Cele două state românești au acută nevoie de un parteneriat strategic cu Republica Populară Chineză

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După vizita în China, Victor Ponta a declarat că intenționează să stabilească un parteneriat strategic cu această țară. Promisiunea premierului chinez ca România va fi un tigru al Europei, denotă că obiectivul va fi atins.

Deși a afirmat că este interesată în extinderea relațiilor pe multiple planuri cu țara de sub ceruri, guvernarea de pe Bâc nu se grăbește să urgenteze elaborarea unui plan concret de acțiuni ce ar culmina cu încheierea unui parteneriat strategic.

La mijloc poate fi aceeași nedorință a lui Leancă și Filat de a implementa proiecte triple dintre China-România – R.Moldova din teama să nu se reîntregească neamul, așa după cum spunea președintele Băsescu.

Parteneriatul strategic presupune colaborarea în diferite domenii, inclusiv în cadrul organismelor internaţionale, acordarea asistenţei în chestiuni de securitate. Definitivarea, de comun acord, a statutului relaţiilor noastre ar însemna că guvernarea s-a pătruns de importanţa momentului traversat pentru a soluţiona în mod chinezesc problema secesionismului, învăţând modul în care poate fi condusă şi organizată economia unui stat în tranziţie.

Şi legăturile economice durabile cu China ne vor permite să realizăm progrese importante. Anume stabilirea relaţiilor economice reciproc avantajoase cu alte state au condus la succesul repurtat de China. Şi tot relaţiile economice reciproc avantajoase o vor ajuta să incorporeze Taiwanul după principiul consacrat – o ţară, două sisteme.

China doreşte să stabilească şi să dezvolte relaţii de cooperare şi prietenie cu toate ţările din lume în baza a cinci principii:
– respectul reciproc al suveranităţii şi integrităţii teritoriale;
– neagresiunea;
– neamestecul în afacerile interne;
– avantajul reciproc;
– coexistenţa paşnică.

China nu se va alia cu marile puteri sau un grup de state pentru a crea alianţe militare. Mai mult, nu va participa la goana înarmării, expansionismul fiind străin cursului politicii externe al Chinei. Totodată, China se pronunţă împotriva hegemonismului. Fiecare ţară, indiferent de mărimea, puterea, bogăţia sa, este membru cu drepturi depline al comunităţii internaţionale. Divergenţele şi litigiile dintre state trebuie soluţionate paşnic, prin negocieri, fără a se recurge la forţă sau la ameninţarea cu forţa.

Progresele economice şi politice ale Chinei sunt impresionante. China a investit în Africa de două ori mai mult decât Banca Africană pentru Dezvoltare şi Banca Mondială luate împreună. China ne poate acorda credite concesionale pentru dezvoltare, nu pentru consum.

Pentru aceasta ni se cer proiecte concrete şi un strict control al banului cheltuit, astfel ca populaţia să nu suspecteze China de amplificarea corupţiei în ţara noastră.

Demnitatea (mianzi) este principala trăsătură de caracter a chinezilor. Istoria multiseculară a Chinei consemnează situaţii în care chinezii mureau apărându-şi demnitatea.

În virtutea unei optici deformate, indusă din exterior, succesele repurtate de China nu au fost mediatizate la noi în suficientă măsură. Mai mult, am judecat China cu propoziţii copiate din teoriile celor care văd în ea un pericol. Avem nevoie de o abordare nouă a Chinei ca potenţial partener strategic.

Nu SUA, ci China ne-a susţinut prima în aspiraţiile noastre.În primii ani de independenţă conducerea Moldovei se culca şi se trezea cu gândul la supravieţuire. Nimeni nu ne dădea o mână de ajutor. SUA ne priveau cu uimire, încercând chiar să blocheze procesul de dezmembrare al Uniunii Sovietice. Preşedintele SUA, George Bush-senior, a rostit în acei ani la Kiev un discurs rău primit de către ucraineni. Îi povăţuia părinteşte să renunţe la gândul că ar putea deveni stat independent. Uşor explicabilă neliniştea preşedintelui american. Nu se ştia în mâinile cui va nimeri arsenalul nuclear al Uniunii Sovietice. În plus, Gorbaciov, care a propus să creăm o nouă ordine în lume, ne-a ameninţat că, dacă nu semnăm tratatul de Uniune, vom avea două republici – secesioniste. Le-am avut. Şi le mai avem.

În afară de aceasta, o altă nelinişte a conducerii consta în faptul că lumea nu avea ce mânca şi cu ce se îmbrăca. În acel moment China ne-a înţeles, fiindcă şi ea se confrunta cu aceleaşi dificultăţi. Ne-a acordat un credit ce a permis poporului să se îmbrace.

Am pregătit în limba română varianta interviului, care a prefaţat vizita oficială a preşedintelui Snegur în China. Atunci când Franţa, lider al ţărilor francofone, abia se pregătea să ne deschidă uşile, iar americanii îşi frământau minţile şi nu ştiau ce să facă în situaţia în care popoarele fostei Uniuni Sovietice vroiau libertate deplină, China ne-a oferit modelul propriu de dezvoltare. Nu l-am preluat.

În perioada 19-20 iulie 2001, la Chişinău, s-a aflat într-o vizită oficială preşedintele Jiang Zemin. În componenţa delegaţiei au fost incluşi peste 150 de experţi chinezi. Potrivit declaraţiilor, guvernarea comunistă era decisă să edifice socialismul cu particularităţi moldoveneşti. Obiectivul era realizabil, dacă se acţiona în plină forţă şi în cunoştinţă de cauză. Dar, din păcate, nu au fost lansate barem programe serioase de familiarizare a populaţiei cu realizările Chinei.

În declaraţia comună se menţiona, între altele, că Republica Populară Chineză a luat act de decizia Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Astfel era scos în evidenţă un principiu fundamental al politicii externe a Chinei – de a nu se implica în afacerile interne ale altor state. Deci, nu se urmăreau interese politice sau de altă natură.

Vreau să cred că mâine, la București, va fi discutat și acest subiect care va permite îmbunătăţirea climatului investiţional și apropierea firească a celor două state românești.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole