Nesimțiții. Filat iarăși a fost primul …cu paharul în mână. Despre Filat va fi cartea

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ca să înțeleg ce pe ce lume trăim, discut cu oamenii simpli care mă cunosc. Printre ei sunt și agricultori despre care am scris sau i-am filmat.

De regulă, vorbesc ei. Dar de cele mai dese ori pun întrebări.

Dacă ești într-un mijloc de transport public, după cum ar fi microbuzul, întrebările sunt auzite de toți.

Azi dimineață, în microbuz am discutat despre prețul vinului și al onestității la moldoveni.

Astăzi, de Sf. Nicolae, prilejul a fost oferit de cea de-a cincea ediție a vernisajului Vinului, inaugurată ieri cu mare tam-tam de către oligarhii lui Filat.

Doar ei au încăput acolo și în fața camerelor de luat vederi, fiindcă Bumacov , ministrul agriculturii, e verde.

În general, am impresia că Lupu și Diacov îl lasă pe Filat, cel fără de funcție, să-și facă de cap și să intre pe gura presei, astfel ca poporul să-l urască și mai mult.

Din această cauză evită asemenea sindrofii care ar fi de un real folos, dacă scula lui Filat, Leancă, nu ar bate câmpii cu discursurile sale de pe timpul socialismului dezvoltat când totul era numai fraze. Numai apă chioară.

Dacă nu mă credeți, aveți posibilitatea să vă convingeți.

Poftim :”Vernisajul Vinului este un eveniment care va crea repercusiuni pentru promovarea vinului în afara granițelor Republicii Moldova. Aceasta este important mai ales acum, când suntem în pragul deschiderii pieței UE pentru vinurile moldovenești. Această decizie va descătușa potențialul creativ al producătorilor, astfel încât faima vinurilor moldovenești să meargă mai departe”.

De fapt tocmai despre ”potențialul creator al producătorilor” am fost întrebat și eu de către niște țărance.

O vecină, care are o cotă de vie, iar alta – de prune, s-au îmbărbătat una pe alta și m-au întrebat:

– Cam cât costă o sticlă de vin din cel care au băut ieri alde Leancă și Filat, și cu ministrul ista al justiției, care nu trebuie să se apropie de beci că tare mai arăta boțit și nu face dreptate la oameni.

Am numit diferite prețuri.

– Cât ai spus? Un șip cu vin să coste 53 de lei?, se făcu a nu înțelege una.

– Am spus 53 de dolari.

Calculele au fost efectuate repede, cu aproximație, ca să urmeze imediat altă bombă:

– Da eu am 2 tone de vin în beci și n-am cui să-l vând măcar cu un dolar!

– Da eu n-am avut unde duce perjele, toate s-au stricat pe pom. Cum să mă duc peste o lună și jumătate să-i curăț iarăși?

Am fost cam vreo șase ani lângă un șef de stat, agricultor cu pretenții de savant, și am avut replică:

– Când Gorbaciov a scos legea împotriva beției, Mircea Snegur s-a lăudat că au scos numai viile din locurile joase unde poama nu se cocea așa cum trebuie.

– Apoi, mai ghini le scoteau pe toate și avea să fie curat. Că de când o împărțit pământul, toate au rămas pârloagă!

Are dreptate, programul Național ”Pământ”, realizat în anii când Filat era șef al departamentului privatizării, prevedea crearea unei puternice industrii de prelucrare a strugurilor.

Numai că totul a fost distrus. Practic, fiecare fabrică de vin, sau de prelucrare a materiei prime a fost distrusă. Plantațiile de viță de vie au fost îmburuienate. Oamenii au scos parii și i-au adus acasă.

Chinezii au venit cu cele mai serioase proiecte de redresare a sectorului.

Propun investiții serioase pentru viticultură. Încep cu plantarea, îngrijirea, recoltarea.
Esențialul e că omul are siguranța deplină că nu rămâne cu roada în drum sau o acrește în beci ca să facă rachiu din ea al doilea an când nu are unde o pune pe cea din vie.

Fiind unul care se laudă că se deplasează în mod frecvent în localitățile republicii, având scopul deloc nobil de a le înverzi, Filat ar trebui să discute, măcar o singură dată acest subiect.

Căci integrarea în UE, va aduce restricții pentru plantarea viței de vie.

Acolo nu se tem de planul cincinal, sunt riguroși în calcule și depășirea suprafețelor va fi sancționată.

Nimeni nu și-a adus aminte de oamenii care au mers la curățitul viei îngropați până la brâu în zăpadă, nimeni nu i-a pomenit cu un cuvânt de bine că au cules și pe ploaie, și pe vânt struguri ca să-i vândă cu 3 lei și 50 de bani, în cel mai bun caz, acestora care îl exportă.

De fapt, după cât de mult vin va procura UE, acestora le ajunge și câte plantații au.

Pe ei nu-i deranjează din ce va trăi țăranul, iar Filat nu le-a spus de crearea colectivelor moderne care gestionează totul începând cu plantarea viei și terminând cu exportul, așa fiind echitabil.

Admit că după ce fiecare dintre cei prezenți – Filat, Bumacov, Efrim au afirmat că au mai călcat pe bec, dar cu vinuri alese, nu mai aveau capacitatea de a se referi, inclusiv la aspectul juridic al relațiilor dintre viticultori.

Am vorbit cât se poate de accesibil despre reforma reformelor din agricultură pe care guvernarea nici nu a început să o rezolve măcar.

Și nici nu are de gând să o rezolve, dacă luăm în calcul pierderile de peste 40 de milioane de dolari pe care declară că le-au suportat.

Acum intră în pielea vierilor. Căci, alteori, ascultându-i pe ei ai impresia că vinul de calitate izvorăște din fântâni sau curge râuri prin sate. Cui nu îi este lene li-l aduce cu găleata exportatorilor.

Asta e. Filat și armata sa încă nu s-au trezit după 7 aprilie. O duc într-o beție crâncenă. Dar, nu-i nimic. Nu le-a mai rămas mult și vor trece la apă și posmagi.

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole