Cum și când a apărut industria muzicală în RM ?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Au trecut 20 de ani de când suntem stat independent. Ce s-a schimbat în domeniul muzi cal . Cum au evoluat artiștii. Ce a facut statul. Pe cine a preferat publicul. Cine a cheltuit (investit) și, cine a câștigat (bani) în ultimile două decenii…

Acestea sunt câteva din expresiile, la sfârșitul cărora economiștii încă nu consideră oportun să pună semnul întrebării (?) .

Deaceea, abordând  expresiile „show-biz autohton”, „vedete”,  „glamour”, „interpreți locali” sau „muzică populară”, am putea trezi curiozitatea unora, altora însă din contra, le-am putea provoca indiferență, poate chiar antipatie sau dezgust. Pentru a argumenta această dihotomie preferențială este oare destul să ne bazăm pe libertatea alegerii ori mai e ceva la mijloc?

Cum a fost odată: Industrie muzicală, în variantă occidentală, în Moldova sovietică socialistă (1945 – 1992), n-a existat.  Deoarece, atunci era un singur monopolist muzical de stat cu sediul la Moscova. Mica noastră republică era o periferie anexată la acest sistem cultural grandios, care îndeplinea indirect și rolul de propagandă a valorilor acelui imperiu. Cu toate acestea, Moldova sovietică, în virtutea temperamentului său balcanic, a fost un mare generator de materie primă muzicală, uneori și de produse culturale finite de o înaltă calitate, competitive pe piața internațională. Dansul popular moldovenesc, filmele realizate de cineaștii moldoveni în colaborare cu specialiștii unionali, ansamblurile vocal-instrumentale de muzică ușoară, dar și interpretarea muzicii clasice cu variațiuni compoziționale moderne, au fost cele patru atu-uri culturale prin care Moldova și-a facut imagine publică la scară unională (URSS), dar și internațională. Loteanu, Curbet, Doga, Bieșu, Dolgan, Chiriac, Rotaru (și alții) sunt „personalități – branduri” care ar trebui să stea la temelia industriei muzicale (culturale), dacă abordam această industrie conform principiului continuității, în variantă actuală, în condițiile unei economii de piață.

Curios: Astăzi, dacă încercăm să numărăm interpreții de muzică, care activează în RM, în toată diversitatea stilurilor muzicale abordate, atunci ajungem la câteva sute.  Pe vremea declarării independenței însă, pentru a-i număra, ne erau destule și degetele mânilor: Anastasia Lazariuc, Olga Ciolacu, Nina Crulicovshi, Lidia Botezatu, Mihai Dolgan, Ștefan Pentrache, Ion Suruceanu, Gheorhe Țopa, Anatol Dumitraș, Ion și Doina Aldeateodorovici. Este foarte greu să dam o apreciere, dacă concomitent cu creșterea numărului artiștilor a crescut și calitatea acestor produse muzicale; legitățile economice, spre regret, confirmă inversul.

Așteptările au fost înzadar. Oricum, nu putem trece peste o perioada importantă: „începutul”. Primii  ani de independență au fost cei mai distrugători ani pentru epavele circuitului muzical, rămas moștenire la destrămarea URSS-ului. Și, acești primi ani răi, au fost mulți, – 10! Abia mai târziu în 2002 – 2003 agonia sistemului muzical a fost stopată. Astfel, atunci, ( în 1990 – 1993) așteptarea creării și apariției elementelor caracteristice unei industrii muzicale moldovenești a fost o așteptare  înzadar… Interpreții, compozitorii, textierii ș.a. au cunoscut cele mai negre zile din viața lor profesională, iar familiile lor au trait în sărăcie, la fel cum a trăit și majoritatea cetățenilor, proaspăt independenți. Următoarea generație de artiști care veneau să se afirme avea în față o dilemă: „ce-a fost nu mai este”, iar „ce și cum trebuie să fie”, de-acum încolo, nu știm și asta din mai multe motive: din lipsă de precedent muzical, din lipsă de informație, din lipsă de școală, din lipsă de bani, din lipsă de cultură, din lipsă (în 2 cuvinte).

A fost în 2005. După exodul masiv al moldovenilor (2000 – 2004), inclusiv a celor cu studii muzicale, abia în anii 2005, 2006, s-au creat circumstanțe favorabile pentru inițierea unor businessuri muzicale; în format primitiv. Forța motrică era banii trimiși de peste hotare. După ce și-au acoperit necesitățile strict materiale, o parte a locuitorilor RM a ieșit din starea de trans și a început să se lase sensibilizată de muzica existentă la acel moment. Astfel, bazele industriei muzicale în RM au început „a fi puse”. Aceste „baze” continuă „să fie puse” și astăzi – anul 2012… Rezultatele acestor încercări de „a pune pe roate” o industrie, care în alte țări constituie până la 30% din PIB, nu se văd încă… Nu se văd fiindcă noi nu vedem bine ori nu se văd din motivul, că cei care încearcă sunt nepotriviți? Or, mai sunt și alte motive?

Voi reveni cu detalii.

Blog Iurie Badicu:

www.secautaunom.com

Comentarii