Ce a uitat azi Vladimir Vladimirovici Putin

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pe 22 iunie 2014, la 30 de minute după ora prânzului, pe website-ul preşedintelui Federaţiei Ruse a fost postat un “Răspuns la întrebarea unui jurnalist despre planul de pace în Ucraina”:

ÎNTREBARE: Cum vedeți prima zi după declaraţie [declaraţia președintelui ucrainean Petro Poroșenko a unei încetări a focului]?

Vladimir Putin: “În primul rând, să ne amintim că vorbim despre această problemă la 22 iunie, ziua când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei. Cred că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie imensă. Oameni sunt uciși acolo, murind în fiecare zi. La atât de mulți ani de la începerea Marelui Război Patriotic, sângele este vărsat pe pământul fostei Uniuni Sovietice și acesta este un lucru teribil. Faptul că președintele Poroșenko a declarat o încetare a focului este fără îndoială un pas important spre a ajunge la o soluționare definitivă, și, probabil, este una dintre cele mai importante condiții pentru ca acest lucru să se întâmple. Rusia va sprijini cu siguranță aceste planuri.

Dar în cele din urmă este procesul politic, care este cel mai important. Este important ca această încetare a focului să deschidă calea unui dialog între toate părțile implicate în luptă, astfel încât să se găsească soluții care să fie acceptabile pentru toate părțile, în scopul de a se asigura că oamenii din sud-estul Ucrainei nu au nici o îndoială că ei sunt o parte integrantă a țării, au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni, și știu că aceste drepturi sunt garantate, inclusiv prin constituția Ucrainei. Acest lucru necesită un dialog substanțial și detaliat. Aceasta este cheia succesului.

Din păcate, monitorizarea obiectivă arată că operațiunile militare nu s-au încheiat, și chiar noaptea trecută a fost un foc de artilerie destul de activ pe partea ucraineană. Eu nu pot spune cine este de fapt responsabil pentru aceasta – trupe armate regulate, sau așa-numitele unități militare care  reprezintă forțele de dreapta, dar această activitate se întâmplă. Ceea ce este necesar este ca toate operațiunile militare să se oprească.”

În primul rând, preşedintele Federaţiei Ruse a uitat să menţioneze că patria atacată la 22 iunie 1941 includea teritorii străine, precum cel dintre Prut şi Nistru, samavolnic ocupate de trupele sovietice, ca urmare a ruşinosului pact convenit de Hitler, liderul Germaniei naziste, cu Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice.

Apoi, Vladimir Vladimirovici Putin a uitat să precizeze că drama actuală a Ucrainei a fost generată de corupţia generalizată până la nivelul preşedintelui fugit în Rusia de azi şi de anexarea manu militari, de Federaţia Rusă, a peninsulei Crimeea, prin călcarea în picioare a dreptului internaţional.

Nu ne-a lămurit preşedintele puterii regionale din estul Europei de ce nu a dat el pildă, pe timpul conflictului militar din Cecenia, când nu a negociat deloc cu insurgenţii ceceni.

Nu a negociat, dar dă sfaturi acum… omologului ucrainean!

Dialogul substanţial şi detaliat, dorit de liderul de la Kremlin, este o glumă bună de Radio Erevan, în condiţiile când a pus în stare de alertă zeci de mii de militari din Forţele Armate Ruse, dorind să menţină presiunea psihologică maximă pe conducerea de la Kiev, astfel încât aceasta să ia decizii conforme cu aspiraţiile hegemoniste ale Moscovei.

Putin nu îşi doreşte un succes al negocierilor sugerate chiar de el.

Şi argumentul zdrobitor, care dinamitează poza sa de conducător voit paşnic, este propriul ordin de scoatere la încălzire, pe teren, pe mare şi în spaţiul aerian, a unui număr sporit de militari ruşi, faţă de cel alarmat înainte de ocuparea samavolnică a peninsulei Crimeea.

Vladimir Putin abureşte pe cei naivi, dar lumea liberă înţelege visul lui Putin:

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole