Cine omoară ideile naţionale?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Atât de mult au iritat societatea moldovenească, naţionaliştii noştri, în ultima perioadă de timp, încât am conchis, că ei, de fapt, nu sunt naţionalişti! Şi n-au fost, probabil, niciodată.

Nu sunt de acord cu noul director al Institutului Cultural Român, din care cauză se ceartă între ei, chipurile poetul ar fi cu reputaţia naţională şifonată. O fi, ei şi? Pentru că nu pot împărţi traseul marşurilor unificării, se ceartă iarăşi, chipurile nu toţi sunt destoinici să mărşăluiască pe acelaşi drum. Nu sunt, ei şi? De 2 ani, se chinuie sa-şi aleaga preşedintele Uniunii Scriitorilor şi nu le reuşeşte, chipurile Suceveanu nu-i destul de român şi eminescolog. N-o fi, ei şi? Au trântit o piatră în centrul Chişinăului, chipurile, să ştie şi să vadă toţi! Au văzut toţi, ei şi? Au declarat limba română drept oficială, în primul act al statului moldovenesc, ei şi?  Cu ce s-au soldat aceste idei, unde e sfîrşitul logic al inceputurilor naţionale, sunt ei mulţumiţi de rezultate şi suntem noi, oare, mulţumiţi de acest bocet naţional? Pentru ce era nevoie să renaştem dacă noi nu muriserăm incă …, niciodată?

Uneori, ţi se face lehamite de astfel de naţionalişti, asemănători unor spume bocitoare! De 25 de ani îşi plâng soarta…, vor unire. „Vrei iubire, iubeşte. Vrei unire uneşte-te, ci boceşti tu ca un prost!”.

Eu mi-i inchipuiam altfel, nu tipi declarativi, ci absoluţi, plenari, verticali, care şi-au facut treaba, apoi s-au dat la o parte. Ai votat independenţa, bravo, nu aştepta coroane de lauri, a fost o datorie, ai facut-o, da-te la o parte, ideea naţională nu-i sport! Pe bune. Ai consfinţit limba româna în acte, bravo, dă-te la o parte, fă loc altora să elaboreze reforme, le-ai elaborat, bravo, dă-te la o parte să vină altul să le implimenteze, tu doar ştii bine că n-o s-o poţi face, fiincă eşti afectat de vechiul sistem, fiincă eşti orgolios, fiincă eşti şantajabil, ce stai tu acolo, naţionalistule? Nu, ei stau, ei bocesc, ei bocesc şi transmit acest rit privatizat, de la unul la altul, sportivii ideii naţionale! Interesant e, că ei reuşesc şi se murdăresc reciproc  înt-atât, încât nici caderea de pe podul de flori, în apa Prutului, nu-i splală. Ei smulg ideea asemenea unei cupe olimpice: de la scriitori la Snegur, de la Snegur la Matei, de la Matei la Roşca, de la Roşca la Ghimpu, de la Ghimpu la Pavlicenco, de la Pavlicenco la Onoje şi s-o întunecat ideea naţională… . „Şi-o murit iubirea noastră, floare-albastră, floare-albastră”. Respectiv trebuie s-o îngropăm, da ce fel de îngropare fară bocet, da de bocit noi suntem buni, ehe –he,  bocim ca proştii.

Cine omoara ideile naţionale, aceia şi (le) bocesc.

Blog Iurie Badicu:

www.secautaunom.com

Comentarii