Consiliul Politic Național PLDM – START alegeri anticipate ?!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În Republica Moldova s-a dat startul ședințelor Consiliilor Naționale al partidelor politice. Primul partid care a dat startul convocărilor Consiliilor Naționale a fost PDM. În cadrul ședinței din data de 7 martie, democrații au reitarat poziția lor vis-a-vis de situația politică din țară, conducerea PDM fiind gata să se așeze la masa de negocieri pentru a semna un nou Acord AIE. Nu se doresc alegeri anticipate, ele nu convin nimănui. Însă, ca orice partid care se respectă, un partid mare, în cazul în care cineva va pune din nou ambițiile personale mai presus decît intersul național, PD este gata să facă față și alegerilor.

Mîine, 10 martie, și PLDM-ul convoacă în regim de urgență Consiliul Național al partidului. Aici va fi mai interesant. Cred eu că la ședința lor, se va reitera faptul că Vlad Filat este Stalinul PLDM, zeitatea supremă, Alfa și Omega. Defapt eu cred că nici nu avea nevoie PLDM de un Consiliu Național, în condițiile în care Filat ia oricum singur deciziile, iar ce se va discuta este clar. Iurie Leancă declarînd pentru presă că: „Vlad Filat a fost un premier bun. Cele două Guverne conduse de el au fost funcţionale şi eficiente. În ultimele zile, analişti şi comentatori au devenit purtători de cuvânt, propunând unele candidaturi şi elucidând diverse scenarii. Însă, partidul nostru are propria poziţie şi nu poate fi influenţat, singurul candidat la funcţia de premier este Vlad Filat.”

În felul acesta Filat vrea sa înceapă negocierile cu grenada în mînă, pe care să o detoneze chiar în mijlocul negocierilor. Detonarea grenadei înseamnă anticipate, putem să tragem concluzia că PLDM va șantaja foștii parteneri de alianță cu anticipatele dacă nu vor accepta candidatura lui Vlad Filat pentru funcția de prim-ministru.

Nu au anunțat încă dacă-și convoacă Consiliile Naționale PCRM și PL. În cazul PCRM totul este clar, vor anticipate. Iar ce ține de PL, Mihai Ghimpu a spus de nenumărate de ori că partidul său nu-și dorește alegeri, dar totodată Ghimpu a mai spus că în nici un caz nu va susține candidatura lui Vlad Filat pentru funcția de prim-ministru. Ba mai mult, dacă președintele Timofti va înainta în mod repetat pe Vlad Filat pentru funcția de premier, atunci PL este gata să voteze împreună cu PCRM pentru demiterea președintelui țării.

Mai pe scurt, a mai rămas mai puțin de o zi pentru a avea un răspuns clar în ce privește viitorul Republicii Moldova. După cum am mai spus cheia este la PLDM. Ei vor decide mîine dacă deschid ușa către viitor, sau ușa către trecut.

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole