De ce lipseşte „democraţia” în partidele politice?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Haideţi să spunem câteva lucruri despre „democraţia” din partidele moldoveneşti.  Aceasta se evocă de foarte multe ori atunci când situaţia din anumite formaţiuni devine critică.  De regulă, „autoritarismul” este unul din principalele motive invocate când are loc desprinderea anumitor facţiuni din interiorul partidului. Mai jos voi încerca să redau câteva observaţii asupra unor aspecte organizaţionale.

Partidele politice din Republica Moldova trebuie privite ca o continuare a unei tradiţii partinice sovietice. De regulă, o formaţiune politică de la noi are următoarea structură: nomenclatura – o structură birocratică, un grup de persoane care este angajată plenar, zi de zi în munca de partid (fiind salarizaţi din bugetul organizaţiei), cadrele tehnocrate – profesionişti în domenii înguste (jurnalişti, oameni de afaceri, funcţionari, lucrători bugetari, deputaţi etc.), care nu activează nemijlocit în cadrul organelor de partid, dar promovează politica lui prin funcţiile deţinute şi membrii de rând – oamenii care efectuează cea mare parte a muncii de teren, servind ca mecanism de propagandă prin prezenţa în cât mai multe medii. Aceasta este structura neformală. În realitate, în partidele politice sunt recunoscute următoarele calităţi: „managerii”, „sponsorii şi „membrii de rând şi simpatizanţii”.

O altă trăsătură a partidelor moldoveneşti este sectarismul şi tendinţa de „religiorizare” a politicului. Şedinţele organizaţiei, devin nişte ritualuri şi terapii în grup (asemănătoare cu adunările cultelor neoprotestante), care au ca sarcină sugerarea printr-o hipnoză colectivă a unor mesaje şi idei politice. Anume în astfel de momente se aduc ode „liderului strălucit” şi „sunt demascaţi duşmanii şi trădători ai neamului” prin cele „5 minute de ură”. Observaţi cum principalele evenimente ale partidelor politice: congresele, consiliile naţionale nu sunt nişte şedinţe de lucru, ci mai curând nişte show-uri teatralizate, la care cele mai importate decizii sunt trecute la „diverse”. Desigur, probleme de ordin politic, organizaţional, ideologic nu îşi au loc niciodată în astfel de evenimente, ceea ce trezeşte sentimente frustrante ale unor „fracţiuni”, care se transformă treptat într-o „disidenţă internă”.

Dictatura din cadrul partidelor nu trebuie privită ca o creaţie exclusivă a liderului, ci ca o stare care este dictată de calitatea cadrelor formaţiunii şi de structura organizaţională.  Pentru a avea succes pe o perioadă scurtă de timp, un partid are nevoie de o „masă de manevră”, pe care să o folosească în campaniile electorale. Pe o perioadă lungă de timp, o astfel de construcţie nu poate fi viabilă, pentru că nu este capabilă să funcţioneze ca un mecanism raţional şi ordonat, nemaivorbind de asumarea actului guvernamental. O bună parte a membrilor, pur şi simplu, este lipsită de viziune, de opinii politice, acceptând orice ar propune birocraţia de partid. Acest fenomen l-a analizat şi sociologul german Robert Michels, care a observat îndeaproape fenomenul partidelor politice, formulând ceea ce el a numit „legea de fier a oligarhiei”.

Dacă majoritatea „masei de manevră” poate fi menţinută o perioadă prin „terapii colective” sistematice, atunci „cadrele tehnocrate”, incapabile să facă faţă presiunii colective, răbufnesc la un moment dat, intrând în coleziune cu nomenclatura de partid. „Eliminarea chirurgicală” a celor „nemulţumiţi”, care devin un factor destabilizator şi demoralizator, apare ca unica soluţie de moment pentru restabilirea „păcii” în interiorul organizaţiei (până la următoare „revoltă”).  Este inutil să spunem că astfel de „operaţiuni” nu duc decât la decesul încet dar sigur al oricărei formaţiuni, în momentul în care aceasta pierde orice urmă de vitalitate. De regulă, riscul apariţiei situaţiilor de conflict este direct proporţional cu numărul membrilor de partid lipsiţi de cultură  politică, de o conştiinţă politică, dar şi o autonomie financiară. Iată de ce modelul organizaţional democratic funcţionează cu adevărat doar în partidele în care majoritatea membrilor au situaţia financiară decentă, bună şi foarte bună, dar şi un nivel înalt de educaţie. Fiind flexibile, anume astfel de partide devin cele mai durabile instituţii pe scena politică.

Pentru a evita problemele menţionate, partidele politice trebuie să prevadă din start aceste nuanţe, instituind criterii dure pentru acordarea calităţii de membru (pregătire profesională, profil etico-moral, contribuţie financiară consistentă şi periodică), dar şi crearea unei structuri organizaţionale flexibile, cu un grad scăzut de birocratizare.

PS: probabil, legislaţia ar trebui să prevadă alte criterii de înregistrare a partidelor politice decât cele cantitative şi teritoriale, dacă se doreşte îmbunătăţirea sistemului politic.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole