Apel al scriitoarei Eugenia Bulat către cetăţenii din comuna Sadova, raionul Călăraşi, şi din întreaga republică

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Îngrozită de amploarea confuziei și dezbinării noastre în actuala campanie electorală, de riscul extrem pe care îl reprezintă acest fapt în actualele condiții geopolitice, îndemn consătenii mei, dar și toți cetățenii republicii, la UNITATE NAȚIONALĂ și LUCIDITATE întru sprijinirea DIRECȚIEI PROEUROPENE a Republicii Moldova.

Chem cetățenii R. Moldova, de acasă și din exod (pe care-l cunosc profund, din interior), să cumpănească la rece șansele de accedere în Parlament ale partidelor proeuropene, asigurându-se că votul lor din 30 noiembrie va fi unul valid, că acesta nu va spori numeric prezența în Parlament a unor forțe cu totul contrare convingerilor lor, în urma redistribuirii voturilor celor care nu au trecut pragul electoral.

Chem la verticalitate și vot PROEUROPEAN consătenii mei din Sadova, Călărași, oameni de bună credință, care s-au aflat în fruntea Mișcării de Eliberare Națională și care nu au nimic în comun cu racolații Cremlinului, nici cu reziduurile exasperate ale mentalității comuniste. Îndemn consătenii mei să nu uite că, în 1989, s-au aflat pe baricade, să se mândrească cu cuceririle acelor ani, care stau la baza Independenței și europenității noastre, – cuceriri care le aparțin de drept. Este inadmisibil ca, după 23 de ani de sacrificiu și de experiență civilă, în momentul istoric când trebuie să ne pronunțăm hotărât pentru PACE ȘI VIAȚĂ PROSPERĂ ÎNTR-O LUME CIVILIZATĂ, rupându-ne definitiv de o lume total străină nouă prin apucăturile-i sălbatice, noi, prin înseși votul nostru (!), să ne declarăm cobaiii învinși ai Rusiei neoimperialiste, rămânând niște prizonieri suspendați benevol (!) între două state europene, – Ucraina și România. Ar fi o sinucidere în masă, o prostie și o lașitate.

Câteva zile în urmă, o femeie în stare de ebrietate s-a urcat pe statuia din scuarul Gării Feroviare din Chișinău, supranumită ”Trenul Durerii”, și a inceput să strige că trebuie să fim cu Rusia, cu Putin! S-a cățărat pe acest monument, inălțat in memoria inaintașilor noștri crucificați fără vină, peste chipuri de mame și tați, peste copii și bătrani, izbiți cu patul puștii in vagoane de vite și trimiși să moară in Siberia, ca să strige că nu trebuie să fim cu Europa, ci cu Uniunea Vamală, cu Rusia! In fond, împreună cu această femeie beată, pe monumentul răstignirii noastre s-au urcat și se urcă acum toți racolații KGB-ului rus, toți puciștii și oportuniștii care ne dezbină și ne invrăjbesc de atația ani.
Dacă, nu dea Domnul, la 30 noiembrie pierdem alegerile, atunci întreaga Basarabie va arăta aidoma acestei femei bete, care s-a cățărat pe monumentul “ Trenul durerii”. VISUL IMPERIALISTILOR RUSO-SOVIETICI DE A NE ÎNDOBITOCI DEFINITIV S-A ÎNFĂPTUIT. Halal popor, halal “țară”!
Dragi consăteni și conaționali, în cabina de vot suntem față în față doar cu propria conștiință. Copiii și nepoții noștri ne vor fi recunoscători. Doamne ajută!

Eugenia BULAT, scriitor,
primul primar ales în mod democratic în s. Sadova, Călărași.

Chișinău, 24 noiembrie 2014

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii