Și moartea se plimba pe alături

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Este o istorie care nu pretind sa fie considerată ca frumoasă sau urîtă, nu este cu tentă politică sau de a spune cuiva ce să facă. S-a întîmplat și am perticipat și eu în asta, vreau să o povestesc ca și oamenii să poată înțelege unele lucruri care se întîmplă și poate mai puțin le observăm.

Era cam pe la mijloc de Aprilie era seara cam pe la sfîrșit de muncă (pe la 19) cînd un bun prieten Jănea (Eugen) mă sună și în stilul lui original fără a mă întreba tare ce planuri am, îmi spune că:

  • Unde ești? Hai vino aici mai la vale de PanCom la spitalul Sf Treime mergem la niște oameni care au nevoie.

Fără să mă împotrivesc mult și cunoscînd bine pe Eugen am suit în mașină și m-am dus acolo unde trebuia să ne vedem. Cam ca de obicei la partea organizatorică și de prevedere a multor lucruri mărunte spre un scop el mai are încă multe de învățat dar ca idei stă foarte bine. Ne-am organizat noi în magazinul din preajmă și am ieșit cu mai multe în pungă din acesta. Ideea era să mergem în spitaal la niște bolnavi internați care nu prea au rude cine să-i viziteze sau de multe ori îs oameni fără adăpost.

Am intrat în spital, este mare și e greu să nu te rătăcești, pe drum Eugen îmi povestea cîte puțin despre fiecare din cei 2 pe care îi vom vizita și le vom lăsa de-ale gurii, dar mi se pare că toate treceau pe lîngă urechi, în primul rînd ca să nu mă rătăcesc în cldirea aia cu coridoare multe, iar în al doileaa rînd din cauza atmosferei de spital, halate albe, medicamente toate astea sparie și induc un fel de frică.

Am ajuns noi la salonul unde trebuia, paturi de spital, oameni șezînd în ele și niște măsuțe mici de tip тумбочка, și atmosferă dezolantă. Cînd vezi așa tablouri de viață parca instinctiv încerci să te protejezi de tot ce vezi în jur și prima reacție este să fugi sau să te închizi de orice influiențe, să creiezi obarieră întretine și acel exterior care îl vezi între tine și ei, cei de acolo. Cred c asta o simt cei care prima dată nimeresc în așa locuri precum spital de internare sau închisoare. Am depășit aceasta și chiar am discutat cu ei, am vzut cît de liber se simțea Eugen cu ei, la început era parc mai greu dar s-a putut. În salonul cela erau acei care nu prea aveau mulți bani dar și multe șanse și aatmosfera și dotarea era cam așa, nu vreau să zic nimic de rău, în sistemul nostru de sănătate bani nu-s și nu se știe cînd vor fi. Medicii și ei sărmanii sînt puși la limita supraviețuirii, deja e o minune că se maai face ceva, și pentru asta îmi scot pălăriaa în fața lor.

Dup ce am mai discutat cu ei și am aflat un pic din istorioara fiecăruia (erau 7 în palată) am dat biscuiții covrigii, merele la fiecare, dar am mai lăsat un pic ca să intrăm și în alte saloane. Am încercat la fiecare să-i dăm ceea ce de ce au ei nevoie cel mai mult; înțelegere și un cuvînt bun, încredere în Dumnezeu, colegul avea și niște cărticele de rugăciuni, cred că acestea au fost darul cel mai de preț pentru ei atunci. Unul din cei din salon Andrei era într-o stare extrem de grea, paaralizia cuprinsese mai că toate sistemele organismului, atît că mai putea vorbi și mișca o mînă, Ion (al doilea) era mai bine mergea povestea din ale vieții de spital etc. Totuși cînd am plecat de la ei de acolo aveam o bucurie în suflet și nu am regretat deloc aceleore pe care „le-am pierdut” sau banii sau faptul că am venit dejaa seara peste program și cînd să ieșim deja nu mai era deschisă intrarea principal și am avut senzația că ne rătăcisem în căutarea unei alte ieșiri. Totuși am găsit-o… Eugen a mai fost, a mai ținut legătura cu acei oameni și cu alții în situație ssimilară…

Continuarea de vară

Era cam pe sfîrșit de Iunie (2015), era cam pe la forfota mare a alegerilor locale în Chișinău, toți alergau, placate reclame peste tot, deci orașul fierbea. Iarăși seara pe la 18 mă sună Eugen, fără multe explicații Ții minte Ion acela de acum cîteva luni … …Hai vino!

De data mi-a spus să vin la Spitalul nr 4.

Am venit acolo unde credeam că e acesta intru pe teritoriu, caut, caut, îl sun, și el era „pe loc” și eu eram „pe loc” dar nu ne găseam. Am întrebat de cineva de acolo și am înțeles că am încurcat spitalul, eu eram la acela de leziuni termice. Hop repede sui în mașină și fuga la vale, era greu de găsit loc de parcare căci spitalul e lîngă sediul PSRM și taman atunci erau multe mașini la ei, cred-că vre-o adunare ceva.

Am găsit deja locul, și ne-am dus cu el. Trebuia să ajungem la secția de boli paleative. A mai venit și Alexandru, un băiat care a avut cîndva probleme cu legea dar acum are o credință puternică ca o piatră, am un respect deosebit pentru el. Mi-a spus că acuși vine și preotul, dar iar la capitolul roganizare se lăsa de dorit, nu erau lumînări, un șervet și încă cîteva lucruri, deci pînă vine printele trebuie toate aste de organizat. S-a făcut!

Am intrat în secție, am intrat și în salonul unde stăteau bolnavii, o atmosferă și mai dezolantă ca ceea ce văzusem anterior, se vedea prin tot ce era acolo că oamenii ăia cam au venit aici pentru a nu mai plecaprobabil. Bătrîni de ani sau de boală, slăbiți de puteri și unii lipsiți de nădejde. Din lucrurile din jur se vedeau doar măsuțele mici și o cană și farfurie de metal pentru fiecare, cred că de șocul acesta nu mai simțeam nici miros de spital nici frică nu îmi maai era.

Îl văzusem pe Ion, puțin ce mai puteai recunoaște din acel bărbat care l-am văzut în primăvară, era uscat practic tot, abia de putea vorbi și mînca, se ținea în vertical doar așezat pe pat, hainele i se țineau doar pe oase. Am aflat de la Eugen că avea un fel de cancer care a progresat rapid, iar acu era în metastaze, puținele rude care le mai avea l-au părăsit, și spunea că a avut cîndva casă și lucru bun dar a fost amăgit cumva, jefuit de bani, și a pierdut și casa și familia. Nu-i stiu întreaga istorie decît niște frînturi și alea trecute prin cîțiva, nu zic că să fi fost el permanent cel drept, dar nu mă apuc să pun punctul pe i sau să dau verdictul. Omul a vrut să fie spovedit și să i se facă Taina Sfîntului Maslu. Poate la sfîrșit de viață a ajuns la credință poate mai devreme, să nu uităm că și tîlharul de pe cruce a intrat în Rai alături de Hristos.

Erau opt oameni în acea palată. A venit preotul și a început să citească conform rînduielii, a mai venit o fată creștină să ne ajute, citeam și eu unele versete după cum mi-a indicat părintele. Surorile medicale care treceau pe acolo pe coridor nu prea înțelegeau ce se întîmplă și ce citește acest preot. De ce le face semnul crucii pe mîini pe frunte la toți cei prezenți în salon.

Am observat că părintele Nicolae ocolește patul unui bolnav care era acolo cu noi în salon, era culcat dar nu i-a făcut semnele ca la Maslu precum la ceilalți bolnavi care și ei unii ședeau culcați. Am înțeles de ce, nu era nici o mișcare din paartea lui, încercam să prind cu ochii mișcarea pieptului cînd omul respiră, dar nu, acela deja nu mai era viu, cred că murise cînd noi eram în salon la început sau un pic înainte. Prima dată am văzut moartea atît de aproape, era încă acolo undeva, parcă simțeam că se plimbă și se uită la toți căutînd cine e următorul.

Ion, acel pentru care venisem, nu se mai putea ține vertical și s-a întins și el pe pat, pe lîngă el Taina Sfîntului Maslu era făcută și pentru ceilalți bolnavi din salon.

Întreaga slujbă se întindea deja după ora 21, surorile medicale se tot plimbau pe acolo să vadă dacă nu s-a terminat, citeam pe ochi că vroiau să întrebe cînd plecăm, dar nu se apropiau văzînd preotul în sutană. Am ieșit eu un coridor și am spus că încă vre-o 30 minute și plecăm, au fost înțelegătoare, măcar că vroiau să se odihnească și ele și orele dde primire se terminase încă 2-3 ore în urmă. Știam eu că Sfîntul Maslu e o slujbă lungă, daar pare și mai lungă cînd ești implicat direct cu ajutatul, cu cititul etc.

După ce s-a terminat am plecat cu toții, Surorile medicale au scos pe acel mort din palată. Iar noi ne-am dus, Părintele nici nu a vrut să audă de ceva bani din partea mea, pur și simplu am plecat cu toții. După asta am mai stat cu Eugen și Alexandru la sfat, eu mi-am permis o bere. Simțeam un sentiment din ăsta unic de bucurie, ca atunci cînd ajuți unui om nevoiaș, unui copil pe stradă sau unuia care cere o bucată de pîine, cam tot așa numai că de o intensitate de zeci de ori mai mare, am ajutat acelor oameni să guste din aaltă pîine, mai importantă decît cea de la magazin, din pînea mîntuirii, în caz că pleacă dincolo să aibă un suflet pregătit.

Peste 2 zile m-a sunat Jănea și mi-a spus că Ion a plecat la Domnul. A plecat totuși spovedit și fără frică, a plecat pregătit, tot de la el am aflat că o rudă s-a apucat de înmormîntare și de toate legate de asta. Aveam un soi de buccurie, una mai mare caa aceea cînd iai un examen și primești un 10, mai mare decît atunci cînd bucata taa de Pizza este mai gustoasă, o bucurie mai altfel decît cele de aici, sper că eraa acea bucurie din suflet.

Aș vrea să spun că în secolul nostru de azi, în secolul grabei și goanei după arginți, după putere, sex, mașini, toleranță, politică și alte valori efemere, valori care ca valul vin și ca valul pleacă, este foarte important să nu uităm de cele lucruri, acele valori care au stat la baza acestui neam, la baza noastră ca popor – valorile credinței noastre Ortodoxe. Nu trebuie foarte multe și foarte grele lucruri să faci, doar să te gîndești la curățenia sufletului, a gîndurilor, să deosebești binele de rău, să faci milosteie cît poți,un pic de smerenie și viața devine altfel. Am îndemnat și voi mai îndemna tinerii: Fă-ți un semn al Sfintei Cruci dimineața cînd pleci la lucru(studii) și seara cînd vii să te culci, cînd treci pe lîngă o biserică fă-ți o cruce, chiar dacă ești în transportul public, nu-ți va cădea mîna fii sigur. Zi un Doamne Miluiește cînd te așezi și te scoli de la masă, să începeți cel puțin cu astea dacă Biserica încă nu e a doua voastră casă.

(unele nume au fost schimbate)

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole