CONTRAPUTEREA A PATRA. Deont(ologii) cu penița strâmbă

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Știți cum e la noi? Avem de toate și nu prea avem nimic. Pentru că statul ăsta e beteag, cârpit la repezeală din ce a dat Domnul și, oricât te-ai strădui, cam toate ies pe dos. Pentru că materialu-i prost, meșteri iscusiți n-avem, dar nici motivația nu-i prea solidă. În aceste condiții, evident că trăim cu ziua de azi, pentru că mâine cine știe ce se poate întâmpla?

Așa-i cam cu toate instituțiile noastre – private, guvernamentale sau neguvernamentale. Viziune ioc, eficiență ioc, perspectivă ioc. Doar improvizații de moment și adaptare la context. Asta e, n-avem ce face.

Nu poți face agricultură performantă pe un hectar de teren, indiferent de cât de modernă ți-e tehnica. Oricum a-i da, oricum a-i suci-o, ieși în pierdere. Pentru că un hectar de teren nu-ți permite să produci mult, respectiv nici să vinzi mult, astfel încât să-ți scoți pârleala și încă să mai și ieși pe plus. Consumatori puțini, cheltuieli mari, iar într-un final – fiasco. Soluția, în această situație, e să devii anexa cuiva, care crește porci sau vite, de exemplu, doar că, în așa caz, ești nevoit să produci ceea ce-i trebuie lui, adică nutreț sau, mă rog, altceva necesar pentru întreținerea dobitoacelor.

Așa e și cu presa. Are nevoie de spațiu și public capabil să cumpere ceea ce produce, altfel rămâne doar cu cheltuielile. Dar noi stăm pe un fund de babă, cum se spune în popor, prin urmare, pretenții prea mari nu poți să ai. Mai ales de la jurnaliști. Pentru că ei lucrează pe unde pot și n-au cum să schimbe legitățile economiei de piață. Ei sunt ca șoferul de tractor sau combină, care face du-te-vino pe palma aia de pământ și ară sau seamănă așa cum îi cere patronul.

Sigur, n-am pretenții ca toată lumea să înțeleagă aceste lucruri, chiar dacă-s elementare. Dar există totuși oameni avizați, care n-ar trebui să facă abstracție de aceste realități. Cu atât mai mult, să-i atace pe cei care sunt prinși, de nevoie, în acest cerc vicios.

Politicienii, mde, sunt perfizi prin definiție, ei își văd de propriile interese și, de multe ori, sunt dispuși să calce pe cadavre. De la ei n-ai ce să aștepți. Ți-o iei în freză, iar dacă poți, ripostezi. Alte variante nu prea sunt. Doar că, de regulă, ei sunt mai puternici, de aceea, singur, e cam greu să le faci față. Iată de ce, e firesc, ca în astfel de situații, jurnaliștii să se unească. Azi îl apără pe unul, mâine pe celălalt și tot așa. Ca la clacă. E singura șansă de supraviețuire și, mai mult decât atât, doar așa jurnalistul va avea curaj să-și impună punctul de vedere, dacă tot îi cerem să fie vertical și să-și păstreze demnitatea. Într-un cuvânt: S O L I D A R I T A T E !

Există mecanisme care pot perfecționa acest proces, astfel încât să nu se acționeze după ureche. Breasla își deleagă niște reprezentanți, pe care îi scoate în afara jocurilor de interese și care se preocupă exclusiv de promovarea și apărarea drepturilor lor. Adică formează organizații de media, care acționează ca un sindicat. Ei organizează procesele în sine și se ocupă de detalii. Dacă cineva e nedreptățit, îi adună pe toți sub aceeași umbrelă și împreună îi iau apărarea. Când forțele se unesc, puterea adversarului scade și atunci se poate ajunge la pace, fără vărsări de sânge. Și astfel nimeni nu va călca liniile roșii. Simplu, ca bună ziua.

Teoretic, la noi există așa ceva. Avem și noi niște organizații care pretind că au această preocupare. În realitate însă, suntem dezgoliți. Pentru că acești pseudo-reprezentanți ai noștri sunt niște parveniți, consumatori de granturi, care nu fac altceva decât să mimeze, de dragul finanțatorilor, acest echilibru. Nu-i numesc, pentru că majoritatea dintre noi, cei din breaslă, îi cunoaște. Și-au făcut o mică gașcă, stridentă și goală pe dinăuntru, total nereprezentativă și, cu atât mai mult, eficientă. Iar noi, ceilalți, în loc să beneficiem de pe urma lor, trebuie să ne apărăm și de ei, de parcă n-am avea dușmani destui.

Am aflat zilele acestea că un astfel de cuibar a cheltuit, acum doi ani, vreo 10 milioane de lei (adică cam jumătate de milion de euro), ca să ne dea nouă, jurnaliștilor, lecții de deontologie și să lupte, vezi Doamne, cu dezinformarea. Pe ce s-au dus banii? Nu știu. Pe niste site-uri prăpădite și tot felul de ieșiri deocheate, îndreptate exclusiv împotriva jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, care… nu fac parte din gașcă, bineînțeles. Milioane contra noastră, ca să înțelegeți, a jurnaliștilor, cei mulți și nereprezentați. Adică au cheltuit bani cu sacul atacând presa, ca să apere… libertatea presei. Nu vedeți nicio contradicție aici? Care libertate, idioților? Voi pe ce lume trăiți?

Jurnalistul nu poate fi liber, din clipa în care se angajează, pentru că acolo are un patron, iar libertatatea lui se termină exact acolo unde se încalcă libertățile patronului. Sigur că poate și trebuie să mențină o anumită etichetă, dar asta doar cu condiția că are la cine se raporta, că are cine-i lua apărarea, că are pe cine se baza, în caz că devine indezirabil. Voi, în afară de ai voștri, pe cine ați apărat, atunci când tot felul de politicieni și șmenari cu milioane în conturi au pus tunurile pe colegii voștri și i-au batjocorit în public? Câte copile de-ale noastre au fost insultate, bruscate, lovite de tot felul de hojmălăi cu mintea plată, ca după aceea să stea și să plângă în singurătate, fără ca nimeni să intervină și să le ia apărarea. Ați numărat? Pot să vă dau zeci de exemple. Nu-i de-ajuns că ați încuviințat tacit, dar ați mai și pus gaz pe foc, cu lecțiile voastre de deontologie, total părtinitoare și lipsite de conținut, prin care ați stigmatizat la pachet jurnaliști cu adevărat profesioniști sau tineri cu reală perspectivă. Iar pentru asta ați cheltuit (mai exact ați primit) milioane. Marș!, ”voluntarii” lui Pește, care câștigă cât zece jurnaliști la un loc!

Degrabă e, cică, iarăși ”ziua libertății presei” și or să iasă din cuibare cu un nou panou al inamicilor presei. Așa, de ochii lumii și a finanțatorilor, cum au făcut întotdeauna, ca să-și justifice și ei cumva existența parazitară și milioanele pe care le primesc. După aceea, s-or premia între ei și vor trage o beție de bilanț, în timp ce jurnaliștii, cei adevărați, o să fie la lucru și o să scrie articole despre evenimentul lor de rahat.

Da, un panou al inamicilor presei este necesar de făcut, măcar o dată în an. Doar că pe el ar trebui să fie afișate, în primul rând, fețele buhăite ale acestor căpușe, care omoară demnitatea de jurnalist și pervertesc noțiunea de libertate.

Dacă vă place, dragi colegi, rămâneți în continuare la cheremul acestor escroci, care se hrănesc pe spatele nostru și ne mai și scuipă în cap.

Altă variantă ar fi să ne unim, în sfârșit, și să le arătăm tuturor adevărata noastră forță. Suntem aceiași și avem aceleași interese, indiferent unde ne câștigăm o bucată de pâine. Nu ne va apăra nimeni, dacă nu vom fi capabili să facem acest lucru. Să fie clar.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii