Ce mai fac organizațiile de tineret ale partidelor politice în mediul online

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Nu-s arrrogant. Cine mă cunoaște poate garanta că sunt un tip timid. În acest context am căutat să văd ce mai fac tinerii din partide pe online. E sfârșit de an, e nevoie de totaluri. Deoarece grădina internetului e mare m-am axat pe prezența pe Facebook și pe existența sau inexistența paginilor web a organizațiilor de tineret.

Plecăm de la premisa că rata de penetrare a internetului în Republica Moldova este de 50% adică în jur de 1.800.000 de cetățeni au acces la rețea. Pe Facebook sunt peste 285.000 de conturi ale moldovenilor ceea ce înseamnă că 16% din populația online are un cont activ. În aceste cifre generale am căutat tinerii din partide. După scurte cercetări rezultatele sunt cele de mai jos.

Pagină de Facebook au tinerii liberal democrați, tinerii din PAD, tinerii democrați și socialiștii. Tineretul liberal și cel comunist (komsomoliștii) încă nu au o pagină de Facebook în anul de grație 2012 d.H. Penibil. Grupurile create de anonimi, falsurile, conturile de prieteni, nu au fost luate în calcul deoarece nu sunt relevante pentru acest studiu de caz. Pentru a fi cât mai obiectiv posibil au folosit datele oferite de site-uri internaționale de profil.

Facebook

Metodologic: am intrat pe fiecare pagină în parte până i-am găsit pe toți. După numărul de aderenți pe pagina oficială primii sunt tinerii liberal democrați cu peste 900 de fani și creștere constantă în ultimele luni.

Clasamentul pentru sfârșit de 2012 arată fix așa:

  1. Tineretul Liberal Democrat din Moldova – 902 fani. TLDM are o comunicare constantă pe Facebook. Își anunță proiectele, lansează inițiative, ascultă cetățenii. Plasează fotografii și clipuri legate de activitatea politică.
  2. Tineretul Democrat – 664 fani. Pun link-uri de pe site-ul oficial al PD. Fac reclamă clubului Drive. Spală imaginea lui Plahotniuc. Publică câte ceva când primesc câte un șut în fund deoarece ceilalți le-au luat-o înainte.
  3. otPAD – 177. În decembrie au pus fotografii de prin luna mai. Mai mult nu comentez.
  4. Garda Tânără (socialiștii) – 139 fani. În afară de Garda Tînără shared a link nu vezi nimic pe pagina lor. Nu se pricep.
  5. Tineretul liberal și cel comunist nu au pagină oficială de facebook.

Site web

Pagini web au TLDMTDMGarda Tânără și Komsomolul. Liberalii și tinerii din PAD încă nu au strâns 500 de lei ca să-și cumpere domeniu .md

Nu știu dacă putem vorbi de standarde unanim acceptate pentru site-urile organizațiilor de tineret. Aripile tinere ale partidelor din vest pun câte o știre ici colo și au un formular mare de înregistrare sau de sponsorizare.

Pe www.tldm.md găsești un formular pentru a deveni membru și link către Facebook unde poți afla despre organizația de tineret. Dacă este să caracterizez și celelalte site-uri s-ar putea să nu fiu cel mai obiectiv. Încerc. Tineretul Democrat are un site pe care plasează comunicate. Lipsit de personalitate. Design prost. Garda Tânără are o pagină ceva mai modernă, în limba moldovenească bineînțeles. Komsomolul se remarcă prin faptul că prima pagină este direct în rusă, în semn de respect pentru Republica Moldova.

În loc de concluzii

pe blog unde am și grafice

Comentarii