Cele două tragedii ale patriotismului din Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Cu toate că eram încă un copil de gimnaziu, fac parte din generaţia celora care, începând cu 2002, ieşeau cu miile în PMAN pentru apărarea istoriei şi limbii române. Atunci noi am reuşit, istoria a rămas a fi a românilor pentru încă 5 ani de zile.

Ceea ce a făcut Iurie Roşca în aprilie 2005 nu a fost un simplu pas politic a unui răzvrătit, trecerea fruntaşului protestelor patriotice în tabăra adversă a avut profunde repercusiuni în societate, nimicind o mare parte din entuziasmul activităţii civice.

Unica dată când societatea s-a mobilizat pentru un protest de amploare comparabilă cu cele din 2002, a fost 7 aprilie 2009. Tineretul a ieşit în stradă pentru a cere schimbarea puterii politice – şi de data aceasta protestul a avut consecinţele dorite.

Problema apare însă atunci când vorbim despre noua putere politică. „Angajamentele faţă de partenerii externi” fac tot mai multă daună ţării noastre, iar jocurile politice nu urmăresc deloc buna funcţionare a statului şi bunăstarea omului de rând, ci doar ambiţia personală şi egoismul conducătorilor.

Toate acestea fac ca cele două evenimente din aprilie (2005/2009) să poată fi însemnat apusul puterii civice a poporului.

Să fie oare generaţia noastră ultima care a ridicat vocea împotriva fărădelegilor clasei politice?

Comentarii