75 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În ajunul declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, relaţiile internaţionale au fost dominate de politica practicată de marile puteri pentru conservarea si reîmpărţirea sferelor de influenţă şi dominaţie. Aceste evenimente au marcat profund viaţa politică, economică şi militară din România.

Cu o săptămână înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania şi Uniunea Sovietică au încheiat, la data de 23 august 1939, Pactul de „neagresiune”, intrat în istoria universală sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov (primul, ministru de externe al Germaniei, al doilea, ministru de externe al Uniunii Sovietice). Prevederile protocolului adiţional (anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.

Conform înţelegerilor de la Moscova, la data de 1 septembrie 1939, ora 4:45, armata germană, ce însuma 1.600.000 militari, a invadat teritoriul polonez, punând în aplicare „Planul alb” (Fall Weiss). În urma refuzului Germaniei hitleriste de a înceta agresiunea, la cererea Angliei şi a Franţei, guvernele acestor state au declarat război celui de al 3-lea Reich, la data de 3 septembrie 1939. Între 3 şi 10 septembrie 1939 Noua Zeelandă, India, Canada, Uniunea Sud-Africană şi guvernul cehoslovac format în exil s-au alăturat Marii Britanii, în timp ce Danemarca, Brazilia, Olanda, Mexic, Argentina, Spania, S.U.A. şi România şi-au declarat neutralitatea. Japonia a dat o declaraţie de neamestec în conflictul din Europa, la data de 4 septembrie 1939.

Guvernul României a luat măsuri pentru ca Polonia să poată primi, prin teritoriul românesc, armamentul şi materialele de război livrate de Marea Britanie şi Franţa. Dar Polonia, neprimind ajutorul promis de la Anglia şi Franţa şi, mai mult, fiind atacată şi de Uniunea Sovietică, la data de 17 septembrie 1939, a capitulat, la data de 28 septembrie 1939, teritoriul ei fiind împărțit între Germania și Uniunea Sovietică.

După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la data de 22 iunie 1940, Uniunea Sovietică a dat tonul acţiunilor de răstignire a poporului român. Prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a răpit din trupul României teritoriile Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutul Herţa (44.500 km2 şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km2 şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Bucovina de Nord). Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă, ajutată de Germania hitleristă, Italia fascistă şi Uniunea Sovietică, ne-a ciuntit un teritoriu de 44.492 km2, ocupat de o populaţie de 2.667.000 de locuitori, majoritatea români. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, care formau Cadrilaterul, cu o suprafaţă totală de 6.921 km şi aproximativ 410.000 locuitori.

Prin aceste rapturi teritoriale, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la vecini: Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria. Administraţia românească, unităţile militare româneşti şi o parte din populaţia românească, din provinciile româneşti furate de către vecini, au suferit mari umilinţe din partea trupelor de ocupaţie şi a unor extremişti localnici, care au trecut de partea ocupanţilor. Au fost atacaţi, răniţi și omorâţi unii reprezentanţi ai administraţiei româneşti şi unele cadre militare active şi în rezervă, care s-au opus ocupării teritoriilor româneşti şi jefuirii mijloacelor materiale de luptă. Un număr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa a fost dus în Siberia, de către ocupanţii sovietici.

Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României, care s-au repercutat negativ asupra capacităţii de apărare a ţării, numărul cetăţenilor mobilizaţi reducându-se simţitor.

Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat şi sub presiunea directă a Germaniei, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian. În octombrie au pătruns în ţară primele trupe germane.

După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost şef al Biroului Operaţii în Marele Cartier General (1917 şi 1919) şi şef al Marelui Stat Major al armatei României (1933-1934).

Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie 1939, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la data de 22 iunie 1941 (planul Barbarosa, din decembrie 1940).

Alături de forţele Wehrmachtului, la război au participat Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum şi unităţi militare din Slovacia, Franţa vichystă, Olanda, Belgia şi Spania.

România a participat la război, alături de Germania, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa şi Basarabiei au fost eliberate, prin luptele dârze desfăşurate de Armatele a 3-a şi a 4-a române şi Armata a 11-a germană, subordonate Grupului de Armate general Ion Antonescu.

În perioada desfăşurării acţiunilor de luptă pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 de răniţi şi 5.506 dispăruţi (6% din efectivele totale angajate în lupte în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941).

La cerea insistentă a lui Hitler, armata română a participat, de la 8 august 1941, la acţiunile militare din operaţiunea militară Odessa (Armata a 4-a română) şi la luptele dintre Nistru şi Bug (Armata a 3-a română), până la capitularea fortăreţei Odessa (16 octombrie 1941). După această dată, o parte a efectivelor Armatei a 4-a au rămas în Ucraina, pentru asigurarea ordinii şi pazei, în timp ce Armata a 3-a  română (corpurile de vânători de munte şi de cavalerie), în colaborare cu Armata a 11-a germană, a desfăşurat lupte crâncene între Bug şi Nipru, pătrunzând în Crimeea. Pierderile armatei române în operaţiunea militară de la Odessa au fost de aproximativ 49.000 de militari.

De la data de 15 iunie 1942, unităţile militare române au fost introduse, succesiv, în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, ele acţionând în condiţii deosebit de grele de climă şi de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente). Luptele au durat până la data de 2 februarie 1943, armata română suferind mari pierderi materiale şi umane. Au pierit în lupte 155.010 ostaşi din cei 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, Armatele a 3-a și a 4-a române.

Din luna martie 1943 armata română, cu efectivele subţiate, a fost retrasă pe teritoriul dintre Nipru şi Nistru. În Caucazul de Vest au rămas Diviziile 19 Infanterie, 6 Cavalerie şi 9 Cavalerie, care au acţionat în subordinea unui comandament românesc, şi Diviziile 10 Infanterie, 2 Munte şi 3 Munte, subordonate unor grupări operative germane, însumând 64.606 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. În luna iunie 1943, Divizia 19 Infanterie a fost trecută pe litoralul Mării Negre, pe frontul din Kuban fiind introdusă Divizia 10 Infanterie, iar Divizia 3 Munte a fost retrasă în Crimeea. În luna octombrie 1943, pe frontul din Crimeea se aflau Diviziile 1, 2 şi 3 Munte, 10 şi 19 Infanterie și 6 şi 9 Cavalerie. Datorită marilor pierderi suferite de efectivele de ostaşi, Diviziile 4 Munte şi 24 Infanterie au fost unite sub denumirea de Divizia 4/24 Infanterie, această mare unitate fiind trimisă în zona Herson.

Prin „Operaţia 60.000” au fost aduşi în ţară, din Crimeea, 42.190 de militari români, dintre care 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului, aceștia reprezentând 90 % din efectivele retrase la Sevastopol. Pierderile suferite în  perioada martie-mai 1944 au fost de 22.522 de militari români.

La începutul lunii aprilie 1944 Armata a 3-a română avea în compunere Diviziile 14, 15, 21, 4/24 Infanterie şi Comandamentul 104 „Siret”, iar Armata a 4-a română avea Corpul 1 Armată (cu Diviziile 6 şi 20 Infanterie şi Comandamentul 104 Munte), Corpul 4 Armată (cu Diviziile 3 Infanterie, 18 Munte şi Comandamentul 101 Munte) şi Corpul 5 Armată (cu Diviziile 4 Infanterie, 1 Gardă şi Regimentul 9 Grăniceri). În rezervă se aflau Diviziile 1 şi 8 Infanterie şi Comandamentul 103 Munte, iar sub comandament german acţionau Diviziile 10 şi 18 Infanterie, 5 Cavalerie şi Detaşamentul Blindat. Armata a 3-a a fost trecută în apărare pe litoralul Mării Negre, între gurile Dunării şi Cetatea Albă. Armata a 4-a română a fost trecută între Ungheni şi Boroaia, la 30 km sud de Suceava.

Epuizată datorită pierderilor suferite în lupte, România şi-a intensificat activitatea diplomatică, în 1943 şi 1944, pentru a ieşi din război. S-au înmulţit contactele directe ale guvernului antonescian cu reprezentanţii Naţiunilor Unite de la Stokholm şi Cairo şi cu  al unor state neutre. La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv a aviaţiei inamice asupra Bucureştiului şi a zonei Prahovei, Uniunea Sovietică a propus României încheierea unui armistiţiu unilateral, pe care mareşalul Ion Antonescu l-a respins, întrucât era dezavantajos pentru România.

Situaţia militară grea de pe frontul Târgu Neamţ – Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi – Chişinău – Tighina a grăbit forţele democratice din România să înlăture guvernul antonescian şi să propună încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică. În ziua de 22 august 1944 în centrala ministerului Afacerilor Externe s-a primit răspunsul lui Stalin, transmis de Alexandra Kolontai, ambasadorul Uniunii Sovietice la Stokholm, prin care erau acceptate de către guvernul sovietic condiţiile propuse de mareşalul Ion Antonescu pentru încheierea Armistiţiului. Acest comunicat, primit de Grigore Niculescu Buzeşti, a fost transmis lui Iuliu Maniu, care l-a dus la palatul regal. Astfel, mareşalul Ion Antonescu a fost împiedecat să încheie Armistiţiul cu Stalin. Răsturnarea prin forţă a guvernului antonescian a început cu arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu, în ziua de 23 august 1944 (aceştia au fost convocaţi la Palatul Regal de către Regele Mihai) şi, ulterior, a altor membri din guvern. Armistiţiul s-a încheiat abia la data de 12 septembrie 1944, la Moscova.

În seara zilei de 23 august 1944, după ora 22:00, a fost citit la radio Comunicatul Regelui Mihai I către ţară, prin care poporul român era anunţat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune naţională, prezidat de generalul de corp armată Constantin Sănătescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, prin reprezentantul său, Uniunea Sovietică, încetarea operaţiunilor militare împotriva armatei sovietice şi întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei. A urmat apoi comunicatul şefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Gheorghe Mihail, care a prezentat Directivele Operative pentru comandanţii celor două armate şi comandanţii marilor unităţi şi unităţi militare din armata română.

Armata română a început acţiunile militare de dezarmare a trupelor germane încă din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Cele mai dârze lupte s-au desfăşurat în capitală, în împrejurimile capitalei, pe Valea Prahovei, în Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Ţara Bârsei şi în nord-vestul Moldovei. Armata română şi formaţiunile populare participante la aceste acţiuni militare au pierdut aproximativ 9.500 de oameni. Desprinderea României din coaliţia cu Germania hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite a însemnat prăbuşirea frontului german în Balcani, scurtarea cu cel puţin şase luni a celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi deschiderea căilor pentru ofensiva armatei sovietice spre Budapesta, Praga, Viena și Berlin.

Ziua de 23 august 1944 a creat condiţii pentru recunoaşterea de către Naţiunile Unite a drepturilor României asupra părţii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberată prin jertfele celor peste 59.000 de ostaşi români, în periaoda 1 septembrie – 25 octombrie 1944, în colaborare cu armata sovietică.

În perioada 23 august – 12 septembrie 1944, armata sovietică a luat prizonieri peste 150.000 de ostaşi români, precum și tehnică de luptă şi însemnate cantităţi de bunuri materiale.

Constantin-Chipercol. (rtr.) Constantin Chiper,

Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole