De ce am încredere în militarii Republicii Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De câte ori am trecut Prutul, în uniforma Armatei României, m-am dus imediat cu gândul la momentul când am poposit pe malul vestic, al Nistrului, în comuna Lencăuţi, din judeţul Soroca, unde se află casa bunicului meu.

Acolo nu am ajuns întâmplător, ci graţie sprijinului unor ofiţeri excepţionali, din Armata Naţională a Republicii Moldova, oameni cu caracter şi inima caldă.

Prima oară când i-am văzut în acţiune, pe camarazii din Chişinău, a fost cu mult timp înainte, la un exerciţiu multinaţional derulat pe tărâm bulgar.

Tăcuţi, robuşti, disciplinaţi, vioi, din start ei au impus respect militarilor din alte armate europene.

Din vorbă în vorbă, în pauzele dintre două acţiuni derulate conform scenariului, sau între reprizele unui meci amical de fotbal, am aflat, cu plăcere, că unii dintre ei aveau experienţa de luptă căpătată pe timpul campaniei sovietice pe pământ afgan.

Ulterior, viaţa a făcut ca şi militari din dreapta Prutului să efectueze misiuni de luptă în Afganistan, acolo unde adversarul este pretutindeni şi nicăieri, loveşte şi dispare.

Am avut parte apoi de luni trăite în inima Bavariei, unde printre colegii de curs, la un centru americano-german, de studii strategice, s-au numărat şi ofiţeri ruşi şi conaţionali dintre Prut şi Nistru.

Ruşii erau sobri, marcaţi de războiul dur din Cecenia. Le-am ascultat confesiunile, le-am înţeles trăirile.

Cei veniţi de la Chişinău, cu uniforma lor elegantă, comparabilă cu cea americană, încă aveau vii în memorie anii trăiţi, în misiune, în Republica Democrată Germană, în componenţa unor unităţi sovietice staţionate acolo, pe timpul Războiului Rece.

Între militari, indiferent de armata din care provin există un singur limbaj.

Cel al onoarei.

Cine generează respect, primeşte stima pe care o merită.

Şi la acest capitol, în niciuna din experienţele de care am avut parte, alături de militari din Armata Naţională a Republicii Moldova, nu am trăit decât bucuria de a avea interlocutori egali, strălucitori pe plan profesional.

Scriu aceste rânduri pentru că m-a amuzat declaraţia unui fost ministru al apărării, de la Chişinău.

Cel care, dorind să iasă în evidenţă faţă de poziţia aceluia care conduce acum ministerul armatei Republicii Moldova, a vorbit de o manieră cel puţin neloială, faţă de adevăr, în legătură cu nivelul de instruire al militarilor dintre Prut şi Nistru.

Numai cine nu cunoaşte convingerile profesioniştilor militari moldoveni, pofta lor de a învăţa limbi străine, de a mânui armament modern, de a fi egalii camarazilor din statele partenere, oricât de grele ar fi misiunile încredinţate, poate dezinforma presa cu nimicuri lumeşti, sub nivelul unui ex-demnitar de stat.

Mai scriu aceste gânduri şi pentru că am constatat, cu uluire, cât de repede a fost altfel etichetat exact ministrul apărării care a organizat cea mai modernă paradă militară din Chişinău, la momentul când funcţia supremă în stat era exercitată de impunătorul Marian Lupu.

Da. Ministrul Vitalie Marinuţa merită să fie acuzat.

De cine? De cei inconştienţi sau interesaţi de alte proiecte, pentru Republica Moldova.

Este acuzabil că îşi iubeşte ţara, că ţine la demnitatea militară, că doreşte o soartă profesională mai bună, pentru camarazii lui, acum coechipieri şi subordonaţi.

Eram în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan, într-un dialog cu ofiţeri americani, când aceştia mi-au spus că nicio laudă nu este gratuită, în armata Statelor Unite.

Aşa trebuie percepute şi cuvintele căpitanului Bryan Hulin, liderul unui grup din forţele speciale americane, care s-a antrenat cu militari din armata Republicii Moldova, la exerciţiul Joint Combined Exchange Training 2013  (JCET), derulat la Centrul de instruire al Brigăzii „Moldova”, din municipiul Bălţi.

Dacă americanul Hulin a rămas impresionat de profesionalismul luptătorilor moldoveni, atunci aşa stau lucrurile. Nu altfel.

Pentru că Armata Naţională a Republicii Moldova ar putea avea o evoluţie comparabilă cu aceea a Forţelor Armate Canadiene, a căror primă misiune este aceea de menţinere a păcii, sub stindard ONU, în diferite zone incandescente ale lumii.

Iar a doua misiune a militarilor canadieni este apărarea ţării. Ei beneficiiind de apartenenţa la NATO.

Militarii moldoveni având şi ei avantajul parteneriatului strategic, cu superputerea lumii.

Vremea confruntărilor militare de amploare a trecut.

Timpul incidentelor provocate cu scopul declanşării unor conflicte interetnice a apus.

Este o lume nouă de câştigat.

Aceea a cooperării militare bazată pe respect reciproc, încredere, acţiune simultană în situaţii precum cele de dezastru natural sau menţinere a stabilităţii, în zone sensibile, din spaţiul ex-iugoslav.

La asemenea provocări viitoare, dacă vor fi mandataţi să participe, militarii special instruiţi, din Armata Naţională a Republicii Moldova vor evolua la fel de impresionant ca la parada militară, sau ca la amintitul exerciţiu de la Bălţi.

Sunt europeni. Şi au aura unei modestii native, deloc mimate.

Pentru care merită, in integrum, respectul ce li se cuvine.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole