APROPO DE ALTERNATIVĂ: Gazul democrat e mai ieftin decât cel liberal-democrat

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

S-a ieftinit gazul. După lungi discuții, dispute, contradicții, oale sparte de capete, scrâșneli din dinți și spume la guri. Au câștigat din nou democrații? Posibil că și ei. Dar, în primul rând, au câștigat cetățenii. 20 la sută e ceva, dacă te uiți în facturile de 2000 de lei. E adevărat, Maia Sandu a vrut ieftinire cu 30 la sută, doar că ea e mai mult cu vrutul și nevrutul (asta așa, ca să o bag și pe ea în seamă, să nu creadă lumea că nu avem și noi opoziție).

Întrebarea pe care și-o pun, probabil, unii oameni este cum naiba a cedat Moldovagaz atât de ușor? Numai a spus Filip că există premise de ieftinire, că ăștia au și depus cerere la ANRE ca să le facă recalcul. În detrimentul lor, vă dați seama? Ei, care până acum au supt din oameni cam tot ce se putea suge, s-au dus plocon la Guvern, ca să fie biciuiți de bună voie. Vi se pare că ceva nu se leagă? Ba da, se leagă. E și campania electorală la mijloc, dar nu numai ea. A fost posibil, pentru că cei de la putere au făcut așa ca să fie posibil. Chiar dacă, la vremea respectivă, tare mulți săreau din pantofi. Mai ales stejăreii lui Filat, îngălbeniți între timp.

Vorbesc despre perioada în care rusul Gusev, unsul Gazpromului din provincia moldavă și fratele de cruce al lui Filea, și-a făcut bagajele în grabă și a spălat putina, ca să nu-l bage Plahotniuc la zdup. Iar în locul lui a fost pus Botnari, omul PD-ului.

Vi-l mai amintiți pe Sturza, atotștiutorul de odinioară al facebook-ului, cum stătea înfoiat în platoul Europa Liberă și prevestea, cu o mină filozoafă, apocalipsa care urma să vină pe capul moldovenilor, după „atacul raider” asupra Moldovagaz? Iar ţucălarii lui Filat îl aplaudau frenetic.

Doar că pasărea pre limba ei piere. Din spusele lui, doar un lucru a fost clar şi confirmat: că, înainte, Moldovagaz aparținea rușilor și lui Filat, iar după – moldovenilor lui Plahotniuc. Vă amintesc un citat: „Conform algoritmului din 2009, funcția îi revenea lui Vlad Filat. După anihilarea lui, lupta pentru controlul Moldovagaz s-a redeschis. În stil moldovenesc, cu șantaj, arestări, PR negru. Lucru care i-a uimit chiar şi pe ruşi, campioni la acest subiect. De notorietate este tentativa de arestare a fostei conduceri Moldovagaz, înaintea vizitei la Chişinău a conducerii Gazprom. Sau faza cu soţia reprezentantului Gazpom la Chişinău, scoasă de anchetatori în cătuşe pe strada centrală. La români aceasta se numeşte pumni în bot…”. Să le plângi ruşilor de milă, nu alta. A vrut Sturza ca asta să pară strașnic, dar n-a fost. Moldovenii au ridicat din sprâncene și nu puteau înțelege care e problema.

Nu știu cât timp vor putea democrații să țină jos prețul gazului rusesc. Moldovagaz rămâne totuși o filială a Gazpromului, chiar dacă la şefia ei se află acum omul PD-ului. Să nu uităm că această „favoare” i-o datorăm acelorași Sturza și Filat, care le-au vândut rușilor pachetul majoritar, dar nu vreau să revin la acest subiect, că mi se ridică temperatura.

Să sperăm totuşi că vor reuşi cât mai mult. Măcar cât să apucăm să construim conducta Iaşi-Ungheni-Chişinău. După aceea, eu trec la gaz românesc, chiar dacă o fi să plătesc mai mult.

Comentarii