Mitingul de duminică, o acțiune pur electorală de lansare în campania pentru prezidențiale

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Platforma DA a anunțat pentru duminică un nou miting de protest după o acalmie de trei luni. Nu prea este de înțeles care este scopul acestei acțiuni din moment ce marea majoritate a revendicărilor înaintate în luna februarie au fost realizate, însă avînd în vedere că peste jumătate de an vor avea loc alegerile prezidențiale nu e greu să ne dăm seama că de fapt duminică Andrei Năstase se va lansa în cursa electorală. S-ar părea că nu e nimic rău în asta, însă e foarte grav că minte oamenii, și le folosește problemele și nevoile lor pentru a-și satisface propriile pofte și orgolii precum și ale celor care stau în spatele său.

Așa deci, trebuie să privim acest protest ca pe o continuare a manifestațiilor din toamna anului trecut care au fost provocate de majorarea tarifelor la energia electrică și gaz. Ei bine, tarifele la gaz au revenit la cele de pînă în vara anului trecut, iar cele la energia electrică au fost reduse cu 10%. Mai mult, la scurt timp după instaurarea guvernului Filip a fost introdusă pîinea socială, s-au micșorat prețurile la carburanți, iar de la 1 aprilie au fost majorate pensiile cu 10%.

O altă mare revendicare era desfășurarea alegerilor prezidențiale directe. Ei bine, la 30 octombrie acestea vor avea loc.  Mai cereau manifestanții excluderea imunității parlamentare. Curtea Constituțională a avizat deja proiectul de modificare a Constituției în acest sens, iar peste jumătate de an va putea fi votată de parlament.  Ce ține de alegerile parlamentare, orice jurist cu scaun la cap va spune că acestea pur și simplu nu pot fi organizate pentru că nu există condițiile legale necesare.

Se doreau reforme. Iată că într-adevăr au fost votate modificări dureroase atît în sistemul justiției precum noua lege a procuraturii, reducerea numărului de instanțe judecătorești cît și în privința funcționarilor corupți – spre exemplu noua lege cu privire la Consiliul Național de Integritate.

Nu vreau acum să fiu avocatul guvernării. știu că oamenii trăiesc în continuare greu, dar acest lucru nici nu se va rezolva în scurt timp. Dar nu înțeleg ce vrea să facă Năstase și compania duminică dacă lucrurile par să se fi așezat pe făgașul cel bun?

E clar că singurul motiv al mitingului de duminică este unul electoral. Năstase nu vrea decît să-și mai facă imagine avînd în vedere că ratingul său a scăzut în ultimul timp. Usatîi și Dodon au înțeles care sunt adevăratele intenții ale lui Năstase, astfel că au refuzat să participe la spectacolul de duminică. Ei și le vor face pe ale lor. Oamenii însă sunt în continuare prostiți de Platforma DA și concernul lor de presă înfrunte cu Jurnal TV. Iar acest lucru s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva „prezidențiabilului” . Nu poți să minți un popor la nesfîrșit.

Se pare că Năstase își va “kidăni” din nou și partenerii politici de pe dreapta. Deși a făcut anterior apel la un candidat unic la președinție, din surse din interior Platformei, știu sigur că Năstase nu va accepta niciodată să existe un alt candidat decît el. Iar provocarea cea mare vine din partea Maiei Sandu care l-a întrecut în sondaje în plus nu este atît de șantajabilă și nu are un trecut dubios ca Năstase. Astfel că acesta încearcă să arate că se bucură în continuare de popularitate. Tare mă tem însă că duminică va suferi un nou fiasco, iar oamenii îi vor demonstra că promovarea adevărului prin minciună nu mai poate fi tolerată.

Comentarii

Marcel Istrati

Marcel Istrati

Născut la Sîngereii Noi, Bălți. A absolvit liceul teoretic "Grigore Moisil" și Universitatea de Stat din Moldova. Colaborări cu media locale din cadrul Asociației Presei Independente, în special ziarul Spros i Predlojenie (Bălți), precum și site-uri ...

Ultimele articole