Despre consumatorii ”liberi” ai fondurilor europene și jurnaliștii ”liberi” ruși!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Oare este atât de necesar s-o dai cu capul în gard că să înțelegi ceva? – Este o întrebare retorică pe care mi-o adresez mie însumi când văd că cineva își impune cu coarnele. Totuși benefică pe de o parte vizita Iradei Zeinalova în Moldova, și apariția video-ului manipulator propagandistic pe care l-a realizat. Acum poți să le demonstrezi unora de ce asemenea fufe (de la NTV, komsomolka, sau orice alt canal rusesc) nu au ce căuta în Republica Moldova acuma, în condițiile războiului informațional (hibrid) care se duce la nivel mondial. Și totuși, putea fi și mai rău! Ne puteam trezi că și kîrgîzii cu un articol, că pregătim teroriști pe undeva prin subsoluri. Cadou făcut lor de Daria Aslamova, trimisă și ea acasă anterior de pe Aeroport. (vezi aici)

Nu o știi pe Zeinalova?  —>> vezi aici =)

Cel mai interesant este că autoproclamații ”liberi” de la Chișinău, din nou și-au dat arama pe față. Înainte să-i trimită Dodon invitație oficială jurnalistei ruse, Asociația Presei Independente (API) a venit cu acuzații că vezi, asemenea acțiuni contravin normelor europene. Adică ai noștri ”liberi” pro-europeni(?), cu fonduri europene, sar în ajutor propagandei rusești. Tragicomedie nu alta.

Păi dragii mei, Rusia nu răspunde în fața Europei pentru propagandă, ei nu au semnat Convenția Europeană cu privire la Televiziunea Transfrontalieră (din acest motiv și suferă pro-rușii propagandiști de la Chișinău), de ce am trebui noi să-i tratăm după normele Europene?

Dacă doriți, puteți privi  aici contentul făcut de Zeinalova. Foarte lacrimogen. De parcă în Rusia ar fi salarii decente peste tot, și n-ar exista alcoolism, șomaj, și de parcă n-ar fugi rușii în Europa. Mai ales în Germania.
Mai jos puteți vedea cât de mult s-a manipulat. Și desigur iese la suprafața și tenta politică a apariției acestui material.

Păi, d-le Petru Macovei, dacă tot respectați atât de mult valorile europene încât le aplicați și față de cei care habar nu au, și intenționat le încalcă, poate îi dați d-lui președinte Dodon să o invite repetat pe Daria Aslamova, că produsul Iraidei Zeinalova, cu toate că e lacrimogen, nu este tocmai culmea fanteziei și capacităților propagandiștilor ruși de a distorsiona informația pentru a manipula opinia maselor.

Pace 😉

Comentarii