CINE L-A ÎNDEMNAT PE VALERIU MUNTEANU SĂ FIE JERTFA LUI ILAN ȘOR?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

O privire de suprafață aruncată pe lista candidaților pe circumscripții uninominale înaintați de blocul electoral condus de Maia Sandu și Andrei Năstase arată că cei doi politicieni moldoveni nu au găsit un numitor comun pentru a desemna candidații din cinci circumscripții uninominale. Voi aminti că termenul limită pentru înregistrarea concurenților electorali este  vineri, 4 ianuarie. De aici.

Maia Sandu și Andrei Năstase nu au găsit nici un candidat pentru circumscripțiile uninominale din Căușeni, Taraclia, două circumscripții din regiunea găgăuză și una din regiunea transnistreană – candidatura lui Ion Iovcev acoperă doar jumătate din numărul circumscripțiilor alocate regiunii separatiste. Putem afirma că Maia Sandu/Andrei Năstase nu au suficiente resurse umane pentru a acoperi toate cele 51 de circumscripții uninominale? Ori este vorba de altceva? Constat că mulți dintre concurenții electorali desemnați de Maia Sandu/Andrei Năstase pe circumscripțiile uninominale sunt prezenți și pe lista electorală națională a blocului ACUM. De aici.

Maia Sandu se află pe primul loc a listei electorale națională ACUM, deci primele persoane aflate pe această listă, în cazul în care acest bloc electoral acumulează 8% din voturi, vor ajunge deputați în viitorul legilsativ moldovean. Nu înțeleg rostul candidaturii Maiei Sandu în circumscripția uninominală diaspora. Anterior purtătorul de cuvânt al PAS a negat informațiile potrivit cărora liderul acestei formațiuni politice va candida în diaspora. Care a fost motivația candidaturii ei în circumscripția 50, diaspora? Ce a îndemnat-o pe Maia Sandu să fugă din Moldova și să fure mandatul destinat diasporei?

Singura explicație logică a dublării prezenței electorale atât pe lista națională, cât și în circumscripțiile uninominale, ține de  faptul că nu există suficientă încredere în posibilitatea blocului electoral ACUM de a acumula procentul necesar pentru a trece pragul electoral – 8%. Altfel nu îmi explic motivul pentru care cei doi, plasați pe primele locuri ale acestei liste, au decis să candideze și în circumscripții uninominale. Voi aminti că Andrei Năstase candidează într-o circumscripție uninominală din suburbiile Chișinăului unde îl are în calitate de contracandidat pe Constantin Țuțu, reprezentant al Partidului Democrat. Maia Sandu în diaspora.

Pe de altă parte, vicepreședintele PAS, Mihai Popşoi, s-a arătat profund încrezător de victoria în alegeri declarând pentru Adevărul Live că blocul electoral din care face parte nu are concurență pe centru-dreapta și că asta le oferă șanse mari de câștig. De aici.

Concurență există, amintesc că mai mulţi unionişti din societatea civilă au anunţat că îşi unesc forţele în cursa electorală din 2019 pentru a duce mesajul Unirii în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, mai multe organizații unioniste printre care ODIP şi Sfatul Ţării – 2 vor susţine şi vor participa împreună cu Partidul Liberal în viitoarele alegeri parlamentare. De aici.

Unioniștii moldoveni vor avea succes în localitățile moldovene care în anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, au adoptat declarații de unire cu statul român, acest lucru se va întâmpla în detrimentul blocului electoral condus de Maia Sandu și Andrei Năstase.

Fostul vicepreședinte al Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, se jertfește și candidează, cu binecuvântarea liderilor PAS/DA pe circumscripția nr. 18, Orhei și Călărași. Oponentul politic al fostului liberal va fi primarul de Orhei, Ilan Șor. Într-o postare pe Facebook Munteanu s-a declarat perfect conștient de faptul că are puține șanse să câștige, afirmând că “circumscripția este una complicată” și că „gestul său este unul deliberat”: “Este prinosul meu pentru susținerea opoziției unite în jurul blocului ACUM DA PAS”. Înțeleg că Valeriu Munteanu se jertfește pe altarul unității binomului politic Maia Sandu/Andrei Năstase. De aici.

Într-o notă de pe rețeaua Facebook, liberalul român Radu Carp atrage atenția că numărul mare de deputați independenți care vor accede în viitorul Parlament moldovean poate boicota propunerile de guvern minoritar ale socialiștilor și că cel mai previzibil rezultat al alegerilor din februarie 2019 va fi instabilitatea politică. “Guvernul FIlip va rămâne interimar o perioadă destul de lungă. Nu este exclus ca noi alegeri sa aibă loc în toamna anului 2019”, scrie profesorul Carp. De aici.

Profesorul Carp are dreptate, în lipsa unei majorități parlamentare care să ofere un guvern, în 2019, pot avea loc alegeri parlamentare anticipate. Repet, Maia Sandu și Andrei Năstase nu au suficientă încredere că blocul electoral pe care l-au creat va trece pragul electoral, de asta candidează și în circumscripții uninominale. Apariția aceastei neîncrederi ține de interesele divergente existente între cei doi. Ar trebui să ne aducem mai des aminte de întrebările lui Eminescu din Scrisoarea a III-a: „Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus? Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?”

Nu m-aș mira dacă, Blocul ACUM, odată ajuns în Parlament, (pe circumscripții uninominale ori pe lista națională), să se separe în două fracțiuni parlamentare separate, PAS și PPDA.

Cel care l-a îndemnat pe Valeriu Munteanu să candideze pe circumscripția Orhei nu i-a făcut o favoare, dimpotrivă. Fostul liberal nu se jertfește pe altarul unității betonului politic Maia Sandu/Andrei Năstase ci îi asigură o victorie ușoară lui Ilan Șor.  Oare cine l-a îndemnat să facă asta? Maia sau Andrei?

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole