Adevăratul motiv pentru care Vlad Filat s-a lăsat demis !

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Marian Lupu a dezvăluit în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la postul naţional de televiziune că Filat putea să-şi păstreze fotoliul de premier dacă accepta varianta zero, ce presupunea că Filat, apoi şi Lupu să-şi dea demisia benevol, iar mai apoi să negocieze un nou Acord. Filat a refuzat acest lucru. De ce oare ?

Şi deputatul comunist, Alexandr Petkov, într-o postare pe facebook, se întreabă de ce Filat nu a intreprins nimic dacă ştia ca Plahotniuc se va răzbuna pe el din cauza lichidării funcţiei de prim-vicespeaker ? Ori acum noi înţelegem că nu a fost vorba de nici o răzbunare, şi că Filat a căzut din alte motive. Care ar fi aceste motive ?

Putem să facem o analogie între ceea ce s-a întîmplat la Pădurea Domnească şi ceea ce am aflat în urma interceptărilor telefonice făcute publice în presă. La fel ca şi gloanţele de la Pădurea Domnească, care din păcate au omorît un om, şi a căzut Procurorul General, aşa şi aici, dacă nu existau dovezi clare, de corupţie şi trafic de influenţă, nu cădea Filat şi Vicol. Deci este un caz de corupţie şi nu de jocuri politice.

După cum am mai scris într-un articol, Filat s-a lăsat demis pentru aşi mai acorda o şansă, sperînd că se va folosi şi în continuare de pîrghiile pe care le deţine pentru a reveni în funcţie şi pentru a scăpa de dosarul interceptărilor telefonice. Rămîne ca organele de drept să-şi facă treaba pentru ca adevărul şi legea fie puse în capul mesei, dacă vrem să ne lăudăm europenilor că Moldova este un stat de drept.

Tot din cauza corupţiei au căzut şi guvernele Sloveniei şi Bulgariei, însă în nici una din aceste ţări nu s-a pus problema alegerilor anticipate.

Sau motivul pentru care Filat nu a intreprins nimic este că PLDM doreşte organizarea alegerilor anticipate, din cauza probabilităţii ridicate de a rata şansa ca Moldova să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană programat în toamna anului curent. Iar acest insucces va cădea din nou pe umerii PLDM.

Eu încă cred că alegerile anticipate vor fi evitate. Mai vreau să cred că pentru toţi liderii partidelor fostei AIE este mai important viitorul European al Republicii Moldova decît ambiţiile personale şi vor găsi un compromis rezonabil pentru toţi.

Dumnezeu să binecuvînteze Republica Moldova !

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole