Comuniştii se pregăteau să facă în Moldova revoluţie sau atentat ?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Astăzi are loc prima şedinţă plenară din sesiunea de toamnă-iarnă. De dimineaţă, comuniştii s-au adunat într-o gloată în faţa Palatului Republicii, protestînd şi bătînd tobe. La protest, a participat şi Vladimir Voronin. Aflat pe pragul Palatului, preşedintele PCRM a ţinut un discurs plin de bîlbe şi devieri de la subiect. Comuniştii numesc protestul de azi ce a durat 25 minute şi cele din zilele trecute „revoluţie”.

Nu am atras pînă acum atenţie acestor proteste. Iar dacă nu-i aveam în prieteni pe facebook  pe cîţiva deputaţi din PCRM, nici nu ştiam că ei fac „revoluţie” în ţară. După cum scria şi bloggerul Corneliu Gandrabur într-un articol, Brega organizează proteste mai răsunătoare decît comuniştii.

Însă gluma s-a îngroşat zilele trecute, cînd în urma unor percheziţii  efectuate în casa unui activist PCRM, suspectat că ar avea legătură cu dublul omor de la Durleşti, au fost găsite  mai multe arme şi muniţii, inclusiv două aruncătoare de grenade. Imediat, la faţa locului au venit mai mulţi deputaţi ai PCRM. Deputatul Grigore Petrenco se arăta absolut convins că este vorba de o comandă politică şi că prin acea percheziţie se încearcă intimidarea activiştilor comunişti.

Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a declarat ulterior că unii deputaţi ai PCRM, au mers mai departe, şi au intervenit în acţiunile procesuale. Deputaţii comunişti au telefonat politişti ca să poată influienţa mersul anchetei.

Eu am încercat să înţeleg ceea ce a spus Petrenco. Adică să deţii gloanțe cu pătrundere adîncă, ce pătrund vesta antiglonț, gloanțe expansive, care pătrund în corp și îl fărîmițează, grenade cu proveniență dubioasă, un aruncător de grenade cu sistem de ghidaj, toate ilegale, este o normalitate ?! Iar poliţia nu are dreptul să le ridice, pentru că astfel ar intimida deţinătorul acestor arme şi muniţii.

Pentru ce ar avea nevoie un cetăţean, de aruncător de grenade cu sistem de ghidaj ? Căutînd informaţii despre acest tip de armă, am aflat că are o bătaie eficace de 800 m, iar deja în dependenţă de tipul încărcăturii, bătaia maximă poate ajunge şi la 5,4 km ! Pentru autoapărare cumva ? Asta ar fi culmea autoapărării…

Eu nu vreau să cred că comuniştii ar fi putut utiliza aceste arme, pentru a da o tonalitate mai înaltă „revoluţiei” lor. Însă, dacă ne amintim că în urmă cu ceva timp, pe internet au apărut imagini video cum PCRM antrena mai mulţi tineri, pentru a face faţă unor eventuale lupte stradale, ar  fi o ipoteză ce trebuie luată în calcul.

P.S.
Ar putea această persoană săvîrşi un atentat ? Din acest video se vede că este foarte agresivă şi ameninţă cu moartea pe mai mulţi cetăţeni. Mihai Amerberg în acțiune:

Foto simbol

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole