Sărbătoarea Naşterea Domnului îmbinare între credinţa şi folclorul neamului

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Se apropie sărbătoarea Crăciunului, sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos.

Această sărbătoare este una dintre cele mai frumoase deoarece aici se îmbină atît credinţa străveche ortodoxă a neamului cît şi obiceiurile folclorice, obiceiuri populare care sînt păstrate de-a lungul vremurilor şi transmise din generaţie în generaţie. Multe din aceste obiceiuri sînt explicate de specialişti ca venind din perioade înainte de creştinarea acestor teritorii. Dar acum aceste obiceiuri, cîntări folclorice sînt total dedicate credinţei şi lui Hristos

Este greu să spunem astăzi cu exactitate despre fiecare obicei şi cîntare de Crăciun care este provenienţa lor şi din ce vremuri, cert este că toate acestea sînt perle ale neamului nostru şi că prin aceste sărbători şi păstrarea credinţei neschimbate, tezaurul limbii vechi şi al folclorului nostru trăieşte neamul nostru. Căci un neam, un popor este viu doar atîta timp cît ţine la tradiţiile sale, la credinţă şi la memoria colectivă istorică. Un popor va trăi atîta timp doar cît va avea semne distinctive de alte neamuri şi nu va renunţa la valorile sale în numele valorilor colective.

Îmi amintesc şi astăzi despre frumoasele tradiţii şi obiceiuri din copilărie, atunci cînd ne adunam cu copii de o seamă de plecam să colindăm de Crăciun, cu uratul şi Semănatul de Sf. Vasile, cu Steaua de Crăciun. Băieţii mai mari umblau cu malanca prin sat. Era noapte afară, se auzea vuietul surzit al vîntului care şuiera printre lemnele adunate în grădina buneilor, şi de departe vedeam prin feresatră cum pe ulicioara veche plină de zăpadă o ceată de tineri umblau deghizaţi cu dansuri şi cîntări pe la casele care îi primeau la masă şi le dădeau daruri în coş. Şi colăcelul sub formă de Crăciunel sub icoană.

Îmi amintesc şi prima stea cu care umblam cu copii prin mahală deja noi cei mai mici de cîntam şi vesteam Naşterea Domnului, şi nu ştiam noi atunci toate regulile şi tot ce înseamnă aceste sărbători, ce rol au acestea pentru credinţa noastră şi pentru neamul nostru. Plecam şi noi aşa cum eram cu toate că era frig şi nu aveam WiFi, iPad-uri, şi nu ştiam de portaluri de socializare. Dar ne socializam şi ne uneam în jurul unor valori pe care le primeam cu braţele descchise, copii cum eram plecam să ămplinim datinile strămoşeşti prin colindele şi obiceiurile de iarnă, şi nu eram adunaţi prin diferite programe sau îndemnaţi de învăţători, singuri noi copiii unei mahale sau a unei străzi din sat ne adunam, iar oamenii ne primeau cu braţele deschise, ne puneau la masă, ne puneu daruri în coşuleţ şi careva bani în mînă. Era o comuniune cînd şi cei care colindau şi cei colindaţi îşi ştiau foarte bine misiunea şi chiar le plăcea.

Seara de sărbători, ulicioarele înzăpezite ale satului din copilărie erau pline de urme mai mari şi mai mici, urme ce se vedeau mai întunecat sub clarul alb al lunii, urme călcate parcă şi astăzi pe inima noastră, urme care umblau de la casă la casă, pe inima celor care ţin minte aceste sărbători aşa cum au fost ele. Memoria noastră le are tezaurizate şi ferice de cei care le-au păstrat vii aceste amintiri în inimă şi nu au lăsat să fie alterate de vitregiile şi negura vremurilor de astăzi.

Asemenea amintiri frumoase le are fiecare din noi, fiecare din cei care se consideră de acest neam.

Astăzi o bună parte din aceste tradiţii frumoase parcă dispar, este acelaşi sat dar altfel nu ştiu cum. Nu mai sînt copiii ceea, nu mai sînt tradiţiile acelea. Copii mai sunt doar că ei nu mai ies cu uratul decît mînaţi de profesori sau în ansambluri folclorice pentru a fi filmaţi pentru vre-o televiziune. Astăzi rolul folclorului l-au luat ştirile şi luptele politice poate, iar copii nu mai umblă cu steaua, tinerii nu mai umblă cu malanca şi se adună doar pe prostiide gen facebook-uri şi twittere. Iar ulicioarele rămîn pustii, nu se mai aud urături şi pocniri din bici, acele pocniri care trebuiau să răsune cît mai tare ca să fim mai mîndri ca alţi urători. Satele rămîn pustii, oamenii de la oraşe au mii de alte griji şi nu mai cred în oameni, dar nici uşile nu le mai deschid celor care ar veni să le ureze, să le semene sau să le vestească Naşterea Domnului. De aceea am devenit poate un pic mai trişti iar ţara un pic mai surie, lipsită de viaţă, viaţă care pleacă de la sate şi pleacă de la oraşe, pleacă odată cu tradiţiile. Cu aceste tradiţii care mor an de an, cu aceşti oameni care se sting, moare şi poporul nostru, dispare şi acea trăsătură distinctă a noastră faţă de alte neamuri. Rămînem să ne gîndim doar la lucruri de nivelul burţii şi cel mult de luptă politică de moment, devenim nişte bureţi informaţionali care absorbim toate răutăţile acestei vremi şi nu mai rămîne parcă loc să gîndim la cele sfinte la rolul omului pe pămînt şi locul Domnului în inimile noastre.

Avem deja televiziuni mai multe şi mai colorate dar suflete mici şi sentimente mai seci, auzim vorbe mai frumoase de la mai marii timpurilor de acum dar înţelegem că este o minciună tot mai dezgustătoare. Sîntem parcă mult mai mdernizaţi, evoluaţi, înaintaţi mai şcoliţi faţă de strămoşii noştri, dar avem mai puţină înţelepciune decît înţelepciunea populară pe care o aveau buneii noştri. Vrem astăzi să modernizăm totul, să recroim totul, aşa ne impun şi ne spun că aşa cer vremurile. Am modernizat şcoli şi universităţi care eliberează tineri şi tinere care nu sînt nici pe jumătare pregătiţi de viaţă. Unii impun chiar şi modernizarea bisericii şi a credinţei, ar voi poate să rescrie Biblia, dar uită ei proştii că credinţa trebuie să fie veşnică şi neschimbată aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Dumnezeu nu se modernizează după placul şi chibzuirea oamenilor.

De aceste sfinte sărbători fraţii noştri din toată ţara se vor porni cu colinde pe la casele oamenilor, să vestească Naşterea Domnului, voi fi şi eu cu ei, voi fi şi eu cu fraţii din Chişinău, din Bălţi, de la Tiraspol şi de la Cahul, vom merge împreună, într-o credinţă şi într-o suflare.

Astăzi ne smintesc(zombează) din diferite părţi, un stat schizofrenic care declară prin lege că Hristos s-a născut de 2 ori pe an, ceea ce e un amestec în treburile Bisericii, este o sărbătoare creştină şi Biserica nu indică statului cînd să serbeze ziua independenţei, de ce ar trebui statul să indice Bisericii. Avem televiziuni care ne impun termenul de Crăciun pe Vechi de parcă am fi nişte oameni învechiţi, un termen de smintire deoarece Crăciunul este numai unul, cel adevărat.

colindatori (1)

Vă felicit cinstiţi fraţi şi surori întru Hristos cu sărbătoarea Naşterii Domnului, să ţinem vie flacăra sufletului acestui neam, flacără care este credinţa Ortodoxă anume aşa cum este ea lăsată din strămoşi poate veche dar adevărate, căci adevărul este unic şi veşnic, el nu se schimbă în timp. La mulţi ani fraţii mei. Crăciun Fericit.

Colindatori-Maramures1

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole