Credinţa în Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Folosirea cuvântului „Crez” în încercarea de a legitima o piesă propagandistică antimoldovenească de cel mai prost gust, cum este cea produsă de saitul „www.moldovenii.md”, este un gest profund anticreştin, blasfemiator, şi care nu are nimic comun cu adevăratul sentiment al iubirii de Moldova.

De doi ani de zile, „moldovenii.md” se constituie într-un fel de „Radio Erevan”, tribună a celor care atrag simpatiile populaţiei comunicându-i acesteia că iubesc Moldova, când, în realitate, ei urăsc Moldova şi tot ce este legat de ea.

Numele lor, a celor despre care vorbesc, sunt cunoscute tuturor. Deoarece ei sunt învechiţi în rele, nu sunt în acest bussiness (profitabil, de altfel) de azi-de ieri, ci de la destrămarea URSS.

Aceia care agită spiritele pe această platformă on-line, fie autori, fie forumişti, nu sunt decât nişte instrumente în mâinile stăpânilor lor mai vechi în bussiness, respectiv, cu interese politico-economice reale.

Numele stăpânilor sunt binecunoscute: Victor Stepaniuc, Serghei Nazaria, Anatolii Durakov (pseudonim: Dubrovschi), Vasilii Stati, Piotr Şornikov, şi mulţi alţi tovarăşi de-ai lor, mulţi dintre care, după războiul moldo-rus din 1992, au trădat Moldova şi s-au oploşit în capitala rebeliunii separatiste, Tiraspol. De unde au conspirat timp de două decenii împotriva Moldovei, pe care ei pretind că o iubesc.

Primul meu profesor de religie creştin-ortodoxă din gimnaziu ne povestea, când învăţam în clasa a opta, că un anumit sectant ucrainean i-ar fi spus, la un moment dat: „Cea mai bună cale să-ţi faci propriul bussiness profitabil este să întemeiezi o nouă religie”.

Nimic mai adevărat.

Toţi cei care îşi spun „moldoveni” ar trebui să înţeleagă că mesajele pe care unii le promovează cu eticheta înălţătoare, la prima vedere, de „crez al moldovenilor”, reprezintă o minciună colectivă şi o altă tentativă de a crea o sectă totalitară – un fascism, în esenţă.

Sentimentul iubirii pe care-l am eu personal faţă de pământul meu natal, Moldova, dar şi cel al credinţei în capacitatea acestuia de a rezista şi de a progresa, poate fi redat cel mai bine prin două lucruri. O poezie şi un cântec. Le voi posta mai jos.

În speranţa că acest „pom aşezat în faţa tuturor răutăţilor” care e Moldova noastră (după cum i-a spus marele cronicar Miron Costin) va face faţă şi acestor ani tulburi din multiseculara ei istorie, iar partea ei orientală, cuprinsă între Prut şi Nistru, va reveni în sfârşit, peste ani număraţi, acasă, alături de Moldova, alături de Iaşi, Bacău, Suceava, Piatra-Neamţ, Botoşani, Vaslui, Focşani, Galaţi. Şi alături de multe alte oraşe şi sate de peste Milcov şi munţii Carpaţi care ne vorbesc limba, ne cântă cântecele, ne  sărbătoresc sărbătorile, ne ştiu amarul şi dorul mai bine decât orice parvenit sau venetic adus de crivăţul de miază-noapte din Est peste capul nostru.

VIRTUS MOLDAVIAE REDIVIVA!!!


Doina (Dorul de Moldova)

de Cezar Ivănescu (Iaşi)

! m-a prins dorul de Moldova
sfînta ceea-n violet,
i-aţi sfinţit trupul şi vorba
morţilor, oloi secret !

! dulci femei cu gura dulce
şi cu trupul tămîiet,
după al vost’ pas m-aş duce
cînd coboară sara-ncet !

! m-a prins dorul de Moldova,
plîng şi-n lacrimi o mai văd,
cum dormeam subt ceru-i, Doamne,
ca în pîntece un făt !

! nu mai doarme zi şi noapte
robul tău şi la ce bun?
ca Fecioarele curatu-i
cest anahoret nebun !

! Moartea hrană mi-i, păcatul
Moartea mi-i păcat dintîi,
singur dorm – şi dorm cu Moartea,
pernă mi-i la căpătîi !

! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !

! Bucovină de lumină,
Basarabie şi tu,
lina mea Moldovă lină
mai alină-mă acu !

! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !

Comentarii