Curtea de Apel Bucuresti: Traian Basescu a colaborat cu Securitatea! Băsescu va pleca urât din politică, la fel ca și amicul său Piotr Lucinski…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Și acest fost Presedinte, care ne zice că a nu putut vorbi de Unire când era în acea funcție, pentru că “avea constrângeri”, și care s-a trezit unionist pe ultima sută de metri – să tot vină și să ne tot dea lecții aici ”cine e bun unionist și cine – nu”, cine și de cine să se țină departe”, cine “inspiră încredere și cine – nu”? Cel care a amăgit lumea pentru a deveni europarlamentar cu salariu fabulos și pe spinarea basarabenilor, însărăciți și de amicul său dubios Piotr Lucinski? Urât pleacă Băsescu din politică, la fel ca și Piotr Lucinski.

Cu ocazia unui dialog recent în fața presei la Info-Prim, la care am participat vrând-nevrând, în contextul încercărilor sincere, timide sau mimate, de a se obține coagularea unioniștilor în proiecte politice, inclusiv un candidat comun pentru Primăria Chișinău, am invocat tranșant trei cauze care împiedică unificarea eforturilor. Asta dincolo de faptul că la dreapta și la stânga au apărut entități declarate unioniste, izvorâte din PL și PLDM, unele cu congrese de doi bani, cu ”relegitimizări ilegale” și care, de fapt, nu își aparțin.

Însă cele trei cauze sunt:

  1. Implicarea condamnabilă, nu doar nefastă, a politicienilor din România – că e Băsescu/Petrov, că e Orban, că e Cozma, că e Sfârloagă sau tineri traficanți de unionism, că e Badea, că e un oarecare Dupu, dar și persoane oculte (avem nume, dar nu le dăm) trimise în politica din Republica Moldova de decidenți din România, care vin și dau verdicte – cine e bun, cine nu, cine e securist, cine e adevărat român, de cine să vă țineți de o parte, cine nu e unionist etc.
  2. Banii dați de la Bugetul public după 2014, când s-au furat voturi inclusiv de la PNL (iar aceasta înseamnă și bani mai puțini pentru partid), fapt declarat public repetat și de Ștefan Urâtu, ex-vicepreședinte al CEC, bani care au mers la partidele deja inexistente, dar care vegetează și – principalul – consideră că dacă s-ar coagula cu sărăntocii din partidele fără bani, ar trebui să se ”împartă” și asta nu o vor, chiar dacă nu anii decid totul, ci voința, sinceritatea și contextul potrivit fructificat;
  3. Ambiția unor noi lideri după lideri pușcăriași sau pușcăriabili, care – „acum e acum” – vor să demonstreze că ei vor face mai mult decât foștii lor stăpâni. Le dorim succes!

Cred că punctele 2 și 3 nu trebuie mult explicate. Sunt clare. Și dacă voi îi voi numi sau nu îi voi numi pe ”noii președinți”, nu ajută la și cu nimic.

Dar iată legat de implicarea liderilor români, de la care noi așteptăm ca naivii înțelegere, încurajare, sprijini moral și politic – da, avem ce spune. Și, în primul rând de Băsescu, cel care amăgește basarabenii și îi folosește ca pe carne de tun electoral.

Eu personal, Vitalia PAVLICENCO, sunt convinsă că am o intuiție bună. Și nu prea greșesc. Și am curajul să spun ce cred. Am să repet despre Băsescu ce am tot presupus, crezut și așa cum văd – se tot adeverește.

De când a venit această nouă guvernare AKUM-ovisto-lucinsckistă, am tăcut câteva luni. Am zis să nu sar înainte. Era de ajuns că am zis așa în campania electorală: ”Oameni buni, desigur, voi aveți dreptul la dezamăgiri. Și le veți avea, pentru că le meritați. Credeți că au dreptate cei care vorbesc de Europa, și nu de România, prin care doar putem ajunge onest, prin Reunire, în NATO și UE. Adică voi credeți că Europa e mai aproape decât România și decât Unirea, ceea ce nu este adevărat. Dar aveți dreptul să tot greșiți”.

