De ce cad coloşii (Rusia/URSS)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

„Cei care doresc puterea absolută „se răfuiesc” în primul rând cu deţinătorii celorlate forme de putere” ( Eugen Ovidiu Chirovici )

O să vedeţi în cele ce urmează cum au evoluat puterile militare pe parcursul istoriei şi în căutarea cărui fetiş se află Rusia. La fel, o să vă dau un răspuns cu putinţă, de ce Rusia s-a manifestat atât de sângeros şi care au fost raporturile acesteia la alte puteri.

Cele trei forme de putere- simbolică, militară şi economică- au fost întâlnite în stare pură sau în varii combinaţii. Cele mai longevive forme/personaje pe scena puterii s-au vădit a fi cele care au cumulat simultan toate cele trei forme.

În cazul Rusiei fiecare dintre aceste forme au evoluat în mod separat şi în secole diferite şi doar în secolul XXI s-a obţinut un raport acceptabil între acestea.
Primul care a încercat să facă uz de putere a fost Ivan cel Groaznic, primul ţar al Moscovei care s-a proclamat „ţar al tuturor ruşilor”( ce derivă de la Cezar ). A ajuns la tron de copil după otrăvirea tatălui său de către boieri. Atunci, Rusia era risipită în enclave, iar puterea era dictată de cei cu pungile cu galbeni, asemeni companiilor multinaţionale din ziua de astăzi. Tânărul Ivan, de facto, era un prizonier înfricoşat al Palarului de la Moscova, dar care, la scurt timp, a creat o maşinărie de tortură numită „Opricinina”. Aceasta înarma sărmanii mujici cu scopul de a dezlănţui o teroare de nedescris asupra boierimii. Când Ivan a reuşit să extermine orice fel de opoziţie coerentă, iar marile clanuri boiereşti au fost pierdute fară întoarcere, el s-a ajezat la să „discute” cu ceea ce rămase din boierime. Auzind cele descrise de către ei, s-a prefăcut oripilat şi a ordonat executarea răufăcătorilor. A asmuţit gloata asupra membrilor opricinkăi, care fuseseră linşaţi de către mulţime acolo unde nimereu. Ivan a avut grijă să coaguleze şi putere simbolică dedicându-se totalmente religiei. Din acel moment, Rusia a căpătat componenta mesianică prin panslavism ( unitatea popoarelor slave ).

Latura economică a fost vădită de către Petru cel Mare, care a modernizat militar şi economic Rusia, dar care a solidificat modelul autocratic până a fi debarcat de către bolşevici. De-aici, latura adânc religioasă a puteri ruseşti suportă o turnură şi religia devine declarată „opil poporului”- aceasta cu tendinţa de a cumula toate cele trei forme ale puterii simultan în mânile unui singur om- Iosif Stalin. Nu degeaba dânsul, precum şi Adolf Hitler, făceau abuz de simbolică militară. Situaţia însă, a durat nu mult, iar atunci când istovitul şi chinuitul popor rusesc era pe punctul de fierbere, se dezlănţuise al II-lea Război Mondial. Din acest moment, Stalin a prins că este timpul să scoată din temniţă vechea locomotivă- Panslavismul. Pentru prima oară, Stalin s-a adresa cetăţenilor numindu-i „fraţi” şi „surori” în loc de „Dragi tovarăşi”. Mesajul evocat spunea că Hitler nu atentează asupra Rusiei, ci asupra necăjitului popor slav. Din acel moment, ruşii sau transformat într-un roi de furnici care leşănau în uzine lucrând câte 30 de ore pentru cauza slavă.

În 1953 când Stalin moare, URSS se afla la apogeul puterii însă, deja în 1970 iluzia bunăstării era întreţinută artificial prin bilanţuri contabile minciunoase, iar puterea militară nu putea singură salva întregul. Planificarea cincinală efectivă în război era sortită eşecului în timp de pace.
După implozia URSS atât Leonid Brejnev; Mihail Gorbociov, cât şi Vladimir Putin au mizat, pe lângă puterea economică şi cea militară, pe cea simbolică, numind Moscova capitală a „Noii Rome”. În pofida eforturilor, nimeni din ei nu a reuşit faima figurei tragice ca Che Guevara, iar după ce Kosovo  a părăsit Serbia, fără ca Rusia să poată face ceva, s-a prăbuşit „Noua Romă”, iar lupta cu islamul a fost pierdută- acesta păşind în Europa şi sfidând panslavismul.

„Competiţia acerbă nu o câştigă cel mai rapid sau mai puternic, ci cel care se adaptează mai repede” (Charles Darwin)

Destrămarea URSS reduce Rusia la frontierele din urmă cu trei secole, iar noile state se îndreaptă către UE şi NATO. Războiul Rece înghite foştii sateliţi ( Polonia, Cehia, Ungaria şi Bulgaria ) de către UE, demonstrând ilustrarea perfectă a proverbului „ Când doi se bat, al treilea câştigă ”.

Deocamdată, Rusia se mulţumeşte să-şi fortifice puterea economică prin „arma energetică” şi să îşi zdrângăne periodic armele pentru a aduce aminte lumii că este o forţă care nu trebuie neglijată. Dar de vreme ce puterea economică nu sare mai mult de 5% de la cea mondială, Rusia depinde de traseul celorlalţi jucători.

Prin urmare, rezultă că Rusia, în diferenţă de alte puteri, încă nu a depăşit perioada de criză adolescentină căutându-şi în continuare fetişul.

Comentarii