Cât?!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Se spune că odată, demult-demult, la o răscruce de ceruri s-au întâlnit soarele cu vântul. Uitându-se peste pământ, ei au zărit un omuleț înfofolit într-un cojoc gros ce se mișca încetișor pe o potecuță. Atunci, vântul îi zise soarelui:

– Să vedem cine dintre noi este mai puternic, cine dintre noi va da jos cojocul de pe umerii acestui om!

– De acord, răspunse soarele zâmbind.

Nici nu-și termină bine vorba că vântul se și apucă de suflat din toate puterile, îndoind copacii și culcând iarba la pământ. Omulețul, văzând că nu e de glumit cu suflarea cerului, își îngrămădi mâinile la piept, ținându-și strâns cojocul.

– Ei, acum este rândul meu, glăsui soarele.

Se uită cu dragoste la omulețul înfofolit și slobozi un mănunchi de raze calde și mângâietoare peste el.

– Vai, ce cald s-a făcut, spuse omul, dezbrăcându-se grăbit de cojocul său.

 

În campaniile electorale din 2009 și 2010 actualii guvernanți au furat chipul și căldura soarelui. Ne-au încălzit inimile și urechile cu promisiunile lor. Ne-au câștigat încrederea… Și voturile… Au promis marea cu sarea. Iar noi, poporul, i-am crezut.

Mai bine de patru ani s-au scurs de-atunci. Aruncând o privire îndărăt, vedem că în tot acest răstimp am călcat pe un drum presărat cu minciuni, nepăsare și trădare. Am votat o bandă de hoți nenorociți care fură ca-n codru. O haită de lupi flămânzi care nu cred nici în Dumnezeu, nici în satan, ci numai în bani. Amăgindu-ne cu Integrarea Europeană, – slăbiciunea electoratului lor –, fură tot ce le iese în cale. Sunt ca niște lăcuste care au pustiit acest pământ.

Iluzii și deziluzii. Nădejde și deznădejde.

Uneori aș vrea să fiu nepăsător, să închid ochii să nu văd nimic, să-mi astup urechile să nu aud, să dau timpul înapoi, să mă fac din nou mic, să revin în burta mamei și să mă nasc într-o altă țară, unde nu există atâția huligani, tâlhari și nemernici. Unde oamenii trăiesc în armonie și se bucură de viață. Unde politicienii își dau sufletul pentru cetățenii lor.

Am jurat să nu mai cred niciodată în declarațiile politicienilor moldoveni. Pentru că fiecare declarație pe care o fac ei conține o idee, iar în spatele ideilor lor stau interese – interese financiare. Scopul lor este să se îmbogățească. Doar să se îmbogățească. Nu le pasă de lacrimile și de greutățile bătrânilor noștri, nu le pasă de viitorul copiilor acestui pământ, nu le pasă de nimic. Uneori mă întreb cât de îndurător poate fi Dumnezeu cu acești nesimțiți? De ce le-a dat viață? De ce i-a sădit printre noi? De ce nu desface pământul sub picioarele lor să-i înghită adâncurile? Aceste pușlamale nici nu ar trebui lăsate să intre în biserici, nici să fie înmormântate în cimitire, ci aruncate în gunoiști să mănânce ciorile din ele.

Cât? Cât să mai răbdăm? Cât să mai îndurăm?

Comentarii