Ce teritoriu va moşteni noul principe al Regatului Britanic?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În postarea precedentă am atenţionat asupra secesionismului etnic care va afecta în următoarele decenii integritatea teritorială a statelor europene. Trăim un secol al revendicărilor identitare, al celor regionale şi am văzut cum în aşa state ca Belgia, Spania şi chiar Italia mocnesc pasiuni şi intenţii separatiste. La rând e Marea Britanie, care sărbătoreşte naşterea unui nou moştenitor al tronului regal. Principele nou-născut este al treilea în ordinea succesiunii la tron, dar, când va ajunge să-şi pună corona pe cap, va fi teritoriul pe care îl va moşteni la fel de extins?     

Marea Britanie are de mai multă vreme probleme serioase şi cu Irlanda de Nord, şi cu Scoţia. Irlanda de Nord este un focar ce va mocni mereu, până va răbufni şi va duce la separarea acestei regiuni în condiţii geopolitice prielnice pentru separatişti. Scoţia, parte a Marii Britanii, cu o lungă şi sângeroasă istorie a luptelor pentru independenţă până în secolul XVIII, este acum tot mai aproape de a obţine indepenenţa faţă de regat, pe cale paşnică. Partidul Naţional Scoţian, care deţine puterea în parlamentul scoţian, a declarat că va organiza în 2014 un referendum privind separarea Scoţiei de Marea Britanie. Scoţienii constituie 88% din populaţia regiunii, iar englezii doar 7%[i]. Despre naţionalismul scoţian se spune că face parte din categoria “separatismului săracilor” (ca şi Corsica), deoarece în plan financiar separarea ar putea duce la decăderea economică a regiunii, cel puţin pe termen scurt şi mediu[ii]. Însă revendicările separatiste ale acestor regiuni, în pofida pierderilor financiare, confirmă miza înaltă a factorului identitar în raport cu raţionamentele de ordin economic în motivaţiile de separare etno-regională.  

În raport cu Scoţia, e curios să redescoperim şi rolul important atribuit sportului şi simbolurilor istorice în procesul de manipulare a sentimentelor identitare. Astfel, premierul scoţian Alex Salmond a planificat organizarea plebiscitului nu mai devreme de toamna anului 2014, pentru a capitaliza sentimentele patriotice generate de prestigioasele evenimente sportive Commonwealth Games şi Ryder Cup, ambele desfăşurate în Scoţia în vara acelui an.Dar mai cu seamă, tot în 2014, în iunie, are loc aniversarea a 700-a a Bătăliei de la Bannockburn, una dintre cele mai importante victorii repurtate de scoţieni în lupta lor pentru independenţă[iii]. La rândul său, premierul britanic David Cameron (un oponent firesc al separatismului scoţian) insista ca referendumul să fie organizat în 2013, pentru a profita de efectele mobilizatoare pro-britanice produse în 2012 de Jocurile Olimpice de la Londra şi de feeria sărbătoririi Jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a (60 de ani de când a devenit regină)[iv].

Dintr-o altă direcţie, ca un gest de ripostă adus scoţienilor, în februarie 2012 liderul partidului “Democrații Englezi”, Robin Tilbrook, s-a adresat guvernului britanic cu o petiție în care cere examinarea în parlamentul Marii Britaniei a necesităţii creării în Anglia a propriului guvern, pentru consemnarea suveranităţii poporului englez[v]. În paralel, inspiraţi de iniţiativa scoţienilor, naţionaliştii din comitatul Cornwall, care se situează pe o peninsulă cu acelaşi nume, au declarat că doresc să reprezinte o autonomie în cadrul Marii Britanii, după modelul Welles-ului şi al Scoţiei. Vedem aşadar că polemica pe criterii identitare va reprezenta unul din principalele subiecte ale agendei politice a Marii Britanii în următorii ani, ceea ca va crea fisiuni în corpul ţării şi ar putea duce la destrămarea regatului. Or, aşa cum arată şi datele unui studiu sociologic efectuat de compania Ipsos MORI, 49% dintre britanici sunt convinşi că în următoarele două decenii Regatul Marii Britanii va înceta să existe pe harta lumii şi se va destrăma în câteva state mici[vi].

 

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune


[i] Scots back independence – but at a price, survey finds // by Severin Carrell. Guardian. Monday, 5 December 2011 / http://www.guardian.co.uk/uk/2011/dec/05/scottish-back-independence-price-survey

[ii]Суверенность в завтрашнем дне // Алексей Каменев. Журнал „Коммерсантъ Власть”, №22 (181), 18.06.1996 / http://www.kommersant.ru/doc/12628/print

[iii] Alex Salmond in battle with David Cameron over Scottish referendum // by Patrick Wintour. The Guardian. Monday, 9 January 2012 / http://www.guardian.co.uk/politics/2012/jan/08/alex-salmond-cameron-scottish-referendum

[iv] Scotia isi declara independenta de Marea Britanie in 2013? // de Ana Ilie. Ziare.com. Luni, 09 Ianuarie 2012 / http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/scotia-isi-declara-independenta-de-marea-britanie-in-2013-1143909

[v]Englezii vor să fie independenți de Marea Britanie // 10 februarie, 2012 / http://antimedia.info/international/englezii-vor-sa-fie-independenti-de-marea-britanie

[vi]Националисты графства Корнуолл потребовали отделения от Британии // 26 января 2012 / http://vz.ru/news/2012/1/26/556626.html

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole