Lecţiile Independenţei

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Obţinerea Independenţei pentru un stat este egal cu naşterea sa. Apariţia pe lume a unei noi entităţi statale, cu acte în regulă, recunoscută de toată lumea, cu Primul Parlament şi cu Poduri de Flori. Aşa „s-a născut” Republica Moldova acum 20 de ani.

Două decenii de Independenţă. E mult sau puţin?

Raportate la viaţa unui om, douăzeci de ani înseamnă aproape o pătrime din viaţă, trecerea de la adolescenţă la maturitate. Deci e mult.

Pentru „viaţa” unui stat, două decenii e mult mai puţin: abia cîteva cicluri electorale şi cîteva evenimente care vor rămîne în cărţile de istorie. Însă primii 20 de ani din această viaţă sunt la fel de importanţi ca pentru un om.

Aceştia sunt anii în care statul, asemeni unui copil mic, învaţă. Face primii paşi, prin încercări şi greşeli, cunoaşte lumea care îl înconjoară şi se cunoaşte  pe sine.

În aceşti ani de independenţă, Republica Moldova a avut şansa istorică de a pune bazele unui stat contemporan, european care să fie o adevărată cetate pentru cetăţenii săi. Timp de douăzeci de ani Moldova a avut posibilitatea să înveţe de la zero, asemeni unui nou-născut, să stea pe propriile picioare şi să meargă, să înveţe ce se poate şi ce nu se poate, ce e bine şi ce e rău. Şi odată cu Moldova, fiecare dintre noi a avut această posibilitate.

Dar am valorificat noi oare pe deplin acestă oportunitate? Oare am învăţat să ne ţinem singuri pe picioarele noastre? Oare am învăţat „a merge” în aceşti ani?

Faptul că aniversarea a 20 de ani de la Independenţă ne-a prins în plină criză politică, economică, socială şi chiar morală sugerează că nu prea am reuşit să învăţăm lecţia.

E suficient să privim la uzinele şi întreprinderile din care nu a mai rămas aproape nimic, să mergem prin satele  şi orăşelele pustiite de boala emigrării, să facem o plimbare pe drumurile noastre, atît naţionale cît şi locale ca să ne convingem că în aceşti ani ne-am ocupat mai mult cu supravieţuirea decît cu edificarea unui stat aşa cum îl visau Adunările Naţionale acum douăzeci de ani.

S-a dovedit că pentru construirea unui stat prosper nu este de ajuns frecventezi Adunările Naţionale, să fluturi tricolorul sau să înşiri cuvîntări patriotice la tribună. Mai mult, nu e de ajunci nici chiar să fii un „bun gospodar” sau „om de treabă”. Ci trebuie să vrei să înţelegi ce înseamnă a fi cetăţeanul unui stat. Să vrei să porţi o părticică din marea responsabilitate  a independenţei. Pentru că noi, prin acţiunile noastre influienţăm direct soarta statului nostru.

Şi cine crede că „întoarce munţii” pentru acest stat să îşi amintească cînd ultima dată a dat sau a luat mită,  s-a eschivat de la impozite, a dat sau a primit salarii „la plic” sau a folosit relaţiile cu un cumătru sau nănaş aflat în vre-o funcţie  pentru a-şi „rezolva problemele”.

Cine a votat vre-o dată pentru ulei şi orez sau cine a acumulat voturi prin astfel de mijloace, cine a folosit calitatea de membru al unui partid politic pentru a puna mîna pe vre-o funcţie publică şi cine a schimbat partidele ca mănuşile, cine nu face faţă funcţiei publice pe care o deţine şi cine utilizează  fraudulos acestă funcţie… etc. Astfel, picătură cu picătură, „contribuim” la stagnarea acestui stat.

Desigur, e mai „sănătos” pentru conştiinţă să te faci că plouă şi să nu observi că aceste practici, precum viruşii, rod organismul statului din interior şi erodează capacitatea sa de dezvoltare şi chiar de supravieţuire. Dar asta nu încurcă acestor „viruşi” să tragă Republica Moldova la fund.

Libertate şi Independenţa sunt valori pentru care multe popoare şi state au vărsat sînge şi sudoare zeci şi sute de ani. Noi am avut douăzeci de ani. Nu contează dacă e mult sau e puţin. Contează cum valorificăm noi acest timp.

Curînd va veni altă etapă, unde vom avea nevoie de cunoştinţele acumulate în aceste două decenii. Noi vom avea temele pregătite?

Comentarii