Și cerul a plîns azi toată ziua

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Au făcut petrecerea nebunilor în centrul Chișinăului.

Au dansat hore ale smintiților chiar și de Ziua Paștele Blajinilor de luni 28 Aprilie, au urlat în boxe cît ce pot de tare că i-au dat voie să plece moldovenilor din țara lor.

Și astăzi a continuat nebunia. În Europa nici nu se sărbătorește la nivel național sau local așa numita zi a Europei pe care ai noștri cu tot dinadinsul au impus-o pe 9 Mai. Iar alții ca să se arate mai lingăi de funduri au pus azi steaguri albastre înstelate peste tot unde se poate și mai ales pe unde nu se poate.

Ocupation Complete for Moldova.

Nu am nimic contra Uniunii, însă nu este corect ca să stea steagurile UE pe frontispiciul parlamentului, nu e corect să stea steagurile UE pe Guvern, Nu e corect ca în Grădina Publică Ștefan cel mare Sfînt chiar în aleea clasicilor care au luptat cu pana pentru acest popor să fie pus alt steag decît cel național. Tot în parcul central să stea un steag altul decît cel național de 3 ori mai mare decît tricolorul buchisit undeva în lateral.

Sîntem în ocupație, ocupație economică, politică și degrabă și mintală, vor crește o generație de oameni smintiți acest al nostru Vlad Filat și compania sa SRL LDPM.

Te cuprinde groaza cînd vezi cum acești politicanți au devenit mutanți, și din patrioți de neam și țară ce se pretindeau a fi bătînd cu pumnul în piept acum au ajuns să dea jos tricolorul de pe clădirile principale de stat pentru a agăța un alt steag, un steag al unei formațiuni statale din care noi nu facem încă parte! Cît de respectuoși nu am fi cu cei care ne ajută material, logistic și în orice mod nu este normal sa te culci chiar sub cineva.

Jocul politic al lui Filat acum se bazează exclusiv pe a căpăta încrederea din partea UE că el ar fi anume acel vasal care ar juca pentru interesele finanțatorilor. După reputația șifonată bine din interceptările telefonice (pentru care într-un stat cu justiție normală acesta se așeza la ocnă) și corupția din guvernul condus de el, acum mult iubitul nostru Filea vrea să arate că este cel mai fidel dintre toți fidelii vectorului european pe pămînt moldovenesc. Este gata să pupe mîinile și alte părți ale corpului tuturor partenerilor europeni doar ca să mai creadă o dată în al nostru. A impus toate școlile și ministerele subordonate să termine cu prezența pe clădire doar a steagului național. Și o asemenea neghiobie să nu mai vadă Filea, și anume el vrea să fie acel care a înfipt steagul albăstrel pe clădiri.

Oameni de ăștia au mai fost în istoria noastră, oameni care se vindeau turcilor pe vremea Imperiului Otoman pentru a fi numiți mari boieri sau chiar domni peste Moldova, tot aceste tipuri de oameni au venit cu flori să întîmpine tancurile sovietice din 1940. Tot acești mancurți care au uitat din ce neam se trag și care este credința strămoșească a lor astăzi ne organizează muzică în PMAN și arborează steaguri altele decît tricolorul pe clădirile parlamentului și guvernului, îi vezi îndemnîndu-ne în fiecare zi să ne aplecăm capul în jos, cîtmai jos pentru dreptul de a ne socoti de oameni, să pupăm tălpile celor care ne permit să părăsim ușor țara asta, să fim mulțumiți că au abolit vizele de fapt lanțuri pe care tot ei ni le-au pus.

Cineva ne vrea să fim proști, să fim betegi să nu dăm multe întrebări și maximum ce să facem ar fi să consumăm și să luăm credite, la atît doar să ne ajungă capul.

Azi am văzut că avem simboluri ale ocupației deja peste toate clădirile de stat, Ocupation Complete (Level Moldova). Toată ziua de azi cerul a fost trist, a plouat peste oraș, de fapt a plîns peste noi, au fost lacrimile lui Ștefan, lacrimile lui Mihai, ale lui Burebista, a plîns Căpitanul peste noi, și plîng toți sfinții de sus, iar cerul nu-și mai găsește liniștea, e plin de nori și îmbulzeală.

Plînge cerul peste mancurții care au uitat de țară, de popor de neam, mancurți care nu au ținut odată în mînă coasa, care nu au lucrat o zi în viața lor în cîmp să simtă suflarea acestui pămînt stropit cu lacrimile și sîngele unui Mihai, unui Ștefan unui Vasile Lupu și alții, pămînt care foarte curînd va deveni un bun economic sau un teren pentru investiție și înstrăinare.

Se bucură și țopăie capetele pline de beție sub muzica ce ne o pun mancurții și nu se gîndesc ei oare că mîine vine rîndul lor și vor pleca în pribegie uitînd de țara care au vîndut-o pentru un petic de hîrtie.

http://gandeste.org/general/ministru-de-externe-suedez-ortodoxia-estica-cea-mai-mare-amenin%C8%9Bare-pentru-civiliza%C8%9Bia-vestica-cumplit-me%C8%99te%C8%99ug-de-tampenie-vorba-lui-creanga/40800

Este o veselie a nebunilor, în timp ce țara se depopulează ei nu fac nici un pas spre a opri fenomenul. Deja au dispărut sate întregi, nu ne mai ține acest pămînt căci ne lepădăm de el și de tradiții, iar Filat vine să de pună steaguri peste tot unde vrea el și cumpără hîrburi de autobuze.

Vedeți un film interesant despre depopulare care pe noi ne-a atins cred că mai mult ecît vectorul integrării sau cine știe ce legătură au aceste 2 elemente.

 

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole