Privim cu încredere spre viitorul European!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

A rămas mai puțin de o lună pînă la momentul istoric – semnarea Acordului de Aociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Eu cred că acest document va fi pe locul doi ca importanță istorică, după semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Și cu siguranță sunt foarte mulți care cred la fel ca și mine.

Nu mai există nici un dubiu, că în 2009, noi toți am făcut o alegere corectă, iar la guvernare în Republica Moldova au venit forțele democratice și pro-europene. În pofida momentelor mai tensionate, în pofida crizei politice, noi, cetățenii Republicii Moldova nu am pierdut speranța, am crezut în viitor și acum ne bucurăm deja de un regim liberalizat de vize, iar în curînd, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, vor fi create mai multe locuri de muncă, vom avea salarii mai decente, vom avea un trai mai bun și vom avea mai multe garanții că drepturile și libertățile noastre vor fi respectate. Asta înseamă apropierea de UE!

Din 2009 pînă în prezent, țara noastră a beneficiat de un suport economic fără precendent, iar rezultatele nu au întîrziat să apară. Uniunea Europeană ne ajută pentru că are nevoie de o Moldovă prosperă și sigură. În toți acești ani de independență nu s-au construit sau reconstruit atîtea drumuri, cîte au fost construite în ultimii ani. Iar cetățenii observă această schimbare în bine și apreciază, înțeleg că au făcut alegerea corectă.

O mare realizare și un semn că suntem mai aproape de Uniunea Europeană, este și dreptul la libera exprimare, dar și multitudinea de surse mass-media. Și dacă unele televiziuni, site-ri de știri, au înțeles corect ce înseamnă libera exprimare, dacă unele televiziuni au pornit campanii de amploare de informare precum Publika TV, care a susținut si caravana desfășurată la nivel național ”Europa pentru Fiecare”, atunci cu părere de rău, alte televiziuni au trecut de partea celor care nu doresc ca țara noastră să se dezvolte, să se modernizeze și au inițiat campanii de dezinformare. Partea bună este că cei care nu ne susțin pe noi, sunt tot mai puțini.

Acordul de Asociere va permite exportul vinurilor, textilelor, fructelor sau legumelor fără taxe vamale ori cu taxe mai mici, pentru că acestea vor fi eliminate treptat, iar Republica Moldova va avea acces la o piață de peste 500 milioane de consumatori, sau mai simplu, la cea mai mare piață din lume.

Și dacă la moment, corupția încă mai este o problemă, atunci cu siguranță, după semnarea Acordului de Asociere vom avea parte de o justiție corectă, deoarece europenilor nu le plac funcționarii corupți, nu sunt admiși judecătorii sau procurorii care nu fac dreptate oamenilor. Așa că cei care se împotrivesc acum integrării europene, sunt în mare parte cei care sunt corupți sau suțin corupția.

Iar dacă dușmanii Republicii Moldova, care vor să ne fure nouă viitorul european, mai jonglează cu diferite mituri, printre care pierderea religiei, a valorilor naționale, a tradițiilor noastre seculare, atunci să privească puțin la țările care sunt membre ale Uniunii Europene și să se convingă că Papa a rămas la Roma, iar creștinii ortodoxi merg în continuare la bisericile lor și se conduc după legile lor. Polonezii au rămas polonezi, iar fostele noastre „republici surori” Baltice la fel au rămas la locul lor cu tradițiile lor. Diferența este că ei o duc mult mai bine decît noi, pentru că sunt în Uniunea Europeană.

Fac apel la toți cei care iubesc cu adevărat Republica Moldova, care vor un viitor mai bun pentru țara noastră, la cei care s-au săturat de demagogii care se mai regăsesc din păcate în Parlamentul țării noastre și lucrează pentru interese străine, să continuăm calea pe care am ales-o în 2009 . Repet, garantul stabilității și prosperității țării noastre este doar Uniunea Europeană!

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole