”Noi, presa independentă, …” sau Chirița din televizor și libertatea iluzorie

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pe vremuri, brutarul își deschidea patiserie, cizmarul își făcea atelier și prăvălie, bucătarul avea propriul birt, croitorul – croitorie, iar gazetarul tipărea gazete. Și așa mai departe. Afaceri mici și pretenții mici.

Astăzi însă, multe s-au schimbat. Proprietarii de restaurante nu mai știu să gătească, cei care produc marochinărie nu știu să tăbăcească pielea, iar întreprinzătorii care fabrică textile rareori știu să coase la mașină. Și nici nu-i nevoie să știe, deoarece angajează specialiști care se ocupă de asta. Nu știu dacă e bine sau rău, cert este că nu se mai poate ca înainte. Proporțiile sunt altele, dacă mă înțelegeți.

Vreau să fiu cosmonaut, dar nu-mi ajunge sănătate

La fel e și în cazul presei. Să-i ceri astăzi unui jurnalist să fie liber e ca și cum i-ai spune să-și dea demisia. Jurnalist liber nu există, pentru că cel neangajat este blogger, în cel mai bun caz. În condițiile actuale și într-o țară în care tot publicul consumator de informații încape într-un vas de croazieră, să ai propria instituție de presă este un moft scump. Televiziunile, posturile de radio și chiar ziarele care au mai rămas sunt instituții de lux pe care nu oricine și le poate permite.

Pe de altă parte, așa cum un vânzător sau un tehnician nu poate lucra împotriva patronului său, tot așa un jurnalist nu poate sabota instituția care l-a angajat. Este o utopie. Și o găinărie, dacă vreți. Bine, vor spune unii, dar asta înseamnă că atunci când patronul își promovează propriile interese, nu tocmai ortodoxe, înseamnă să-i fii complice, să-ți asumi. Păi îți asumi, în fața publicului, a Legii și a propriei conștiințe. Important să vezi întâi bârna și apoi paiul.

Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul

Foarte mulți concetățeni de-ai noștri încearcă să pară altfel decât sunt în realitate. Își cumpără bolizi de lux și îi trec pe gaz, deoarece n-au bani de benzină. Alții se îmbracă în haine de firmă, chiar dacă nu au ce mânca și trăiesc în cămin, iar unele cupluri iau credit cu dobândă de la bancă, pe un termen de 20 de ani, doar ca să-și facă nuntă ca la nimenea. Cunoașteți asemenea cazuri? Sunt sigur că da. Fudulia bate omenia.

Să mă ierte colegii de la alte televiziuni, care se vor simți vizați, dar mă doare capul și mi-i jenă când îi văd cum umblă prin fața spectatorilor cu coada înfoiată, ca păunul de la menajerie, în timp ce așteaptă ca stăpânul să le arunce grăunțe. De ce să pretinzi că ești liberi să faci ce vrei, dacă nu ești? Este ridicol și descalificant. ”Să vrei” nu e totuna cu ”să poți”, iar un pic de luciditate și onestitate nu strică.

Ești conștient și acționezi în consecință; vrei să crezi și te îmbeți cu apă de ploaie; știi, dar o faci pe prostul și îi mai prostești și pe alții. Acestea sunt variantele noastre, dragi colegi de breaslă. Așa că mai slăbiți-mă cu libertatea voastră.

Fiecare lucrează acolo unde se simte mai confortabil și unde convingerile sale sunt mai ușor de materializat. Parțial, bineînțeles. Dacă nu se regăsește acolo, pleacă în altă parte. Or, acesta nu este neapărat un gest de curaj, cum își închipuie unii. De-ați ști câți ”eroi” din ăștia am cunoscut, care, de fapt, erau doar niște mici figuri de lut fără niciun fel de valoare! Nici profesioniști, nici onorabili.

Dragi colegi de la Jurnal, TV8 și pe unde pe mai sunteți, care ați uitat să dați ”Bună ziua”, aveți grijă să nu vă înecați. Cu spume. Viața-i grea, dar trece.

Comentarii