Împlinirea sufletească şi sensurile vieţii, unde le căutăm noi?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pre scriptum: Azi nu vom aborda politică.
Aici sunt expuse doar nişte gînduri, nu impun să le credeţi dar cred ca merită un pic de atenţie.

Demult vroiam să abordez această temă, care îi interesează pe mulţi, o temă care este omniprezentă în viaţa noastră cea de toate zilele. Şi cred că acestei teme îi voi dedica mai multe răvaşe, dar acum unul de început, de căpătîi, care să dea din capul locului careva explicaţii. Şi nu va impun să credeţi că cele expuse aici sunt adevăr absolut sau le-a expus nu ştiu ce inţelept sunt doar nişte mici observări ale lumii din jur, şi aceste observaţii aparţin autorului şi nu vă impun să mă credeţi…

Este greu să găseşti răspunsul la unele întrebări ale vieţii.

Dar hai să recunoaştem, că stînd uneori singuri, în linişte şi discutînd cu propriul eu îţi apar în minte o serie de întrebări despre sensurile vieţii; ce e bine şi ce e rău?, cît de corect este comportamentul unora dar şi al nostru propriu… Multe întrebări şi multe gînduri, dar crede-mă dacă apar asemenea întrebări înseamnă că conştiinţa ta este în căutare, în căutarea răspunsurilor şi deci a adevărului. Este un semn bun acest zbucium, înseamnă viaţă şi deci lumină.

Important este ce facem noi cînd ne apar asemenea întrebări, majoritatea fugim de ele „îs prea grele, las’să se gîndească la ele filosofii, nu e de mintea mea, mai bine văd ce-i spun şefului ca să ies basma curată(eventual). Oare să fie aşa? Oare să n-ai timp pentru a căuta răspunsul la aceste întrebări?

Aceste întrebări şi mai ales răspunsurile la ele pot să călăuzească o viaţă, să aducă împlinire sufletească şi împăcare cu sine, împăcare pe care toţi o caută. Mi-am pus şi eu asemenea întrebări, sunt multe şi n-am să le înşir pe toate, una este foarte interesantă şi pentru tine poate: Oare ce caută omul de-a lungul vieţii sale? Către ce tinde?

Căutări sunt multe şi necesităţile lafel, dar una ştiu sigur omul toată viaţa caută acea împăcare şi împlinire sufletească, caută liniştea lăuntrică. O mai numim şi în alte moduri: fericire, bucurie, încredere în ziua de mîine, bunăstare etc, dar toate acestea îs doar derivate sau elemente componente ale împlinirii sufleteşti.

Şi aici poţi să te gîndeşti ce însemnă împăcare; vei fi oare împlinit sufleteşte dacă vei avea 1 milion de euro? În orice moment aceşti bani se pot preface în nimic, pot apărea şi alte probleme legate de bani mulţi. Vei fi împăcat să ai o casă mare şi frumoasă să ai notele cele mai bune, maşina cea mai luxoasă sau un post de muncă foarte important. Împlinirea sufletească nu este dată de nici unul din elementele de mai sus, chiar şi iubirea dacă e adevărată şi curată (ceea ce întîlnim mai rar) este doar o parte a căutărilor noastre.

Calea spre împlinire o găsim în Sfînta Scriptură, în împăcarea cu Dumnezeu, aici sunt răspunsurile la întrebări, modele de viaţă şi de supravieţuire. Şi nu vreau să impun pe nimeni acum să facă o schimbare radicală în viaţă căci asta o decide fiecare pentru el, iar schimbarea spre bine trebuie să vină conştient şi dorită din suflet…

Dar încă ceva despre împăcarea sufletească; aceasta e ca un licăr de lumină într-o bezdnă întunecată o vei observa numaidecît şi o vei memora deoarece asemenea momente se ţin în mintea şi în sufletul nostru. Nu vreau să spun că eu am atins împlinirea sufletească şi nici nu ştiu dacă va fi degrabă acest moment să ajung la acea lumină care să-mi lumineze calea în bezdnă, însă ştiu că este şi că unii au ajuns la răspuns, şi răspunsul este în adevărul absolut, în Dumnezeu. Eu, precum cred că şi mulţi alţii am avut doar momente din acestea de luminare şi poate întîmplarea de mai jos te va face să înţelegi ce am în vedere şi va trezi anumite gînduri…

… Era pe la vremea studenţiei, am învăţat în grupul de studii transfrontalier de la Gh. Asachi Iaşi, cu extensie la Chişinău, deci aici învăţam. Eram în aşteptarea bursei, pentru grupa noastră grupa din România, aceasta era de vr-o 5 ori mai mare decît a celorlalţi colegi, aşa era la toată grupa transfrontalieră, am dat un examen şi nu s-a primit tocmai aşa cum vroiam, am luat un 8, tocmai eu care permanent luam 9 şi 10, ee mă gîndeam că se poate şi mai bine. Deci bani nu prea erau, nota tot nu prea m-a bucurat, am urcat în troleibuz şi aşteptam să pornească… Deodată am observat o doamnă care încerca să-şi urce fiica pironită într-un cărucior cu rotile în transport, îi era greu şi nu putea… am sărit imediat în ajutor. Am urcat, troleibuzul a pornit…

Am mers chiar mai departe de staţia la care trebuia să cobor ca să o ajut şi la coborîre. Pe drum priveam prin fereastră cum trec copacii, staţiile dar le priveam fără casă le văd, aveam gînduri care mă frămîntau; credeam că fericirea e să ai 10, să ai bani, să fii sătul… însă aceasta poate fi şi ceva mult mai simplu, o plimbare pe propriile picioare pentru această fetiţă, o privelişte pe care să o vadă cel orb… cred că noi toţi suntem orbi într-o măsură oarecare, ne scapă lucruri simple şi frumoase în goana noastră după himere. Dar, iată şi staţia în care coboară ei, am apucat căruciorul şi am ajutat să coboare, pe chipul trist al fetiţei a apărut un zîmbet care parcă era o săgeată lansată din arcul unui ţintaş iscusit, mi-a pătruns în suflet şi am simţit atîta căldură, acel zîmbet al copilului m-a făcut să mă simt pe un moment împlinit, şi atunci gîndurile mi s-au îndreptat spre Dumnezeu, nu-mi trebuia nota aia, banii sau mîncare, asta era acel licăr de lumină şi împăcare pe care trebuie să-l găsim fiecare în ceea ce facem…

Socetatea de acum se străduie să modeleze altfel omul, îi dă atîtea griji şi nevoi, că de împăcare, de suflet nu mai rămîne vreme, iar cel ce va dicta regula nu este Dumnezeu şi credinţa ci himere precum banii, progresul (care nu e altceva decît instabilitatea absolută în toate), bunăstarea(pe care toţi o văd doar în lucruri materiale), toate acestea schimbă ideile şi gîndurile oamenilor ni se dictează alte concepţii despre ceea ce este fericire şi la un moment dat pierdem legătura dintre acel copil care trăia în noi şi persoana care o vedem în oglindă.

Omul rămîne a fi doar o piesă, un element al maşinăriei şi trebuie să te roteşti cît mai bine în sistem şi să te adaptezi absolut acestuia, cu gîndul şi cu fapta, şi deja sistemul îţi dictează ce e bine şi ce e rău, este ca o credinţă care cuprinde tot mai mulţi oameni, trebuie să iubeşti să fii în acest sistem, să crezi că scopurile sistemului sunt şi împlinirea ta. Sistemul te va ridica în slăvi dacă vei fi o piesă bună şi te va arăta ca exemplu pentru alte piese ale sale (vei deveni foarte bogat, nu întotdeauna cinstit, vei deveni vedetă, poate nu cu cel mai decent comportament, vei deveni politician cu post mare, şi nu e numaidecît să ai onoare şi cinste), dar vei avea senzaţia că eşti fericit, aici e împăcarea… iar dacă nu eşti o piesă bună vei fi pedepsit, şi sistemul te va marginaliza sau elimina, astfel ca alte piese să nu ia exemplu prost şi să creadă că sunt libere şi pot să decidă ce să gîndească. Dar chiar şi acele exemple de piese bune ale sistemului mai apoi sunt eliminate, segăsesc alte elemente care se rotesc mai bine şi sunt mai de folos sistemului. Cu astea vreau să spun că e o iluzie de multe ori ceea ce ne propune societatea ca modele de viaţă pentru a fi fericiţi, împliniţi. Şi uite aşa ajungi să îţi reduci cunoştinţele şi interesele strict la ceea ce îţi cere sistemul( postul de lucru, situaţia politică, imege-ul etc).

Aşa, uităm cum se face o casă, cum se coace pîinea, cum se sapă o fîntînă… ceea ce de fapt înaintaşii noştrii ştiau foarte bine şi chiar ne-au învăţat cum se face, îşi aflau sensul existenţei lor în viaţa liberă şi frumoasă, viaţa apropiată de natura noastră umană, iar noi am uitat dar ne considerăm mai înaintaţi, mai deşetpţi, acum sistemul ne cere alte cunoştinţe şi alt comportament. Poate sensurile vieţii sunt mai apropae decît le căutăm, poate noi am fugit de la ele şi acum umblăm de le căutăm în altă parte. Noi încă mai ţinem minte cum este altfel, mă întreb acum, copii care vin să schimbe generaţiile, ce va fi în mintea şi educaţia lor? Ore tot sistemul îi va creşte? Vor creşte simţind suflul pămîntului şi cu povaţa buneilor înţelepţi sau îi va educa televiziunea şi revistele pline de exemplele pieselor (oamenilor) de succes? Şi atunci ce putem face mă vei întreba?

Putem face, multe putem face, în primul rînd să cunoaştem ce e binele şi ce e răul, să avem atitudine şi să nu uităm cine suntem şi care este sensul existenţei noastre….

Va urma…

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole