De ce Filat şi a cei din DA au insistat pe demisia Procurorului General…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De mai mult de jumătate de an, aşa-numiţii lideri ai platformei DA, tot strigă în PMAN cerând demisia dlui Corneliu Gurin, Procuror General. Ieri am aflat că la ultima şedinţă a Alianţei, anume Filat a insistat ca Procurorul General să fie demis. Acelaşi gând, acelaşi mesaj, acelaşi scop. Altfel nici nu pot explica coordonarea acestor cerinţe.

Mai mult ca atât, consider că până ieri, Vlad Filat, anume prin intermediul şi cu gura celor din DA, îşi vocifera şi exprima revendicările. În Alianţă era ca un vulpoi şi nu putea fi categoric în impunerea unor cerinţe ce ţin de interes personal. De ce interes personal? Lipsirea de imunitate, excortarea la CNA şi punerea acestuia sub arest pe 72 de ore, chiar este o chestiune personală cel vizează anume pe Filat.

Dacă să luăm în calcul faptul că apariţia Platformei DA a coincis cu primele percheziţii a CNA-lui la Banca de Economii, atunci nu mai pot fi dubii despre cine stă în spatele lor şi ce urmăresc aceştea. Să reamintim, cum CNA efectua descinderi sau aresta pe cineva bănuit în furtul miliardului, cei din DA imediat se făce-au văzuţi şi auziţi. Despre aceasta am scris încă la sfârşitul lunii septembrie. În contextul dat, afirm cu siguranţă că Platforma DA este un proiect iniţiat la cererea lui Vlad Filat în speranţa că vor fi demişi şi Procurorul General, şi directorul CNA şi alte oficialităţi ce într-o formă sau alta ar fi putut afecta „integritatea” şi imaginea liderului liberal-democraţilor.

Activitatea Procurorului General, poate fi catalogată ca una relativ bună. Reformarea organelor Procuraturii se mişcă, încet dar se mişcă. Legea Procuraturii ajunsă deja în a doua citire, este un pas aşteptat de 20 de ani. A fost depus un efort colosal ca această lege să fie ajustată inclusiv la cerinţele partenerilor europeni. Cei implicaţi ştii destul de bine cât de mult s-au împotrivit anume deputaţii PLDM ca această lege să fie trecută prin Parlament.

Revendicările insistente a celor din DA şi a lui Filat, ar putea fi explicate şi prin faptul că cineva din cadrul Procuraturii Generale, mai bine zis din cadrul grupuluui de anchetă a dosarului BEM, „neintenţionat şi dezinteresat” l-ar fi informat pe Filat precum că, Procurorul General ar putea cere lipsirea de imunitate a deputatului Vlad Filat cu punerea ulterioară sub învinuire a acestuia. Să am iertare de la procurorii ce investighează dosarul dat, dacă nu am dreptate, este doar o părere şi nimic altceva. Deci Filat împreună cu DA-ul, au încercat să-şi asigure libertatea prin demisia celui ce i-l va pune sub învinuire în data de 15 octombrie 2015.

Astăzi, premierul Valeriu Streleţ a cerut iniţierea procedurii de demitere a dlui Chetraru, Director al Centrului Naţional Anticorupţie. Exact ca şi şeful său, în unison cu cei din DA, ce au cerut demiterea lui Gurin, Premierul „acomapaniat” de platforma Ţopilor, cere să fie înlocuit actualul şef al CNA. Şi Streleţ, şi Filat doresc numirea în fruntea Procuraturii şi a CNA-lui a persoanelor docile şi mult mai „ascultătoare”. În aşa mod să pornească şantajul în Alianţă. Atât Gurin, cât şi Chetraru sunt decişi să aducă la finalitate acest dosar, cu pedepsirea celor ce au furat cu sacii din banca poporului. Din vina cărora, s-au majorat şi preţurile, şi tarifele, iar oamenii au ajuns sub pragul sărăciei. Altfel cu siguranţă nici nu solicitau lipsirea de imunitate pe cetăţeanul Filat, arestul acestuia şi sperăm să fie pus sub învinuire.

Un lucru foarte interesant – din ce cauză anume în data de 14 octombrie Filat a cerut insistent la şedinţa Alianţei să fie demis Gurin Corneliu, şi de ce nu Chetraru sau alţii? El ştia că doar Gurin Corneliu în postura de Procuror General, are dreptul să ceară ridicarea imunităţii deputatului în plenul Parlamentului. Pe 15 octombrie acest lucru s-a întâmplat. Deci demisia lui Gurin nu mai este atât de actuală. O dată demis, nimeni în acest stat nu mai putea să-l pună sub acuzaţii pe Vlad Filat. Acuma Streleţ cere demisia lui Chetraru. Din ce cauză a lui Chetraru şi nu a lui Gurin? Răspunsul e simplu. Acuma de Chetraru depinde foarte mult cum vor fi gestionate dosarele BEM cu implicarea lui Filat şi acoliţilor lui. Cum şi am menţionat mai sus, e novoie ca la CNA să fie adusă o persoană ce va „distruge” tot dosarul BEM.

P.S. Stimaţi cititori, am o singură dolianţă faţă de DVS. Nu-l martirizaţi pe Filat, şi mai mult ca atât, nu încercaţi să prezentaţi în societate acest caz drept răfuială politică a cuiva. Cel ce a furat trebuie să stea la dubă. Cel ce a comis acte de corupţie trebuie să răspundă pentru fărădelegile sale, ca să le fie de învăţătură şi la alţii…

 

 

Comentarii

Veaceslav Burlac

Veaceslav Burlac

Am absolvit Colegiul de Medicină din oraşul Bender. În prezent fac studii la facultatea Business şi Administrarea Afacerii la Universitatea Agrară. Din 2001 sunt director a unei mici companii din Chişinău. Prin intermediul bloggului aş dori să înc...

Ultimele articole