Locul rațiunii în credința creștină: Est și Vest

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Articol preluat de pe: http://intersectii.eu/locul-raiunii-credina-cretin-est-vest/#more-1888

 

Atât în partea de Est a Europei, cât și în Vestul ei, credința, valorile moral-creștine, sunt percepute în mod absolut diferit. Unele din cauze, care stau la baza acestei problematici, ar fi diferența dintre valorile spirituale, sociale și nivelul culturii. Originea acestor diferențe o putem găsi, neîndoios,  într-o singură întrebare: care este rolul rațiunii, al gândirii în credința creștină din Estul și Vestul Europei?

Aruncând o privire asupra celor  mai vechi începuturi ale istoriei creștinismului, putem observa că credința este urmată de rațiune. La fel vorbește și Noul Testament: mai întâi credința, apoi rațiunea. “Astfel, credința vine din cele auzite, iar cele auzite, prin Cuvântul lui Dumnezeu”, Romani 10:17.

 

În spațiul nostru estic, o dată cu dezvoltarea și confirmarea ortodoxiei ca religie de bază, au apărut propriii sfinți, monahi, misionari, care, slujindu-l pe Dumnezeu, au început să învețe poporul. Dintre aceștia, îi putem menționa pe Kiril și Metodiu, propovăduitori ai creștinismului, care, totodată, au conceput alfabetul glagolitic.  Estul, prin intermediul ortodoxiei, a trecut într-un mod emoționant, la înțelegerea și cunoașterea lui Dumnezeu. De un lucru erau siguri ortodocșii – doar cu rațiunea nu-l poți cunoaște pe Dumnezeu, rațiunea este limitată. Este nevoie de credință, de o relație cu Dumnezeu, de prezența lui Dumnezeu în viețile noastre. Din punct de vedere biblic este corect: mai întâi credința („omul este îndreptățit prin credință”, Romani 3:28), apoi înțelepciunea („nu te sprijini pe înțelepciunea ta”,  Proverbe 3:5). Creștinii obișnuiau totodată să practice, în timpul slujbelor, diverse ritualuri religioase. Chiar dacă nu erau pătrunși pe deplin de esența acestor ritualuri, ei continuau să le practice. Ei le considerau lucruri inaccesibile rațiunii umane, de origine mistică și divină.

Iată de unde avem noi atâtea recepții senzoriale legate de biserică: lumânări, miros de tămâie, picturi murale, icoane etc. Toate acestea sunt ca o parte din religia noastră.  Ele înduioșează inima omului, ele vorbesc despre măreția lui Dumnezeu și despre nimicnicia noastră. Cunoscătorul sufletului rus F. M. Dostoievski, care se considera un adevărat ortodox, a scris despre manifestările noastre religioase, care sunt valabile și pentru Republica Moldova, pentru că și noi facem parte din Est, din ortodoxie. „Poporul rus, în cea mai mare parte, este ortodox și-și apără ideile ce țin de religia lui chiar dacă nu înțelege clar esența acestor idei.”

Mai târziu, Fiodor Dostoievskii a continuat, „omului rus îi vine foarte ușor să devină ateu, să nu creadă în nimic”. Pe de o parte, el a spus că poporul trăiește ortodoxia fără să-și dea seama de asta, iar pe de altă parte a văzut că acești oameni pot foarte ușor să se „convertească” la ateism. El a scris despre aceste lucruri încă înainte de apariția ateismului. Terenul însă a fost pregătit cu mult înainte. Totul a început de la credința în Dumnezeu care nu era nici pe departe profundă, care nu a pătruns suficient rațiunea credincioșilor. Dacă inima și sufletul le erau închinate lui Dumnezeu, atunci rațiunea lor era… goală.  Așadar la Est, credința s-a ruinat din cauza lipsei rațiunii în ea.

În Vest, în Evul Mediu, observăm că în biserică Cuvântul lui Dumnezeu era propovăduit în limba latină – o limbă necunoscută pentru cea mai mare parte a credincioșilor. Oamenii veneau la biserică, unde se supuneau înaintea autorităților bisericești, înaintea moaștelor sfinților, fiind pătrunși de frumusețea vitraliilor, frescelor, picturilor, mirosului din locașul sfânt, lumânărilor. Dumnezeu era prezentat poporului ca o percepție intimă, senzorială. Astfel, gândirea a rămas în afara religiei.

în Vest au avut loc două evenimente foarte importante, chiar decisive, referitor la rolul gândirii, a rațiunii în credință. Primul: reformatori Bisericii oameni precum Martin Luther, Zvingli, Wykliffe, Calvin. Ei au făcut un lucru foarte important – au tradus Biblia în limbile înțelese de credincioși, precum  germana, engleza. Astfel, le-a fost mult mai ușor să înțeleagă și să interpreteze Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. Datorită acestei schimbări, poporul a ajuns să înțeleagă pe deplin sensul Cuvântului, atingându-le mințile și inimile; oamenii au început să vină la credință, să-și schimbe atitudinea față de viață, iar știința s-a dezvoltat în același ritm cu credința. Renașterea credinței a fost cea mai mare realizare a Reformei.

Pe de altă parte, sub influența și dezvoltarea umanismului, Biserica Catolică a făcut un pas foarte important în direcția stabilirii locului gândirii, în ceea ce ține de închinarea la Dumnezeu. În acest sens, Biserica Catolică a venit în contact și s-a contopit cu filozofia necreștină. În perioada renascentistă, când omul a fost pus deasupra tuturor lucrurilor, el, omul, a început să pună totul la îndoială. Teologul catolic, învățatul, filozoful Toma de Aquino, vorbind despre natura omului, ne-a învățat despre stricăciunea umană, despre starea sa de păcat și despre necesitatea salvării lui de către Dumnezeu. El ne-a învățat că omul este stricat  însă, sub influența umanismului a început să meargă pe ideea că gândirea omului a rămas neatinsă de păcat, nu este afectată de stricăciune. Adică omul poate și singur să decidă ce este bine și ce este rău și, totodată, a pus gândirea pe aceeași treaptă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Influențați de umanism și ajutați de teologi și filozofi precum Toma de Aquino, gândirea și Cuvântul lui Dumnezeu stau pe aceeași balanță în cadrul creștinătății din Vest (catolicismul și diverse mișcări liberale). Prin punerea gândirii deasupra tuturor lucrurilor, Cuvântul lui Dumnezeu și-a pierdut importanța Absolută. S-a ajuns la asta în încercarea de a înțelege și de a interpreta Cuvântul Domnului. Este bine? Este rațional?  Cu ajutorul gândirii ar fi trebuit să înțelegem Cuvântul și să  devenim credincioși. Deci, vestul, cu ajutorul gândirii, a început  distrugerea credinței în Dumnezeu.

Când Dumnezeu a creat omul, l-ar fi putut crea fără gândire, doar cu conștiință, ca să I se supună Lui. Omul ar fi acționat corect, nu ar fi pricinuit rău nimănui, ar fi trăit respectând Legea, exact după placul lui Dumnezeu, dar atunci omul nu ar fi fost decât un fel de animal. Dumnezeu a vrut să sădească în interiorul omului o părticică din Sine, ceea ce a și făcut, înzestrându-l cu gândire. Cu ajutorul gândirii să ia decizii, să dea dovadă de creativitate, să fie responsabil de propriile acțiuni. Dumnezeu a înzestrat omul cu gândire pentru ca el să aibă relații raționale cu ceilalți oameni. Pentru ca omul să aibă o relație rațională cu Dumnezeu. Să fie aproape de Dumnezeu, să-I vadă acțiunile, creația. Să-l înțeleagă și să-L slăvească pentru tot ce face El. Înzestrându-l cu gândire, Dumnezeu a permis omului să se implice în treburile sale, în creația sa, să conducă lumea, țări și să vorbească cu El.

Dar, întâi de toate, Biblia spune că gândirea ne-a fost dată pentru a putea comunica cu Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește în mod explicit despre necesitatea înțelegerii și slujirii raționale lui Dumnezeu.

Învățatul A.W. Tozer, a făcut următoarea remarcă: „Istoria omenirii va arăta, probabil, că nici un popor nu s-a ridicat vreodată mai presus de religia lui, iar istoria spirituală a omului demonstrează cu certitudine faptul că nici o religie nu a fost vreodată superioară ideii ei despre Dumnezeu”.

Acordând o atenție mai mare gândirii decât Cuvântului, Vestul a ajuns să piardă  unele din valorile fundamentale, inclusiv credința.  În credința lor, a vesticilor, lipsește cu desăvârșire Cuvântul Absolut al lui Dumnezeu. Temelia creștinismului, adică Biblia, ne spune referitor la acest lucru că: „Au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună”.  Gândirea se alimentează cu idei vremelnice, cu minciunile lor vremelnice, nicidecum cu Adevărul veșnic.

Pe de altă parte, Estul încearcă să-și apere valorile și credința. Însă Estul este neputincios în lupta sa cu ideile și valorile. Așa precum religia, credința lor nu s-a bazat pe gândire, nici pe cunoașterea lui Dumnezeu.

Atât Estul, cât și Vestul, au suportat pierderi serioase la capitolul credință, religie, în fața secularizării și a islamului. Estul a suferit mai mult în epoca ateistă, iar Vestul a câștigat datorită adevărului descoperit în perioada Reformei.  Astăzi însă, Vestul se află într-o continuă respingere a valorilor, dar conștientizează că nu poate schimba nimic. Cine știe?! S-ar putea ca Vestul să sufere, în timpul apropiat, mai multe pierderi decât Estul în perioada ateismului de stat?!

Locul și rolul gândirii în credință determină gradul de cunoaștere a lui Dumnezeu de către un popor și starea lui spirituală, culturală și socială.

Victor STAUCEAN

Comentarii