Atenţia NATO pe Republica Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

“Treisprezece ani după ce minţi mici și pline de ură au conspirat pentru a ne rupe, America rămâne la înălţime și America este mândră. Și ghidaţi de valorile care ne susțin, noi vom crește doar mai puternic. Generații de acum, americanii vor umple încă parcurile noastre, stadioanele noastre, orașele noastre. Generații de acum, americanii vor construi în continuare turnuri care ajung spre cer; încă vor servi în ambasade care acţionează pentru libertate, în întreaga lume; vor purta încă uniforma si vor da un sens acestor cuvinte scrise cu două secole în urmă: ţara celor liberi. Casa celor viteji. Generații de acum, indiferent de proces, indiferent de provocare, America va fi mereu America.”

Aşa a vorbit preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, la comemorarea celor 13 ani trecuţi de la atacurile furibunde, ale teroriştilor, din 11 septembrie 2001. Atunci au fost o serie de patru atacuri teroriste lansate de grupul terorist islamic al-Qaeda asupra Statelor Unite, în New York City și Washington, în urma cărora aproape 3.000 de oameni au murit și au fost provocate daune materiale de cel puțin 10 miliarde dolari, în bunuri și infrastructuri.

Minţi pline de ură au conspirat şi pentru a rupe România în cele două state existente azi, în stânga şi în dreapta Prutului.

Dar comunitatea românească – în ciuda micimii unor politicieni care nu au înălţimea unor bărbaţi de stat, precum cei de la Bucureşti şi Chişinău, din anul 1918, chiar dacă este scârbită de corupţie, chiar dacă vede, simte şi fierbe de revoltă la samavolniciile imperialilor răsăriteni, la est de Nistru – nu mai este singură în faţa crivăţului ce vine de acolo unde umbrele ţarilor mai fascinează minţile unor pământeni ce se cred eterni.

“Efortul României a fost, la mai multe summituri, de a menţine trează atenţia pe Republica Moldova. Şi, bineînţeles pe Marea Neagră. Noi am fost întotdeauna sprijinitorii abordării problematicii Republicii Moldova şi în documentele oficiale ale summiturilor NATO. În acest caz avem de-a face cu un plus de vizibilitate, un plus de evaluare strategică, foarte importantă, pe spaţiul Moldovei, dintre Prut şi Nistru, din partea aliaţilor, care au căzut de acord asupra importanţei Republicii Moldova pentru starea de securitate de la graniţa de est a NATO. Şi bineînţeles oferirea unui nou cadru de cooperare, pentru capabilităţi, în cadrul parteneriatului pentru Republica Moldova.”

Declaraţia de mai sus aparţine lui Claudiu Degeratu, care a fost şef al secţiunii de apărare, din cadrul delegaţiei permanente a României la NATO, unde trei ani ani s-a ocupat de politica de apărare şi planificare.

Dialogul purtat cu acest distins conaţional merită a fi vizionat de toţi cei care nu şi-au pierdut credinţa în izbânda căii europene a celor ce trăiesc, în bună pace, între Prut şi Nistru, cu gândul la vremuri mai bune, pentru toţi românii dornici de a trăi laolaltă.

Generații de acum, românii nu vor renunţa la libertate, pământul mioritic rămânând al celor care nu pleacă fruntea în faţa stihiilor.

Generații de acum, indiferent de pericolul născut în stepa răsăriteană, românitatea va rămâne în Patria Limbii Române, unică şi indivizibilă.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole