Conduşi de găgăuzi

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

M-am mai convins o dată că Partidul Democrat nu apără interesele majorităţii populaţiei, a moldovenilor români. Ba mai mult, acesta favorizează minorităţile naţionale – ruşii şi găgăuzii.

Ultimii au primit şansa de a merge în parlamentul statului pe listele democraţilor. Sub pretextul aderării Asociaţiei Obşteşti “Noua Găgăuzie” la PD, se încearcă aducerea găgăuzilor la conducerea statului. Oare cine are un astfel de interes? Lupu? Plahotniuc? Diacov? Rusia?

Astfel, ne putem aştepta, în viitorul apropiat, la aderarea vreunei formaţiuni din stânga Nistrului. Prin urmare, vicepreşedinţii parlamentului pot fi Şevciuc, Dudoglo, Stanski sau Formuzal.

Această capodoperă iniţiată de democraţi, seamănă orbeşte cu o federaţie, rezultând că controversatul plan Kozac e pe calea cea bună.

Acum stau şi mă-ntreb – aceştia se numesc statalişti?

P.S. Câte limbi oficiale vom avea în noua federaţie?

Comentarii

Nicolae Gârbu

Nicolae Gârbu

Născut la ţară, prin părţile Călăraşi-ului. Părinţii intelectuali mi-au insuflat dragostea de carte încă din copilărie. Gimnaziul l-am spulberat, mai degrabă cu mii de legende şi poveşti, decât cu matematică şi fizică. În perioada 1998-2001, am făcut...

Ultimele articole