Emigratie si vocatie europeana

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Jurnal de calaltorie (2)

Iuliu s-a concediat, injurindu-si patronul, si acum, cu gindul la alt loc de lucru, sta in apartamentul lui inchriat intr-un mic satuc de linga Bolognia. Salariul i se va plati conform contractului pina in august, dar pentru a economisi bruma de bani adunata, el isi va refuza mai curind scurta calatorie acasa, in Moldova, proiectata impreuna cu sotia, pentru a-si revedea parintii si rudele. Recunoaste ca nu a fost cea mai grea munca, pe care a prestat-o in ultimii 12 ani, de cind se afla in Italia. Sofer de tir. Patru ani de drumuri cu incalzire proasta pe frig si fara aer conditionat pe zapuseala. Familia si-o vedea doar simbata si dumunica, ori nici atunci, daca vroia sa cistige un ban in plus. Somn pe furate in cabina, ori garaj. Pe camioanele noi, venite in firma, se urcau, fara rind, soferii italieni. In miezul caniculei Iuliu s-a rugat in citeva rinduri de patron sa repare instalatia de aer conditionat, dar stapinul l-a tratat ca pe o piesa de mobila, nervii i-au cedat si el a trintit cu usa.

Cu gindul ca vei fi umilit ori umilita trebuie sa te deprinzi din timp, cind iti pregatesti documentele pentru angajare in Italia. O fi cumva umilinta un sentimnet greu de suportat pentru un moldovean? Nu, sigur , ca nu, numai ca umilinta de acasa poarta alt nume. Resemnare, poate. Smerenie in fata cerului. Una e sa te autoofensezi, spetindu-te pe propriul hectar pentru citiva saci de porumb si alta e sa primesti o palma de la un strain. Esenta, ramine, insa, aceiasi. Moldoveanul e deprins de veacuri cu umilinta, este poate sentimentul pe care-l traieste cel mai intens, deci e o caracteristica fundamentala a vietii lui. Reversul umilintei este revolta, care rar conduce la o decizie inteleapta. Iuliu, interlocutorul meu si prieten de pahar pe doua-trei ore intr-un mic bar din Firenzuola e de acord ca s-a lasat prada emotilor, cind a ars podul spre fostul lui job. Dar n-a fost, in fine, ultimul cuvint spus de patron. I-a sunat chiar a doua zi managerul si i-a declarat ca poate reveni. In conditiile vechi, fireste.

Sotia lui Iuliu a stat aproape un an fara lucru dupa ce si-a ingropat batrinul italian pe care-l ingrijea. Acum are citeva ore de menajera pe saptamina, contributie modesta la opera de supravetuire a familiei. “De fapt, asta facem, existam, nu traim, – spune cu tristete Iuliu. – Da, e o existenta mai placuta decit in Moldova, dar fara mare perspectiva”. Poate e o apreciere marcata de conditia de azi. Copila lor a absolvit scoala si acum se va inscrie la o scoala profesionala, care ii va costa 4 mii de euro pentru doi ani. O taxa care-i va obliga sa se spetasca si mai mult. De cind e criza in Europa, rar moldovean care se poate lauda ca poate agonisi bani buni, cum se intimpla inainte, pentru un apartament in Chisinau, ori un automobil mai ca lumea. La originea crizei, cind dificultatile economice au alungat mai multi emigranti acasa, a incercat si Iuliu sa revina cu familia in Moldova. Impreuna cu sotia au batut trei luni drumurile in zadar dupa un loc de munca, s-au mirat de lefurile noastre si de preturile noastre. De atunci nu mai doresc sa se intoarca. Nu in asa conditii grele, umilitoare. Dar dorul de casa macina firea omeneasca. Poate viata insasi este azi o ofensa pentru moldoveni?

(Imagine: Firenzuola, provincia italiana)

Comentarii