Și la această dezamăgire, desigur, nu putea să nu contribuie și Traian Băsescu, cel care apare mereu în momente de răscruce și face îndemnuri dăunătoare basarabenilor.

Băsescu are foarte multe păcate în fața basarabenilor, a românilor moldoveni, unde pescuiește voturile credulilor pentru proiectele sale deșarte și nesincere.

Când am avut o ocazie unică să mă întâlnesc cu el, i-am spus: ”Domnule Băsescu, un Președinte de stat nu se judecă pentru ce a făcut, ci pentru ce a putut face (mă refer la sărmanii basarabeni) și nu a făcut. Că ați dat burse, că ați dat cetățenie, luată de bolșevici abuziv de la basarabeni, asta erați obligat să o faceți, dar și să îi scutiți pe basarabeni de taxele care i-au îmbogățit bine pe cei cu firme intermediare…” Nu i-a plăcut.

Iar noi ce am făcut aici, inclusiv PNL, care a demonstrat în justiție constituționalitatea unionismului, precum și că românismul și unionismul nu sunt extremism, am făcut-o cu banii noștri, nu cu genți-diplomat transmise prin curse speciale necontrolate unor amici politici…

În general, în toți anii cât a fost Băsescu Președinte, am făcut o singură greșeală – am parcurs în 2007 o distanță de 200 de kilometri în Macedonia, în ajunul nunții fiicei mele, ca să votez contra suspendării lui Băsescu prima oară din funcția de Președinte. Apoi, când el a început să sucească în România mâinile politicienilor și să desemneze premieri neemanați de majorități parlamentare, am înțeles cine este Băsescu. Și poate spune lumea ”dășteaptă”, ce mai! – că ”Băsescu e animal politic”! Nu este un compliment! Băsescu – a spus azi Curtea de Apel București – a colaborat cu securitatea. Și nu a avut niciun drept moral să facă ingerințe discriminatorii în politica moldovenească, decât să invite cu respect partidele din România și partidele din Basarabia să discute despre apropierea celor două state românești până la Reunificare.

Eu am privit și am făcut screen-uri din multe emisiuni șocante despre trecutul lui Băsescu. Și ceea ce scriu nu este o răzbunare pe securitatea românească, cea care a plecat urechea la toți calomniatorii de dincoace de Prut, care mergeau și turnau în urechile zoioase ale liderilor politici cine este aici român și cine nu, cine e securist și cine nu. De fapt, asta o făceau tot securiștii de aici, amici cu Băsescu.

Eu am făcut toate demersurile necesare la instituțiile existente din cele două state românești ca să mă spăl de calomniile aruncate peste persoana și viața mea. Fiind cetățeancă a României, din 1992, că mai devreme nu s-a putut, am făcut toate demersurile și dispun de toate actele de la instituțiile celor două state românești, inclusiv de la CNSAS din România (cel care a cerut în justiție stabilirea calității lui Băsescu de colaborator al securității).

Și mai cred că în acești ani cât Băsescu a fost Președinte, perioadă care a coincis și cu lupta PNL pentru Unire, această luptă a noastră a fost blocată în România, în primul rând de Băsescu și de instituțiile subordonate lui. Fapt care îmi oferă dreptul să invoc niște constatări regretabile legat de acest fost Președinte.

Băsescu a îndemnat politicienii să îl voteze pe Voronin pentru al doilea mandat de Președinte. Da, și-a cerut scuze mai târziu – scuze care nu servesc la nimic. Dar anii au trecut și au mâncat viața basarabenilor. Dar cel mai important este că Băsescu nu a învățat lecția. De ce? Pentru că, probabil, au dreptate cei din România care îl fac afiliat intereselor rusești.

Da, zilele acestea a vorbit, în sfârșit, despre Pactul Molotov-Ribbentrop în Parlamentul European. Dar oare el acolo nu a fost și în calitate de Președinte? De ce s-a temut să spună atunci ceva, de ce acum nu i-a mobilizat pe toți parlamentarii români să se ridice în picioare în semn de solidaritate cu poziția condamnării acestui pact criminal și a lichidării consecințelor lui?

