Ce caută Rusia, în Cipru

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Federaţia Rusă nu mai are relevanţa Uniunii Sovietice, din punct de vedere militar, dar, contrar acestei realităţi, cunoscută bine, la Statul Major General al Forţelor Armate Ruse, Kremlinul persistă în promovarea aparenţelor unor decizii cu efecte comparabile – la nivelul iluziilor preşedintelui Vladimir Putin –  cu acelea luate la Casa Albă.

Cel mai recent exemplu – relevant şi pentru înţelegerea modului duplicitar de raportare, a puterii regionale răsăritene, la Republica Moldova – este evoluţia relaţiei Rusiei cu Cipru.  

Iniţial a fost anunţul şefului statului rus, conform căruia se va restaura o prezență permanentă a unei flote militare ruse, în Marea Mediterană.

Un areal maritim controlat, în prezent, de o flotă semnificativă a NATO şi patrulat, prin rotaţie de câte unul, sau două, din cele 11 portavioane nucleare ale Statelor Unite ale Americii.

Comparativ, China şi Rusia nu au decât un portavion, niciunul testat în operaţiuni aeriene şi navale derulate în teatre de război, în ultimele decenii.

Mai nou, ministrul cipriot al apărării Fotis Fotiu a recunoscut că este posibil ca autorităţile din Cipru să îngăduie unor nave militare ruse să facă escale în portul Limassol, iar avioanelor de luptă ruse să aterizeze la baza aeriană Paphos.

Explicaţia oficială fiind că Rusia susţine Cipru, a se citi, fără a vă uimi, dorinţa guvernului de la Nicosia de a reinsera, în statul cipriot, enclava cu populaţie majoritară turcă, a cărei autoproclamată independenţă se sprijină doar pe contingentul militar trimis de Turcia, care include componente terestre, aeriene şi navale. Turcia fiind un stat membru al NATO.

Însă viitoarea prezenţă navală rusească, posibil permanentă, pe coasta de sud a insulei Cipru, nu face decât să confirme obiectivul militar de monitorizare a acţiunilor curente, dar şi a operaţiunilor aliate viitoare, în zona nordică a continentului african, aşa cum s-a întâmplat în Libia şi cum nu s-a decis încă, în Siria.

Dincolo de planul invocatei cooperări militare, dintre Cipru şi Rusia, există şi cel al colaborării economice.

Federaţia Rusă a împrumutat, în anul 2012, statul cipriot cu 3,3 miliarde de dolari.

De altfel, în ultimele două decenii, circa 30 miliarde de dolari au venit din conturile băncilor ruse în cele cipriote, obiectivul fiind diferit.

Respectiv o clasică operaţiune de spălare de bani.

De unde şi concluzia unor observatori occidentali că este vorba de un troc tacit: facilităţi aeriene şi navale contra… unui împrumut substanţial şi închiderea vigilenţei structurilor de securitate cipriote la aducerea de „bani negri”, în Cipru.

În mod paradoxal, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord are tot două baze, pe teritoriul cipriot,

una aeriană şi alta terestră, utilizate şi de către superputerea lumii – Statele Unite ale Americii.

Cu facilităţile militare proprii menţinute în portul sirian Tartus şi cu cele viitoare în Cipru, Forţele Navale Ruse au deja două capete de pod în zonă, între care vor patrula cele 16 nave militare ruseşti desemnate a deveni componente ale flotei ce va staţiona în Marea Mediterană.

La nivel geopolitic, Rusia confirmă interesul său pentru a deveni un actor strategic în această zonă, una care, totuşi, nu are nicio legătură cu securitatea sa naţională, doar cu aspiraţiile hegemoniste.

La Cartierul General al NATO se ştie că navele militare ruseşti nu sunt moderne şi nici antrenate să participe la acţiuni cum ar fi cele de susţinere, de pe mare, a forţelor loiale actualului preşedinte al Siriei.

Pe de altă parte, Cipru a reuşit să dea astfel un semnal, indirect, ce-i drept, atât NATO, Uniunii Europene, cât şi Statelor Unite, conform căreia toate acestea pot şi trebuie să se implice în reunificarea dezirabilă a insulei.

De altfel, comentând această preocupare a autorităţilor de la Nicosia, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a îndemnat toate părţile din Cipru să meargă mai departe, pe calea tratativelor, pentru a găsi o soluţie de reunificare a insulei.

Un mesaj valabil şi pe alte meleaguri, unde prezenţa militară rusă nu este navală, nici aeriană, dar constant terestră, cu scop disuasiv pentru cei ce vor un statut european, nu euroasiatic, în arealuri teritoriale unde doar lideri trecători mai au nostalgia după Uniunea Sovietică – care de la groapă nu se mai întoarce.

 

 

 

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole