Criza caraibelor moldovenești

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Avem și noi Caraibe. Nu insule, ci criză. Americanii și rușii au fost capabili să se oprească în pragul unui război nuclear care ar fi făcut din lume pârjol. Noi avem noroc că nu avem arme nucleare… Pârjol, însă, vom avea. Căci ce altceva va mai rămâne din ideea europeană? Din noi ce va mai rămâne?

Ce are criza caraibelor cu criza din Moldova? Are. E legat de discernământ. Război rece în AIE era demult, dar caraibele noastre au început odată cu declarația lui V. Filat din 13 februarie, curent, prin care Premierul ne-a înștiințat că denunță acordul Alianței.

Înainte de toate, gestul Domnului V. Filat este unul ciudat. Dânsul a denunțat un acord în baza căruia a fost numit Prim-ministru, păstrând, în același timp, funcția. Este ca și cum un soț ar declara că divorțează, dar refuză să depună cererea de divorț la Oficiul Stării Civile sau în instanța de judecată. Trebuie să recunoaștem că este ciudat să putem spune în același timp că AIE există și că AIE nu există! Ciudățenia este reflectată și prin consecințele provocate, pentru că, pe de o parte, asistăm la o criză politică profundă și intensă, iar, pe de altă parte, Guvernul și Premierul stau, deocamdată, la adăpostul funcțiilor fără a trăda nici cel mai mic disconfort.

În al doilea rând, gestul Șefului Executivului este lipsit de corectitudine deoarece dânsul a fost numit în calitate de Prim Ministru de către partidele care au format AIE și ar fi fost cinstit ca el să-și înainteze demisia în același moment în care a operat denunțarea acordului Alianței. De fapt, demisia sa ar fi însemnat denunțarea acordului AIE cu adevărat.

De aici și reacția absolut firească și meritată a partenerilor de alianță, PL și PD, care au cerut demisia Premierului. Ce altceva se credea îndreptățit să aștepte V. Filat în condițiile în care a aplicat colegilor din AIE o lovitură politică zdravănă și cu schepsis? Evident, la un răspuns pe măsură.

Apărarea Primului-Ministru și a colegilor săi de partid este ridicolă și demnă de un șmenar insolent la argumentele ce i se pun față. Invitația adresată partenerilor de alianță de a-și pune pofta în cui, invocând votul popular, nu este de statura unui politician integru și capabil să-și respecte cuvântul dat și acordul semnat. Votul alegătorilor l-au adus pe șeful PLDM în Parlament, iar Prim-Ministru acesta a devenit ca urmare a votului deputaților AIE dat în baza unui acord politic, recte acordul alianței, anume cel pe care l-a denunțat Dl V. Filat.

În al treilea, cel mai important rând, gestul Premierului este iresponsabil în raport cu cetățenii care au votat promisiunea partidelor din AIE de a menține vectorul european al Republicii Moldova.

Critici, lovituri, atacuri și certuri ca la ușa cortului au existat în Alianță aproape permanent, dar nu s-a încumetat cineva să pună la îndoială existența AIE-ului. Iar aceasta s-a întâmplat nu din cauza unui amor orb pentru AIE, ci pentru că AIE era acel corpus de referință care ne oferea iluzia certitudinii că lucrurile mai pot fi îndreptate, în pofida deraierilor. Știam de la constituirea AIE-ului că liderii Alianței nu sunt veniți din mănăstiri și nu așteptam de la ei să facă proba sfințeniei sau să realizeze opere mărețe. Am mizat doar pe promisiunea lor de a sta ”beton” pe coordonatele integrării europene, în special pentru motivul că altcineva încă nu este capabil să-și asume acest angajament, am mizat pe generozitatea partenerilor UE și pe ideea că va veni și momentul când ”chingile” aderării vor face parcursul nostru european ireversibil.

Prin declarația sa din 13 februarie, curent, V. Filat a spulberat speranțele și certitudinile legate de UE, trecând de limitele în care mai existau ”principii și valori”, mai existau repere care făceau ca gâlceava politică autohtonă sa aibă sens. V. Filat a întins coarda atât de tare în lupta cu partenerii de alianță, încât orice răspuns înseamnă ruperea acesteia. V. Filat nu a lăsat PD-ului nici o cale onorabilă de a ieși din criza prezentă afară de cea prin care democrații sunt obligați să revendice demisia Guvernului. Propunerea de a face niște pași înapoi pentru a salva Alianța este doar o viclenie. Un pas înapoi pentru PD înseamnă o înfrângere politică aspră, pentru PLD însemnând doar renunțarea facilă la o declarație neonorată. Putem să cerem aceasta PD-ului? Putem, numai că democrații au tot dreptul să răspundă cu refuz.

Apelul de renunțare la ambiții de dragul intregrării europene, conjugat cu fluturarea spirietorii alegerilor anticipate, este și acesta un fel de salut arogant adresat cu scopul de a fi respins. De ce ar trebui iarăși să renunțe PD la ambiții și nu PLD, anunțând, de exemplu, că este pregătit să negocieze o nouă alianță după demisie? Căci, este fals că demisia Guvernului înseamnă imediat alegeri anticipate. Demisia Guvernului înseamnă posibilitatea ca în termen de trei luni să fie numit un alt Guvern, care tot al AIE-ului ar putea fi.

Atunci de ce partizanii Premierului trâmbițează despre alegeri anticipate? Pentru că Șăfu va dori să se răzbune și nu va accepta negocierile pentru un nou Guvern AIE? De ce ar trebui să acceptăm că Filat are dreptul să se răzbune, iar colegii de Alianță nu? Cum rămâne cu atașamentul său pentru valorile europene și pentru interesele cetățenilor?

Am fost avocat declarat al Alianței chiar de la constituirea acesteia și m-aș bucura dacă tot ea va rămâne în continuare la guvernare. Nu mă voi întrista, însă, dacă moțiunea împotriva Guvernului condus de V. Filat va trece deoarece în acest moment problema nu se reduce doar la relațiile dintre partidele Alianței. S-au întâmplat multe în aceste zile. BEM-ul, Vicol, Bănăruc, Recean, Usatîi, Negruță, Focșa…

V. Filat ar putea să ne ofere privilegiul de a vedea toate acestea șterse precum un ”fail” virusat. Demisia de onoare a Premierului ar putea însemna un nou început pentru AIE și pentru speranțele noastre de apropiere, măcar un pic, de Europa.

Comentarii