Ar scoate Curtea Constituţională din ilegalitate svastica?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Decizia Curţii Constituţionale a fost una de aşteptat, întrucât îi lipsea fundamentul „doctrinar” sau o motivaţie bine fundamentată. Ce pericol pentru ordinea constituţională sau drepturile omului aduce simbolica comunistă? Or, nu poţi adapta o lege funcţia căreia s-ar limita la răspunderea unor traume istorice. Nu poţi justifica un proiect de lege prin „necesitatea de a te răzbuna”.

Totuşi, apare o altă întrebare: care sunt criteriile pentru care sunt interzise un simbol sau altul? Spre exemplu, legea cu privire la contracararea activităţilor extremiste interzice „propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii  naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, pînă la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă”, prevedere care nu încalcă doar dreptul la libera exprimare, dar şi dreptul la conştiinţa religioasă, întrucât “svastica” , pe care şi-a atribuit-o şi a utilizat-o abuziv Partidul Muncitoresc Naţional Socialist German (NSDAP), condus de Hitler, a fost şi continuă să fie un simbol eminamente religios  (în buddhism, hinduism şi jainism), dar şi istorico-cultural (în Finlanda svastica este simbolul istoric al flotei naţionale, sub numele de „hakaristi”, vezi foto de sus) pe teritoriul Greciei, României, Rusiei, ţările baltice, Danemarca, Irlanda, Suedia, indienii nord-americani). În fostul Imperiu Bizatin, svastica a constituit un simbol ornamental des întâlnit în arta creştin-ortodoxă.

În majoritatea culturilor lumii, svastica este asociată cu simbolul solar şi masculin, fapt care nu conţine nimic criminal. Dimpotrivă, reprezintă un tezaur al culturii universale străvechi.

În Republica Moldova deja există cel puţin un caz de abuz al Ministerului Justiţiei în acest sens, care a interzis în anul 2008 înregistrarea simbolului unei mişcări religioase doar pentru că acesta era identic cu svastica folosită de Germania nazistă (este vorba de „Falun Dafa”). În acest fel, Guvernul a încălcat dreptul la conştiinţa religioasă, dreptul la libera exprimare şi libertatea de asociere.

Decizia tribunalulu internaţional de la Nurenberg, care nu a fost un fost un forum ştiinţific, ci o instanţă care a condamnat doar crimele de război şi crimele împotriva umanităţii, nu face nicio referire la principii doctrinare sau simbolica naţional-socialistă sau fascistă. Subiectul condamnării sunt doar persoanele fizice şi persoanele juridice (organizaţiile şi partidele politice), nu anumite principii şi concepte filosofice sau simboluri.

Reieşind din asta, mi-ar fi interesantă decizia Curţii Constituţionale în cazul în care ar fi fost sesizată în privinţa constituţionalităţii articolului 1 (b) al legii cu privind contracararea activităţii extremiste, prin care este intezisă utilizarea unor simboluri „extremiste”. Dacă CC va recunoaşte constituţionalitatea acestei prevederi legale, atunci interzicere simbolurilor comuniste va deveni o urmare absolut logică. În cazul în care CC va recunoaşte neconstituţionalitatea acestei legi, nu se va întâmpla nimic ieşit din comun.

În anul 2010, o instanţă de judecată din oraşul lituanian Klaipeda a recunosct svastica drept „simbol de valoare istorică”, decriminalizându-l.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole