Bizarerii europene – cum trebuie să ne comportăm atunci cînd europenii politizează relaţia cu Moldova?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

O declaraţie bizară

Declaraţia conducătorilor grupurilor PPE şi ALDE din Parlamentul European cu privire la inadmisibilitatea schimbării sistemului electoral din Republica Moldova este de-a dreptul surprinzătoare, avînd în vedere aprecierile pozitive date recent de alte instituţii occidentale.  Conţinînd o critică virulentă a PDM, ea exprimă şi o ameninţare nevoalată cu privire la posibilitatea blocării finanţării europene. Această condamnare publică este cu siguranţă rezultatul vizitei Maiei Sandu şi Andrei Năstase în Germania şi reprezintă o aliniere clară a celor două grupuri parlamentare europene de dreapta cu partidele politice din aceeaşi familie din Moldova.

O asemenea declaraţie ar putea fi desigur ignorată. La nevoie, i se pot găsi chiar valenţe pozitive. Ea nu reprezintă punctul de vedere oficial al UE şi este mai curînd o incorporare a Moldovei în spaţiul european de dezbateri politice. Familiile politice europene duc o luptă crîncenă pentru influenţă iar PPE este, probabil, cel mai activ în acest sens. În acelaşi timp, socialiştii europeni nu au susţinut această declaraţie, ei fiind adversarii politici direcţi ai popular europenilor.

Dar tocmai pentru că dezbaterea politică europeană nu ne poate fi străină, consider că declaraţia politicienilor europeni cu privire  la sistemul electoral din Moldova trebuie trata cu maximă seriozitate. Eşecurile repetate, care devin vizibile în UE, demonstrează că politicienii din acest spaţiu nu înţeleg deseori specificul regiunilor vecine.

Ghidaţi de un eurocentrism absolut, care valorizează unitatea europeană în detrimentul diversităţii, aceşti lideri politici eşuează adesea în a  promova standarde duble, chiar dacă sînt mînaţi de cele mai bune intenţii. Discuţiile despre Brexit, Ungaria, Grecia dar şi blocarea Parteneriatului Estic demonstrează acest lucru.

Eşecurile PPE în Moldova

Din această cauză, se merită să ne amintim despre felul, deseori  neinspirat, în care Partidul Popular European a ales să acţioneze politic în Republica Moldova. Trebuie să revenim la perioada anilor 2000, atunci cînd PPE era cel mai fidel aliat al PPCD al lui Iurie Roşca. Acest parteneriat, manifestat adesea prin susţineri partizane făţişe ale popular europenilor, s-a încheiat subit în 2008, atunci cînd PPE a considerat că Vlad Filat şi PLDM sînt parteneri cu şanse mai mari şi de aceea i-au luat în braţe. Cred că unul din motivele trecerii radicale a lui Iurie Roşca în tabăra pro-ruşilor,  a fost tocmai această înconstanţă a europenilor din familia creştin democrată, pe care fostul lider al PPCD, cu siguranţă, a catalogat-o drept trădare.

Din păcate, ticul abandonării foştilor parteneri la orice adiere de vînt politic este cartea de vizită a popular europenilor. În consecinţă, această deprindere obligă partidele din spaţiul moldovenesc (şi nu numai) să fie incoerente din punct de vedere ideologic.  Ar fi poate cazul să ne amintim că la origini PLDM-ul lui Filat s-a declarat partid social liberal. Fără prea multe remuşcări, acest partid schimbă peste un an doctrina,  trecînd la cea populară, pentru a se alia cu PPE, chiar dacă puţină lumea în PLDM putea să explice care sînt ideile de bază ale noii ideologii asumate.

Ajuns la putere în 2009, Filat este susţinut din răsputeri de popular europeni. Orice acţiune a celui pe care îl numim „al vostru, Vlad Filat” este ridicată în slăvi de PPE. În acelaşi timp, de la Bruxelles sînt criticaţi adversarii PLDM. Pînă la debarcarea lui Filat, PDM şi PL erau mai curînd toleraţi, fiind văzuţi ca parteneri minori ai liderului pldm-ist.  Un fel de drac cu care trebuie să treci puntea.

În aceeaşi perioadă, apare şi un grup de politicieni şi comentatori popular europeni români,  care aveau misiunea să ofere susţinere mediatică popularilor din Moldova – Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Armand Goşu, Sorin Ioniţă şi alţii. Deşi fluturau cu nobleţe steagul Uniunii Europene, aceste personaje nu au făcut deseori decît să ofere acoperire politică acţiunilor PLDM. Din păcate, din cîte ştim noi astăzi, multe din aceste acţiuni n-au fost inspirate de valorile europene. Dar europenii i-au oferit la acea vreme liberal democraţilor un carte blanche.

Şi, totuşi, după debarcarea lui Filat din 2013 şi mai ales după criza bancară din 2014, PPE a înţeles că Filat devine progresiv un produs politic expirat. Atenţia popularilor s-a îndreptat rapid spre Iurie Leancă care, după cîte am văzut, a creat şi un partid cu aceeaşi denumire – PPEM. În aceste condiţii, fără multe menajamente, Filat a fost abandonat la fel precum în 2008 a fost zvîrlit la coşul de gunoi Iurie Roşca.

Dar nici Leancă n-a avut o soartă mai bună. Atacat din diverse părţi, el a fost rapid trecut pe necarosabil de către popular europeni. Fără a înţelege dinamica luptei politice din Moldova, ei l-au somat pe fostul „simplu prim-ministru” să se retragă din cursa prezidenţială în favoarea Maiei Sandu. Această somaţie, lipsită de logică, întrucît nu explica cum ar fi putut s-o ajute pe Sandu, a mai reprezentat un exemplu de implicare neinspirată a PPE în politica moldovenească.

Rezultatul acestei politici mioape a PPE în Moldova a fost cel pe care îl vedem astăzi. PPE a rămas fără un partener în Republica Moldova cu reprezentare parlamentară (PLDM nu intră la socoteală pentru că este o ruină). Fără a-şi revizui politicile şi fără a conştientiza că a promovat în ultima perioadă parveniţi,  acest partid paneuropean mizează în continuare pe resuscitarea PLDM, de data aceasta sub bagheta Maiei Sandu. De aceea, îi susţine toate capriciile, inclusiv blocarea schimbării sistemului electoral. Andrei Năstase este lăsat cu îngăduinţă s-o asiste de pe poziţiile de valet, fără a fi luat în calcul ca un potenţial politician cu şanse.

Cîteva concluzii preliminare

Analiza de mai sus nu este în nici un caz o invitaţie de a rupe relaţiile cu această familie politică. Guvernarea actuală nu-şi poate îngădui luxul americanilor care, uneori, la telefon, spun „Fuck Europe”. Totuşi din aceste exemple trebuie să însuşim că europenii deseori se înșeală atunci cînd cred că promovează lucruri nobile în ţările vecine. Din această cauză, diplomaţia statului dar şi diplomaţii din partide trebuie să dea dovadă de mai multă perseverenţă în a explica europenilor ce se întîmplă în Moldova.

În al doilea rînd, relaţia cu europenii nu înseamnă supunere necondiţionată. Dincolo de îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere, noi avem datoria să veghem asupra propriei suveranităţi, în condiţiile în care aderarea noastră la UE devine din ce în ce mai problematică. Din acest punct de vedere, alegerea sistemului electoral este prerogativa internă a statului şi nu poate fi blocată de europeni, decît în condiţii excepţionale. Din păcate, n-am auzit o argumentare serioasă a europenilor la acest capitol.

În sfîrşit, ameninţarea cu blocarea finanţării nu poate fi întotdeauna eficientă. Ea poate avea impact doar dacă partenerii noştri externi ajung la un consens în privinţa căii greşite pe care se mişcă ţara. Un asemenea consens astăzi se pare că nu există. Am remarcat recent aprecierea pozitivă dată de FMI progreselor din ţară. Şi partenerii popular europenilor – socialiştii şi alte grupuri parlamentare – precum şi instituţiile europene ar putea să aibă un alt punct de vedere în această privinţă.

Comentarii