Banii – succesul și insuccesul într-o campanie electorală (analiză)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Articol preluat de pe bologan.com

Uneori se prezintă calcule ce arată câți lei, în mediu, a cheltuit un partid într-o campanie electorală, pentru fiecare vot obținut. Vă spun din start că la campania electorală recent încheiată, conforma datelor oficiale, cele mai mari cheltuieli le-au făcut Partidul pentru Neam și Țară (2421 lei/vot) și Partidul Uniunea Centristă (502 lei/vot). Din partidele intrate în Parlament cel mai mult a cheltuit PDM – 138 lei/vot, iar cel mai puțin – PL – 19.6 lei/vot. Desigur, au fost și costuri indirecte, nereflectate în aceste date, dar haideți să vedem dacă există o legătură între cât cheltuie un partid pentru alegeri și scorul pe care-l obține.

Din imagine se poate vedea relația între costurile de campanie (axa Ox – în milioane lei), voturile obținute (axa Oy – mii voturi) și numărul de mandate (corespunde cu dimensiunea sferei). Astfel, putem împărți cei 24 de competitori electorali în 5 categorii:

  1. Prima – PSRM, PLDM și PD au cheltuit foarte mult în campanie, dar au și luat foarte multe voturi (notă: în suma PSRM am inclus și banii cheltuiți de Partidul Patria, deoarece voturile lor au migrat către PSRM).
  2. A doua – PCRM și PL – un fel de partide populare, care fără prea multe cheltuieli, au ajuns în Parlament și au acumulat un număr relativ mare de voturi.
  3. A treia – PCR și BEAMUV – două partide ce au avut un mesaj convergent cu cel al PSRM și/sau PCRM, care n-au cheltuit mulți bani, au obținut relativ multe voturi, dar insuficient pentru a ajunge în Parlament.
  4. A patra – PLR și PPNȚ – au cheltuit foarte mult, comparabil cu cât a cheltuit PL și PCRM, dar n-au reușit să ajungă în Parlament, dar au și înregistrat un scor slab.
  5. A cincia – cei care nici nu au cheltuit mult, nici n-au obținut rezultate mari.

Câteva concluzii:

  1. Poți obține multe voturi bazându-te pe popularitate, dar astfel nu exploatezi potențialul maxim, cazul PL și PCRM
  2. Poți obține multe voturi chiar în pofida unei popularități în scădere sau la un nivel slab, compensând cu investiții mari în campanie, cazul grupului nr.1
  3. Cheltuirea sumelor mari de bani nu garantează intrarea în Parlament (cazul PLR și PPNȚ)
  4. Tacticile de marketing și imagine pot garanta obținerea multor voturi fără a avea în spate costuri mari sau o echipă puternică. (cazul PCR și BEAMUV)

 

Comentarii