Corman a dres busuiocul cu știr

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

 

În țărișoară  a tunat și i-a adunat în capul mesei. După Leancă, premierul nefericit, avortat de Pădurea Domnească,  se apucă ne spună care-i baiul cu Rogozin nimeni altul decât președintele parlamentului, Corman.

Cu toate că și-au jurat frățește că vor colabora întru binele națiunii, Corman face opinie separată. Spre deosebire de Leancă, el  susține că vizita vicepremierului Dmitri Rogozin  a fost ”coordonată”. „Este deja o înțelegere de principiu în acest sens. Şi această vizită este aprobată de ambele părţi. Dmitril Rogozin va avea și o discuție cu ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care este şi omologul său”, spune Corman.

Cităm de pe site-ul ”Publika” și ne grăbim să punem mâna în foc că Partidul Democrat are un minister de externe propriu, de vreme ce Leancă, responsabil direct de promovarea politicii externe a R.Moldova, spune că-i ”laie”, iar Corman, dimpotrivă, afirmă că-i ”bălaie”.

Evident, conducerea oligarhică a fost sunată de pretutindeni, inclusiv de la Bruxelles, cerându-i-se explicații. Parcă vreți să vedeți R.Moldova întregită? Ce-i  cu aceste jocuri murdare de sub preș?

Marian Lupu are o expresie preferată ”нельзя быть немножко беременной”. Afirmația este prefect valabilă pentru politica duplicitară a celor doi oligarhi care deja au început a se cotonogi pentru a ajunge primii în grațiile lui Rogozin. Teamă mi-i că locul este deja ocupat de Vladimir Voronin.

Chiar mă umflă râsul când îl văd pe Rogozin, pe 2 septembrie, vociferând de la tribuna secesioniștilor despre excelentul prilej de ” a conveni cadrul colaborării moldo-ruse, după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană” (după I.Corman).

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole