Tot mai greu e să-l folosești politic pe Suruceanu

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Scandal electoral la Suruceni

Maestrul a cîntat ca întodeauna la bis în satul natal. În Suruceni „Nelu-al nostru” e iubit. Numai că în umbra cunoscutului cîntăreț Ion Suruceanu a vrut să-și umfle ieri mușchii politici primarul. Vasile Blăniță (PLDM) își dorește din rărunchi un al treilea mandat. Fiindcă cele 5-6 echipe, antrenate în electorală, îl critică fără cruțare, a avut nevoie de artist ca de o gură de aer. Primarului îi vine tot mai greu să răspundă de milioanele unui pod fără rost, – construcție conservată- și de sutele de mii aruncate într-un drum plin de gropi vechi și cu o bordură nouă, făcută, parcă, pe beție. În pliantul său color actualul primar se laudă cu un drum asfaltat, făcut pe bani europeni, numai că uită să spună ca l-a făcut chiar pînă la poarta lui. Înainte de concert, văzînd lumea adunată, a încercat să dea o lecție electorală. Dar rînd pe rind oamenii îl strîmtorau cu întrebări incomode, dîndu-i de înțeles, că au venit la concert, nu la adunare electorală. Cel mai curajos s-a dovedit a fi un concurent electoral pe nume Andrei Berezovschi. Cîțiva susținători de-a primarului s-au repezit să-i astupe gura cu…pumnii. Mai rămînea o nimica toată pînă la o bătaie în toată legea, dar a intervenit prompt polițistul. Lumea a început a părăsi Casa de cultură și de accea s-a dat startul concertului. Regele estradei moldovenești a început a depăna povestea lui de dragoste pentru Suruceni: “Sat frumos cu oameni tineri/, Într-o marți, ori într-o vineri/, Eu voi reveni aici, ca într-o poveste… “ Versurile și mizuca aparțin tot surucenenilor, fraților Andrei și Valeriu Ionaș. Și-o fi dat oare seama primarul Blăniță, care în tinerețe visa să devină baterist, cît de greu e să crești în umbra unui mare artist?

Comentarii