Băsescu a sprijinit evident în R.Moldova două partide – PL și PLDM – nefiind vizionar, fapt care s-a soldat cu faptul că a sprijinit un lider acum la închisoare (de fapt și frate-su e tot acolo), dar și pe un altul, despre care a spus că nu mai știe dacă este unionist… Nu, nu era nevoie să ne sprijine pe noi, PNL-iștii, unioniști sinceri, pentru că Băsescu nu i-a înghițit niciodată nici pe național-liberalii din România )și ăștia cu jena sprijinirii hoților din Moldova de dragul voturilor care nu miroase), dar nici să ajungă la urechile noastre ”sfaturi” despre ”de cine trebuie să vă țineți mai departe”. Întrebați-l pe Anatolie Caraman.

Eu am o listă foarte lungă și concretă a păcatelor – nu doar în viziunea mea – ale lui Băsescu. Dar voi reveni cu altă ocazie.

Azi voi menționa doar în treacăt unele – fapte pe care le puteți găsi pe Internet – fie că e vorba de o fostă ministră în perioada ceaușistă, care zice că l-a văzut cum fugea de la Securitate la Revoluție sau imediat după cu dosarele sale în brațe, fie că e vorba de ginerele lui Ceaușescu, cel care spune că Băsescu era favorizatul Ilenei Ceaușescu, nu mai spun de Flotă, de turnările colegilor din tinerețe și de cele de mai târziu. Vom găsi mai mult timp și pentru astea.

Revolta mea este că el aici, în Basarabia, vine ca un profet și mare sfetnic și se amestecă mereu cu îndemnuri ce nu duc la nimic bun.

I-a îndemnat pe naivii și credulii din Basarabia – deși a spus că îi sunt la fel de antipatici și Igor Dodon, și Maia Sandu (aici îi dăm dreptate) – să îi voteze. Vă amintesc – l-a felicitat pe Dodon când acesta s-a cocoțat ca șefuleț al sărmanei RM… Apoi i-a sfătuit pe cei din ACUM să se coalizeze cu Dodon. După care încă scuze nu și-a cerut. Iar cei care nu au altă proprie imagine decât poza lui Băsescu, acum și-o agață în locul feței proprii și în alegerile locale. Întrebarea este – și asta cât va mai dura?

Adică – voi vă prevalați de imaginea unui fost Președinte care a bulversat România, care a contribuit zdravăn la apariția statului paralel, care a dat mereu sfaturi proaste clasei politice de la Chișinău, care a făcut aici discriminare și care nu a fost pe niciun mal Președintele tuturor românilor? Și care – așa cum a stabilit azi Curtea de Apel – a colaborat cu securitatea, și-a turnat colegii, a făcut alte matrapazlâcuri și a dominat prin impertinența pe care voi o echivalați cu ”animal politic”?

Puteți crede ce vreți. Am mai pățit-o și cu alții, care, cică, ne-au dat afară din Convenția Euro-Unionistă și pentru că îl criticam pe Băsescu. Adică pe Băsescu-Petrov, aliat dincoace de Prut cu alți Petrovi și Petroave…

Băsescu a fost, poate și mai este prieten cu Piotr Șmekerilovici, care m-a dat în judecată pentru declarația repetată după Pasat (citită în emisiune de pe iPad) precum că toți ortacii promovați de el în instituțiile statului acesta – furat și devalizat, falimentat tot de ei – vor face totul ca să nu avansăm niciunde. Și am impresia că tandemul Băsescu-Lucinski realizează cu succes această misiune. Nu mai amintesc – știți – ginerele lui Băsescu, achitat până la urmă, a fost mare prieten cu fiul mai mare al lui Lucinschi, condamnat în România, extras de acolo, se pare, de anumite forțe, și căutat acum să își ispășească pedeapsa.

Sunt încă foooaaarte multe de spus. Și le vom spune. Toți cei care vă uitați cu gura căscată la Băsescu, dar și falșilor lideri politici cărora nu vă ajunge personalitate, dar nici restul și, de aceea, vă lipiți de Băsescu-Petrov, să vă fie rușine că, împreună, amăgiți această lume amărâtă.

Și Lucinscki – am scris cândva, și Băsescu – scriu acum – își încheie urât viața politică, și nu doar politică…

Vitalia PAVLICENCO

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole