Sistemul a dat lovitura

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pre Scriptum. Citind mai jos ai crede că este un articol care cam fără nici un sens, însă el are sens.

Sistemul a lovit, a dat într-o piesă, importantă sau nu, dar piesa a fost derutată.

Formaţia îşi va continua zborul, se pare că fără piesa derutată care nu mai poate ţine ritmul, sau s-a dovedit a fi din alt aliaj. Poate va continua şi ea să lupte 

Întotdeauna am crezut în dreptate şi am căutat adevărul, mi-am dezvoltat priceperi în avedea mai mult decît se vede deasupra apei tulburi. Am căutat să lupt şi eu, şi am tras semnale de alarmă într-un secol în care nedreptatea este în permanentă creştere. Am găsit şi alţi oameni care gîndeau la fel şi am văzut că sîntem mulţi, mulţi între noi dar prea puţini ca să învingem jucînd după regulile lor.

Dar suficient de mulţi ca să fim observaţi, suficient ca să se teamă sistemul de noi. Sistem care deja este total străin vîndut şi compromis. Aş spune că o e mică buturugă dar mai degrabă e o crenguţă care se va face copac ce va opri un car din drumul său spre peire. Adevăraţii luptătoro se nasc aici în această crenguţă, aici simţi tot gustul vieţii.

Sistemul cu care ne-am pus noi a lovit. Şi a lovit, cam urît, dar exact la ţintă şi piesa din formaţie a pierdut un motor.

E inutil acu să se întrebe cineva ajuns în această situaţie de ce anume eu? Aşa a fost să fie. Şi apare în sine un gînd ascuns undeva în adînc un fel de Hold on your dogs, I get the message. Însă nu îl voi spune nicicînd, căci ştiu că tot ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici. Păcat totuşi că sistemul a folosit oamenii pioni pentru a lovi piesa, oameni care vor înţelege cîndva şi vor ajunge să strige în glas aceluiaşi sistem Hold on your dogs! I get the message too late.

Avioanele în formaţie trebuie să-şi continuie zborul, şi o vor face, după toate cărţile de luptă formaţia va merge mai departe chiar dacă se întîmplă să piardă un element sau acesta fiind lovit să nu mai poată ţine ritmul.

Dragă sistem, şi şefi pe sistem, apa trece, piesele rămîn. I hope you get the message

P.S. Cineva mi-a scris aceste rînduri pe care eu le public, vedeţi şi voi dacă e aşa sau poate nu e totul chiar aşa.

jet_fighters_formation-wide

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole