Cînd va ieși Republica Moldova din Via Combusta geopolitică? O reflecție artistică!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

„În Republica Moldova există, din punct de vedere formal, trei actori politici: Președintele țării se complace în rolul de tenor cu vibrații de „Kaimacan rex”, baritonii Parlamentari se joacă de-a „Res populi” cu bașii din Opoziție, iar Primarul orașului devine tot mai limitat în acțiunile acute de soprană implicată în partitura corulului de contratenori „Epitropos”, îmbătrîniți subit la fiecare luare de mită. Această strategie dramatică a fost pusă la punct de către Grecii din Fanar și consolidată de Secretarii Comuniști de la Kremlin. Celelate puteri constituționale din Statul Basarabean pot fi identificate foarte ușor prin accesarea motoarele rivale de căutare google.com sau yahoo.com, chiar dacă motorul de căutare yandex.ru devine, pentru cele două entități, un adversar mai redutabil …”

Acesta este un excerpt din cea mai recentă carte a mea întitulată „Kaïros Moldav (thriller menipeic)”. Manuscrisul a viețuit în stadiu vegetativ încă din studenție, adică aproape două decenii. Chiar dacă a suferit în lungul său parcurs modificări minore, mă tulbură  faptul că diagnoza critică – din paginile cărții care au în vizor politica moldavă – e valabilă în continuare. Ba uneori am impresia că s-a agravat odată cu venirea la guvernare a forțelor autointitulate „democratice”!

Sper ca măcar un consilier politic că ia seama la soluția mea, artistică evident, de mai jos.

Unele dintre proiectele ideale concepute de Utopiștii și Reformatorii străluciți mai nu au ajuns a fi materializate, spre norocul celor „vizați” să le populeze,: „Orașul-grădină” al lui Ebenezer Howard, „Orașul regional” a lui Geddes & Mumford, „Orașul deschis” (anti-urban) al lui Wright, „Orașul linear” al lui Soria, „Orașul radios” al lui Le Corbusier, monumentalismul lui Haussmann, megalomania totalitaristă a dictatorilor europeni Hitler, Stalin, Mussolini și Franco. Tot aici se încadrează și „Auroville” („Orașul zorilor”), laboratorul experimental colectiv de realizare a Idealului Unității Umane. Toate aceste orașe „imaginate” pot fi încadrate fie la „modelul El-Dorado” − orașul bogăției absolute, situat oriunde există pete albe în geografia lumii − fie la „modelul Tombouctou”, splendoare arhitecturală strămutată într-o geografie creditată cu calități ulterior neconfirmate. Un punct de tangență comună: ambele au sfîrșit, de fiecare dată, într-un univers kafkian, plasat pe un spațiu destructurat și o temporalitate alienatoare. De aceea orașele „utopice” sunt mai periculoase decît orașele „reale” prin lipsa oricărui (bun) simț: reci ca forma craniului de gheață generat de cruzimea personală a emitentului.

Desigur, Chișinăul a preluat, la pachet, tot ce se putea lua: pînă la ultimul element specific atît orașelor „reale” cît și celor „utopice”, dar mai cu seamă „binecuvîntările” rămase disponibile de la cele două „fericiri” renascentiste: „Utopia” lui Thomas Moore și „Cetatea Soarelui” a lui Thomaso Campanella. Astfel, de la „fantezia socială” cu nume lung („Libelus vere aureus necminus salutaris quam festivus de optimo republicae statu deque nova insula Utopia, a authore Clarissimo Viro Thoma Moro, inclytae civitatis Londinensis civae et vicae comitae cura Petri Levaniensum Academiae nunc primum accuratissime aeditus”), Chișinăul oficial s-a limitat să preia sclavia ca instituție de stat și un regim politic special: Principele ales pe viață conduce afacerile tuturor Neamurilor, în afară de treburile spirituale, monitorizate atent de un Preot Suprem care funcționează, în același timp, și ca supraveghetor al moravurilor.

În schimb, de la „Cetatea Soarelui” a lui Campanella Chișinăul ideologic a preluat ideea de cazarmă a Monarhului care poarta numele de „Soare”: Suveranul nu își poate părăsi Postul decît prin abdicare voluntară și numai în cazurile excepționale, cînd s-ar putea ivi o persoană care să îi depășească calitățile. Doar el are drept de kaïros, adică opțiune liberă de orice opresiune, spre deosebire de locuitorii cetății la care Feri­ci­tul Augustin face referire ca „Civitas Dei”: un locus ameonus al celor drepţi care, deşi nu există în realitatea retinei, emite pe frecvențe supra-senzoriale. În mijlocul orașului Chișinău, pe artera principală ce a purtat cu sfidare ateistă numele lui Lenin pînă la destrămarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, stă montat pe un soclu înverzit de ploile calde ajunse sporadic din vest și uscat vînturile reci de la Răsărit, într-o temporalitate aproape ireală, Monumentul lui Ștefan Cel Mare și Sfînt cu o Cruce în Mîna sa Stîngă, pe care o ține ridicată în sus: de-asupra cadrului adiacent orașelor „reale”, dar mai jos de orizontul orașelor „utopice”. Dar crucea ridicată permanent mai acoperă și punctele cardinale: chiar dacă are numai patru intrări principale în corpul său neîncăpător, care atrage oameni și idei ca magnetul, ieșiri propriu-zise nu există în Chișinău. Oricine intră în raza lui de acțiune nu mai are scăpare. Astfel, la întrebarea „DE CE existăm?”, răspunsul preferat de cetățenii basarabeni e unul, adică „o taină cerească!”, la „CUM existăm?” – e „o taină de stat”, iar la „ÎN CE MOD existăm?” − e „o taina comercială!”.

Un alt fragment e disponibil pe: http://igorursenco.blogspot.ro/2012/08/republica-ba-gua-feng-shui-basarabean.html

Kaïros Moldav (thriller menipeic) poate fi găsit în rețeaua librăriilor Humanitas din România și Republica Moldova.

Mai multe detalii la http://www.blumenthal.ro/contact. Email: editura@blumenthal.ro

Comentarii

Igor Ursenco

Igor Ursenco

Scriitor, observator social. Fără a urmări o periodiocitate metronomică, voi posta în acest spațiu articole ce țin de principalele teme (și nedumeriri) care mă interesează ca cetățean (deconstrucție politică & concordie socială). Au trecut tim...

Ultimele articole