Cabinetul din Umbră, cu Finanțatori din Umbră.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După o perioadă de absență în spațiul mediatic destul de îndelungată, Usatîi totuși a izbutit să apară din nou pe ecrane, pe lângă live-urile pe care le face pentru sectanții lui.  Iar în ajutor fugarului monitorizat de INTERPOL i-au venit, cum credeți cine? – Corect JurnalTV! Cei mai ”echidistanți”, ”transparenți”, ”corecți” și ”luminați” din toți care s-au hrănit din banii Țopilor și BEM. Desigur, pentru fanii jurnalului cuvintele mele sunt jignitoare iar probele – neveridice, de aia am să-i rog (în caz că se rătăcește vreunu citind pe aici) să nu-și încordeze creierașul și să citească pentru început vreo cărțulie. De exemplu cea pe care Andrian Candu a recomandat-o Maiei Sandu, Noul Machiavelli”, de Jonathan Powell. Am să mă refer la prostologiile spuse de Usatîi în cadrul emisiunii de ieri, dar mai întîi vreau să înțelegeți de unde cresc picioarele, și de ce am pus așa accent pe JurnalTV.

Vă reamintiți înregistrarile dintre sânii Anei Ursachi, și nu doar, apărute anul trecut?

În acest video, Usatîi povestește Anei despre abonamentele pe care le achită ”presei independente” pentru prezență și promovare în spațiul mediatic de pe Bîc. Și se arată puțin nedumerit că în comparație cu unele unde îi cer 8000 euro sau 3200 euro, cei de la jurnalTV cer 70 000 euro, dar el ca coleg de proteste poate beneficia de o reducere până la 40 000 euro. Probabil în acest pachet se include și Ora de Ras, și toată gloata de blogeri și iluminați care lucrează pentru holding. Ținând cont de situația coibilă al lui Usatîi la moment – oare cât au cerut cei de la jurnalTV pentru apariția plină de dezvăluiri de cacao de aseară la cabinetul din umbră? Mai jos o să înțelegeți de sunt dezvăluirile sunt de cacao. Dar să continui cu jurnalul.

În acest video sunt înregistrați fostul director adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), Petru Bîrcă și Fostul viceministru de Interne Veaceslav Ceban. Ana încercă să obțină informații ca ulterior să pună presiune pe instanța de judecată într-un dosar prin intermediul JurnalTV.
Înțelegeți da cum lucrează ”presa liberă” în Moldova?

Deci, aseară în cadrul cabinetului din umbră, victima regimului Usatîi a încercat să ne spună că Moldova ar fi mituit Adunarea Generală a Interpol în China pentru a fi numit Fredolin Lecari în funcția de ”Membru al Comitetului Executiv INTERPOL. Delegat pentru Europa.” Vă dați seama. Pot să ironizez o tonă la capitolul interpolului capturat și în general a Europei, SUA și Madagaskarului capturat, sau ca nu vin extratereștrii pe pământ din cauza că este capturat de Plahotniuc și partidul democrat, daraceasta deja bate orice limite și nici nu mai este amuzant. Mi-e jale de cetățenii care cred asemenea prostii, și nu degeaba i-am numit ”sectanți” din start. Nu am nimic contra minorităților religioase, dar așa mi se asociază mie când unul spune BEEEE și ăia din urmă – daaaa BEEEE e adevărul. Cam așa. Sper să fiu înțeles. Imaginați-vă: oficialii Interpol, care au salarii de 10 000 euro (din câte am găsit eu), poate și mai mult, să fie mituiți cu o masă copioasă și câte o sticlă de vin de la Cricova? Vă face să zâmbiți nu-i așa? Eu la fel 🙂

Și dacă tot nu v-am convins, mai am ceva interesant. O investigație recent apărută, efectuată de Financial Times (aici și e foarte mult de citit dar merită), preluată de Timpul.md datorită faptului că aceasta scoate la iveală legătura Maiei, Năstase, Ursache, Platon, Usatîi, Natașa Morari ș.a.  cu Fundația Open Dialogue care-i aparține unui oligarh kazah condamnat în Rusia, Ucraina, Kazahstan, Franța și Marea Britanie, prin intermediul căreia sunt lobate interesele ”opoziției” de la Chișinău la nivel European. Strategia fiind de prezentare a unor persoane controversate drept victime politice. Ați prins ideea? Deci acest fenomen este nou doar pentru Moldova. Și pare că strategia lucrează. Foarte sensibili europenii când vine cineva și se plânge că este ”persecutat politic” la el în țară. Chiar dacă acesta este Petrenco care susținea Donbasul și arunca fumigene în cap polițiștilor. Și aici iar Jurnalul s-a făcut de cacao. Că în mod normal o presă liberă ar trebui să reflecte echidistant toate subiectele. Dar pe pagina lor nu am găsit nimic la acest subiect. Însă aceasta nu l-a salvat pe Năstase de întrebări incomode, întrebări de la care a fugit să dea răspuns. (aici)

În final vreau să spun că sincer mi-e milă de oamenii cu ochelari roz pe ochi, care nu doresc nici în ruptul capului să privească lucrurile din altă perspectivă, fiind ignoranți! Mi-e milă că ei aud zilnic despre pluralism de opinii și libertatea exprimării dar nu sesizează că s-au înpotmolit într-o baltă propagandistică de tip sovietic, unde dacă nu ești cu dânșii – ești dușman. Poate e din frica să nu fie apoi atacați pe la ora de ras, cine știe. Eu unul nu-mi pot explica fenomenul ”așa au spus la televizor” și am să cred și eu așa ca să fiu și eu ”trendy”, adică în rând cu toți. Merci, eu am alergie la BEEEE, și nu mă schimb.

P.S. Informați-vă. Nu fiți ignoranți!

Pace 😉

Comentarii