Minuni ale zilelor noastre, mănăstirea Sveatogorsk din Donbas

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

E război în Europa, e război aici alături de noi, la cîteva ore de mers cu automobilul sau cu trenul. Ucraina a căzut ca o primă jertfă a intereselor străine în care tehnologiile de formatare a gîndirii și spălare a creierilor au avut un succes nemaipomenit. Emisari din civilizațiile democratice și cu puternice rădăcini capitaliste au reușit prin ONG-uri de plastic și manuale de istorie rescrise, să schimbe atitudinile unei generații întregi în țara aceasta. S-a reușit prin mijloace „pașnice” ceea ce nu s-a reușit timp de sute de ani, să asmuțe frații contra frați și să dezbine credința. Cum a fost posibil? Foarte tehnic și relativ ușor, după zeci de ani de ateism de stat promovat de statul sovietic au fost slăbite temeliile credinței, iar pe ruinele statului și a sărăciei ce venise odată cu destrămarea imperiului a fost foarte ușor a se pătrunde sub pretextul ajutoarelor de tot tipul și a organizațiilor care apărau orice: parcurile, femeile, animalele străzii, invalizii și orice vrei numai nu credința ca temelie a neamului. Bani și fonduri care orbeau pe cei proști și avari de la putere și care ascundeau foarte bine altele scopuri ale acestora, reformatarea gîndirii poporului. Faptul acesta a fost și la noi, și a atins nu doar poporul simplu ci și slujitorii bisericii, unii din ei au uitat pe cine trebuie să slujească și se vînd pentru arginți de trec de la o patriarhie/mitropolie la alta, iar arhiereii intră în jocuri politice și se fac servili puterilor noi care ajung la guvernare.

E un fel de sindrom rămas la oamenii trecuți de o anumită vîrstă care au apucat bine vremurile sovietice și au o frică patologică de stat și se gîbdesc că orice ar cere acest stat și cei care îl conduc aceștia (arhiereii) nu se vor pune contra. Amintesc că este o gîndire nu doar la Ucraina unde Patriarhia nerecunoscută a Kievului își face meandrele și și la noi sunt mulți preoți și oameni simpli influențați de media și care văd în credință nu mai mult decît un instrument politic, așa au fost deprinși ei să gîndească, nu prea știu ei din cele sfinte dar cînd vine vorba să arunce o piatră în biserică vor găsi 1001 de motive.

Totuși la noi în Moldova acest fenomen de îndoctrinare cu presa a populației a fost mai slab ca în Ucraina, oamenii nu au deprins această ură patologică unii față de alții cu toate că există forțe care fac zilnic capital politic reformatînd prin ură gîndirea concetățenilor și semănînd dezbinare, mai ales pe criterii etnice.

Dar să revenim la tragedia Ucraineană. Țară în care frate luptă contra frate, guvern contra propriului popor. O țară care a făcut un fel de semi revoluție cu sprijinul „partenerilor” și care a intrat într-un haos de nedescris, de ce? Fiindă au uitat a se iubi unul pe altul și au uitat de Hristos, de Dumnezeu. În loc de iubire la ordinea zilei este ura și lupta cu „dușmanul” iar în loc de rugăciune pentru pace pe străzi se strigă Слава Нации(Slavă Ucrainei), Смерть Ворогам(Moarte dușmanilor), Москоляку на гиляку (Moscalii/rușii pe ștreang) iată care sunt valorile cultivate în 24 de ani de dependență financiară. Este greu într-o asemenea situație să mai rămîi om integru. O țară în care de dragul celor aproape 100 de manifestanți care au fost împușcați pe Maidan se scriu cărți se denumesc bulevarde și străzi se face emisiuni și monumente grandioase. Iar în memoria celor peste 6000 de oameni (de 60 de ori mai mult) în mare parte copii, femei și bătrîni omorîți în propria casă care nu au ieșit să sară pe Maidan nu se face nimic și este chiar o temă tabu care nu are dreptul să fie pronunțată în voce tare nicăieri în Ucraina, în orice moment poți fi auzit de Pravoseki sau de turnători de stat.

În estul zbuciumat al Ucrainei, în Donbasul lovit de război există o mănăstire, Mănăstirea Sveatogorsc (Свято́-Успе́нская Святого́рская ла́вра) care a primit întreaga lovitură a războiului, a fost blocată de multe ori și amenințată cu preluarea.

Preluarea și acapararea forțată a bisericilor este o normă a Ucrainei de acum. Se organizează prigăzi mobile de activiști Pravoseki (Правый Сектор/Sectorul dreapta) care se duc în sate unde știu că funcționează biserici ortodoxe și dacă oamenii de acolo sub influiența media și a cerințelor lor nu oferă de bună voie biserica către nerecunoscuta Patriarhia Kievului atunci sunt puse în aplicare mecanisme din cel mai josnice, de la amenințare, speriere, pîngărire a bisericilor pînă la atac asupra preoților și chiar omorîrea lor.

În iarna aceasta (2014-2015) mii de oameni din Dondas au rămas pe drumuri, casele le-au fost distruse de artileria grea iar mulți și-au pierdut rudele în război. Mănăstirea Sveatogorsc (Muntele Sfînt) a deschis porțile pentru miile de oameni, în cea mai mare parte copii și femei, oameni bătrîni ca să se adăpostească în cheliile mănăstirii și să reziste frigului iernii, să aibă un acoperș cît de cît și o bucățică de pîine. Dumnezeu a păzit Lavra de distrugeri mari, asupra acesteia nu au căzut proiectile grele de război și oamenii au fost în siguranță. Oamenii au fost cazați peste tot, femeile cu copii mici în biserici și cheliile cele mai calde, alții mai în putere au fost cazați și pe coridoare și în depozitele locașului. Cineva din cunoscuții mei care a fost acolo a povestit că monahii au făcut tot posibilul ca oamenii să nu rămînă flîmînzi, au împărțit și ultima bucățică de pîine.

Așa a fost că linia frontului a lăsat Mănăstirea adînc în teritoriul controlat de puterea Ucraineană. S-a întîmplat și o minune de curînd în această mănăstire.

Au aflat activiștii parvoseci despre faptul că mănăstirea este canonic sub Patriarhia Moscovei și au început a veni cu grupuri și grupușoare să silească pe stareți să se supună Patriarhiei promovate de puterea de la Kiev. Amenințau că vor bloca Lavra, vor închide căile de acces și vor muri toți de foame și de sete acolo dacă nu vor trece. Orice adresare către autorități sau poliție rămînea fără răspuns deoarece în cele mai dese cazuri chiar autoritățile de stat sunt acele care susțin acțiuni de acest tip.

Dar monahii și toți cei care și-au găsit adăpostul în lavră nu s-au speriat și au rămas tari în credință. Atunci, într-o zi, de martie 2015, Pravosecii au hotărît să aplice forța, au chemat sute de activiști care au venit cu autobuze și înarmați cu bîte, țevi, lanțuri metalice și măști pe față, exact ca la Maidan. Au înconjurat mănăstirea și au blocat intrările, au început a urla și a bate puternic cu bîtele de pămînt și de alte obiecte metalice ca să sperie pe cei asediați, atmosfera era una fierbinte, femeile și copiii din năuntru nu erau o forță pe măsură ca să poată opri agresia, monahii erau prea puțini să lupte cu bestiile. Aceștia țipau tot mai tare și se pregăteau deja să arunce cocktailuri Molotov să aprindă biserica. Nici o discuție nu era acceptată de atacatori, aceștia nu vroiau să audă nimic decît predarea întregului teritoriu. La orice încercare de a discuta cu ei în răspuns veneau doar înjurii amenințări și sloganele bine cunoscute ale Maidanului (Слава Украини, Гхероям слава, Слава Нации, Смерть Ворогхам, Москалей на ножи, Москоляку на хиляку). Doar o minune putea să ajute locașul. Era clar că această gloată este mînată de o forță neomenească, este o mișcare satanică care vroia sînge.

Starețul mănăstirii a chemat toți oamenii la un moleben, a spus să se bată tare clopotele și să se cînte Богородице Радуйся (Născătoare de Dumnezeu bucură-te)… Господи Иисусе Христе сыне Божий (Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu) … După nici 10 minute de cîntări bisericești în care cei asediați, femei și copii au cîntat cu glas tare și din toată inima cîntări către Maica Domnului și Hristos, o bună parte dintre atacatori au început a se simți rău, iar după încă 10 minute au început a cădea pe jos zvîrolindu-se și strigînd cu glasuri multiple „ziceți-le să tacă” „nu mai pot suporta” și alte strigări de disperare. Erau duhurile rele care au intrat în aceștia și le întunecau mințile. Unii au înțeles că sînt posedați, alții s-au speriat și au fugit. După nici jumătate de oră colegii celor care atacau i-au încărcat în autobuze pe acei care urlau drăcește și au plecat în grabă cu toții. Mulți și-au lăsat și bîtele și țevile acolo. Monahii le-au strîns după ce toți au plecat. Această minune a fost povestită de starețul mănăstirii colegilor noștri din Moldova. Nu o duc ușor acolo, au multe neajunsuri deoarece și oameni sînt mulți, și nu a cerut ajutor starețul, băieții singuri le-au propus iar el a binecuvîntat.

Am fost și eu să ajut cu ce pot la adunarea ajutoarelor pentru frații noștri din Donbas, da sîntem frați cu ei, cu Rușii cu Ucrainenii, frați în ortodoxie, cu toate că duhul negru a strecurat neînțelegere și război între frați, nu ne vom lăsa de ei.

Am adunat de aici din Moldova ce am putut, și eu am fost la Piața Centrală să iau cîte ceva, ceva de învelit noaptea, de mîncat ceva, etc. Cînd o femeie de la piață a aflat că asta cumpăr pentru frații din Donbas a dat încă un pachet mare de macaroane gratis, ca ajutor pentru frați. Deci la noi nu a ajuns încă această ură sistemică și m-am bucurat.

Am adus ce am adus ca ajutor, și mă uit la acei frați care vor trebui să meargă cu mașina așa o cale deloc ușoară să ducă puținul ce s-a adunat în ajutor mînăstirii din Donețk. Cîte nevoi și greutăți îi așteaptă, pericole de drum, vameși sîcîitori și avari, bandiții Sectorului Dreapta care pun vămi interne prin Ucraina, linia telefonică slabă care face legătura cu Lavra etc. Cîte șanse sînt oare că vor ajunge? Nu știu. Dar cîte șanse sînt că fiecare din noi vom ajunge pînă mîne? Este același lucru. Anume în asta și se vede credința și puterea omului, smerenia și jertfelnicia care îl sfințesc pe om. Sîntem oameni slabi în aceste lumești, dar putem fi foarte puternic duhovnicești, și totul se datorează doar atitudinii și credinței noastre, care ne poate ridica dacă tindem spre mîntuire sau pierde dacă tindem spre slava lumească.

Se pornesc la drum, au fiecare casă, masă, familie dar fac un efort și cred că vor reuși. Este acea credință care le-a dat cuget femeilor mironosițe să meargă la mormîntul Lui Hristos unde a fost pus după răstignire. Ele știau realitatea, li s-a spus că stă o piatră mare la gura peșterei și că bărbați mulți nu o pot feri nu că ele 2 femei slabe, dar așa au plecat, fiindcă realitatea e una iar adevărul de multe ori este altul, și au făcut bine că au plecat la peșteră.

Starețul mănăstirii, oamenii care și-au găsit adăpost acolo și nu s-au speriat, acei care luptă cu agresia împotriva ortodoxiei, băieții ăștia care nu se tem să plece în așa misiune, iată adevărații eroi ai timpurilor noastre, nu fețele palide pline de scandaluri care ni se uită la noi de pe revistele moderne și panourile mari din oraș. Eroilor adevărați nu le trebuie laude deșarte.

Omul de azi învață realitatea din toate părțile, îi dedică televiziuni, o cercetează și îi pare că o știe, numai că realitatea este schimbătoare, de la zi cu zi, realitatea de o oră vechime uneori deja nu mai are nici o relevanță, mai ales acum cînd lucrurile evoluează atît de rapid. Ne umplem capul cu GB de informație inutilă pe care pretindem că e necesar să o cunoaștem, realitate care de ieri pînă azi se învechește deja iar timpul pierdut cu asimilarea acestei informații nu ni-l mai întoarce nimeni.

 

Exemple de preluare forțată a bisericilor în Ucraina

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole