Andrei Năstase, un mincinos incurabil

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Așa-zisul lider al mișcării protestatare din centrul Chișinăului, liderul Platformei și al Partidului Demnitate și Adevăr nu contenește să se încurce în propriile minciuni. Se pare că nu trece nici o săptămînă pînă cînd adeptul adevărului nu este prins cu „mîța în sac”, iar ultimul exemplu poate e mai grăitor decît toate.

Am urmărit cu puțin interes o partea din emisiunea de la N4 de aseară în care Năstase nu prea a reușit să exceleze, decît în minciuni. Una dintre acestea a fost încercarea neghioabă de a explica de ce a încercat să organizeze referendum pentru micșorarea numărului de deputați de la 101 la 71. Iar răspunsul lui a fost că s-a decis astfel în urma studierii practicilor internaționale și anume că în state comparabile cu Republica Moldova ca Estonia și Letonia ar fi cîte 71 de deputați.

Însă, atenție ! Parlamentul Estoniei are 101 de deputați, iar al Letoniei – 100. Cineva din telespectatori l-a prins cu minciuna pe promotorul Adevărului, iar acesta a dat s-o întoarcă spunînd că a încurcat și că a avut în vedere Slovenia. Slovenia însă, are un parlament bicameral, astfel că nu are nici în clin nici în mînecă cu sistemul politic din Republica Moldova.

Așadar, Andrei Năstase sau a mințit sau a dat dovadă de incompetență crasă. Ambele acțiuni sunt absolut incompatibile cu statutul de politician și de mare „anticorupționer” așa cum încearcă să se promoveze finul oligarhului Victor Țopa.

Cel mai grav este că nu e prima dată cînd Năstase e prins cu minciuna. Să ne amintim cum  l-a „dres” președintele CEC Iurie Ciocan, care a demonstrat că Năstase și adepții săi știau foarte bine cîte semnături trebuie să colecteze pentru referendum, dar nu au făcut-o. Apoi, istoria cu luxoasa casă a lui Năstase pe care a încercat să o ascundă și multe altele de acest fel.

Scriam recent că cei care vor să schimbe actuala clasă politică ar trebui să demonstreze că sunt mai buni, sau cel puțin nu mai răi decît cei care o reprezintă pe actuala. Nu mai avem nevoie de mincinoși, iar cei care pretind și la fotoliul de președinte, așa cum o face Năstase, sunt extrem de periculoși. Sau, cel puțin, incompetenți.

Comentarii

Marcel Istrati

Marcel Istrati

Născut la Sîngereii Noi, Bălți. A absolvit liceul teoretic "Grigore Moisil" și Universitatea de Stat din Moldova. Colaborări cu media locale din cadrul Asociației Presei Independente, în special ziarul Spros i Predlojenie (Bălți), precum și site-uri ...

Ultimele articole