DE CE A VENIT RAMONA MĂNESCU LA CHIȘINĂU

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ministrul Afacerilor Externe al României, Ramona Mănescu se află într-o vizită oficială la Chișinău. Omologul ei moldovean, Nicolae Popescu, a anunțat că printre obiectivele oficialului român în Republica Moldova s-ar număra analiza construcției gazoductului Ungheni – Chișinău. “După întâlnirea pe care o vom avea la MAEIE, doamna Mănescu va avea o discuție cu doamna Prim-Ministru Maia Sandu după care vom vizita împreună Sala cu Orgă precum și șantierul gazoductului Ungheni – Chișinău pentru a analiza stadiul lucrărilor acestui proiect care va asigura independența energetică a țării noastre”, anunță Popescu. De aici.

Analiza securității energetice a Republicii Moldova este importantă dar nu este cea mai actuală prioritate a diplomației române ori a politicienilor de la București. Obiectivul principal al acestei vizite este cu totul altul.

Am fi tentați să credem că România este îngrijorată de stadiul ecuațiilor moldovenești de putere – alianța PSRM/ACUM a fost una surpriză pentru factorii decizionali din România, motivul rușinoaselor ei bâlbâielilor în a recunoaște noua majoritate parlamentară de la Chișinău. Nici despre asta nu e vorba, diplomația română nu este un actor important în arealul sud-est european – nici nu a prevăzut scenariul desfășurat la Chișinău – dimplomația română doar urmează indicațiile venite de la Washington.

Observ că vizita oficialului român în Republica Moldova are loc după întrevederea pe care a avut-o luni, 7 octombrie, cu ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm. Un comunicat oficial apărut în urma acestei întâlniri afirmă că cele două părți au convenit să desfășoare consultări lunare. Așa cum am afirmat, diplomația română va prezenta un raport partenerilor superior ierarhici – Statele Unite. De aici.

Frecvența mărită a întâlnirilor șefei diplomației române cu  ambasadorul american de la București este în strânsă conexiune cu scandalul politic dintre Donald Trump și Joe Biden, care se acuză reciproc de abuz de putere și corupție în care și România este invocată. De aici.

Repet, miza venirii la Chișinău a ministrului de externe român nu este legată de construcția gazoductului Ungheni – Chișinău. Nu este legată nici de rezultatul alegerilor locale care vor avea loc între Prut și Nistru.

Ramona Mănescu nu va discuta cu omologul ei moldovean despre decizia din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care Andrei Năstase a fost declarat,  în urma alegerilor anticipate din 2018, primar „cu acte în regulă”. Nu va face nici o apreciere referitoare la decizia judecătorilor Curții de Apel Chișinău care îl favorizează, intenționat, pe Andrei Năstase.

Și chiar dacă oficialul român va efectua o vizită pe șantierul gazoductului Ungheni – Chișinău, nu va putea impune un ritm mai rapid pentru finalizarea acestui gazoduct. Mănescu nu este Batman ca să supună aparatul birocratic românesc.

De ce a venit Ramona Mănescu la Chișinău?

Răspunsul este la suprafață – ministrul român de externe a trecut în tabăra lui Klaus Iohannis. Miza veniri ei în Republica Moldova este legată de alegerile prezidențiale din România. Aflat la sfîrșitul lunii septembrie la New York, președintele Iohannis a anunțat că Ramona Mănescu i-a promis că votul diasporei românești pentru alegerile prezidențiale din noiembrie „va fi mult mai bine organizat”. De aici.

Ramona Mănescu vine în Republica Moldova pentru că aici se află cel mai mare număr de cetățeni români cu domiciliul în afara frontierelor române. Ea trebuie să asigure desfășurarea fără dificultăți a procesului electoral românesc pe teritoriul Republicii Moldova. În acest moment, politicienii de la București nu sunt interesați de starea ecuației moldovenești de putere ori de victoria lui Ion Ceban sau Andrei Năstase la primăria municipiului Chișinău. Ori de calitatea vieții românilor cu domiciliul în Republica Moldova.

Președintele Comisiei parlamentare pentru comunitățile de români din afara granițelor, deputatul Constantin Codreanu, a afirmat recent că acest număr ar fi de 800 de mii – este cea mai mare concentrație a electoratului românesc aflat în afara frontierelor Românei. De aici.

Ramona Mănescu vine la Chișinău pentru a sonda reacția autorităților moldovene la inițiativa legislativă a deputatului Codreanu care a depus în Parlamentul României un document care, dacă va fi votat, va crea prima circumscripție electorală românească de pe teritoriul unui stat independent și suverant. Potrivit acestei inițiative, în Republica Moldova ar putea fi creată circumscripția electorală nr. 44 care ar oferi doi deputați și un senator în Parlamentul de la București.

Autoritățile Republicii Moldova nu au comentat inițiativa legislativă a deputatului Codreanu. În schimb, ex-viceministrul moldovean de externe, Valeriu Ostalep, consideră că deschiderea unei circumscripții electorale românești pe teritoriul statului moldovean ar fi un atentat la suveranitatea statului moldovean.
De aici.

Nu cred că autoritățile moldovene vor accepta deschiderea unei circumscripții electorale străine pe teritoriul moldovean. Ar putea să o accepte doar dacă România ar accepta o eșalonare a datoriei de 150 de milioane de euro acordată de România în 2016 și un nou împrumut. Voi aminti că Maia Sandu a anunțat pe 1 august că executivul de la Chișinău vrea să negocieze un nou împrumut din partea Bucureștiului. Nu exclud ca aceste aspecte să figureze pe agenda întîlnirii dintre Ramona Mănescu și Maia Sandu.

Ramona Mănescu vine la Chișinău pentru a asigura deschiderea unui număr cât mai mare de secții de votare pe teritoriul statului moldovean. Potrivit cutumei diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova primește din partea Ministerului Afacerilor Externe al României o notificare în privința deschiderii secțiilor de votare pe teritoriul statului moldovean. Autoritățile moldovene sunt cele care trebuie să dea accceptul, sau ne-acceptul, pentru deschiderea unui număr mai mare de secții de votare pentru alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019.

Următoarele alegeri prezidențiale din România vor avea loc pe 10 noiembrie 2019. În cazul în care nici unul din candidați nu întrunește 50%+1 din numărul celor prezentați la vot un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 24 noiembrie. La primul tur al alegerilor prezidențiale vor participa 14 candidați. Casele de sondaje din România îi dau ca favoriți pe Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

 

 

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole