Cum ne deprindem să gândim „duşmănos”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În manipulările politice, duşmanul trebuie să fie identificat cu ştiinţă de cauză, astfel încât să fie credibil pericolul izvorât de la el. Iar dacă nu poate fi identificat, duşmanul trebuie să fie pur şi simplu creat. Un duşman simbolic, bine fabricat şi promovat propagandistic nu e mai puţin eficient pentru coalizarea grupului decât un duşman real. În general, duşmanul trebuie să genereze sentimentul de pericol, de ameninţare; să trezească încrederea şi certitudinea în dreptatea „noastră” şi în nedreptatea „lui”. Duşmanul mai trebuie să trezească ură, antipatie şi neîndurare; pentru aceasta el urmează să fie dezumanizat. Totodată, duşmanul trebuie să apară pe alocuri ridicol sau slab, pentru a nu inhiba în „noi” încrederea că îl putem învinge, îl putem pedepsi.       

Există mai multe tehnologii de fabricare a duşmanului, una dintre care, formulată în opt puncte, o voi prezenta mai jos. Ea este interesantă sub aspectul funcţionării psihologiei de masă; la o analiză atentă a acestor puncte, vom descoperi că ele sunt valabile atât pentru a caracteriza relaţiile belicoase dintre state sau etnii, cât şi pentru a caracteriza psihologia rivalităţilor politice dintr-o societate obişnuită; un partid, un grup sau un individ pe care propaganda l-a identificat ca duşman, va fi tratat în corespundere cu optica psihologică prezentată mai jos.

  1. Identificarea duşmanului ca sursă a tuturor relelor (duşmanul este exact opusul a ceea ce suntem noi şi al năzuinţelor noastre, el vrea să distrugă ceea ce preţuim noi, deci duşmanul trebuie să piară).
  2. Completa absenţă a încrederii (tot ce vine de la duşman e rău, sau serveşte unui scop abject, josnic).
  3. Culpabilizarea duşmanului (ei sunt de vină pentru toate tensiunile existente şi pentru tot ce merge prost).
  4. Atitudine general negativă faţă de duşman (tot ce face el e împotriva noastră).
  5. Jocuri de sumă nulă şi gândirea în termeni câştig-pierdere (tot ce e bun pentru ei e rău pentru noi, şi invers).
  6. Ignorarea completă şi negarea specifică a diferenţelor individuale (orice membru al grupului duşman este automat un duşman).
  7. Absenţă totală a empatiei faţă de duşman (n-avem nimic în comun cu ei şi nicio informaţie nouă nu poate înlătura adevărurile noastre preexistente).
  8. Orice emoţie umană pozitivă sau orice considerent moral faţă de duşman sunt periculoase şi ca atare trebuie evitate.

Din moment ce un individ, un grup, un popor este supus prelucrării ideologice şi psihologice cu scopul de a i se cultiva ura faţă de un „duşman”, acel individ/grup/popor începe să gândească conform matricei „noi” vs „ei”. Tot ce vine de la „ai noştri” – e bine, tot ce vine de la „ai lor” – e rău. Aşa se formează fanatismul de grup; nu există adevăruri, există un singur „adevăr”.      

 

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole